Numărul de poziții de CEO în bănci și în companii este extrem de limitat, așa că atenție la cariera profesională și la posibilitățile realiste de promovare

Există vreo legătură între managementul unei companii, între CEO-ul unei companii și rezultatele acelei companii? Există! Există vreo legătură între longevitatea unui CEO și a unei echipe de management și rezultatele obținute de o companie? Există! Am pornit acest articol de la informația dată de ZF că Sergiu Manea, CEO al BCR, a primit o nouă prelungire de mandat, din 2026 până în februarie 2030. Sergiu Manea a devenit, în 2015, CEO al BCR, alegerea lui fiind surprinzătoare, cu toate că era vicepreședinte, având în vedere că acționarii străini preferă să aducă un expat la conducerea operațiunilor locale.

15 ani la conducerea unei bănci din România nu reprezintă un mandat ușor, în condițiile în care economia și businessul, de care depind rezultatele băncii și riscurile asumate, au cunoscut volatilități destul de ridicate, chiar dacă au fost pe plus. În mandatul lui Sergiu Manea, conform datelor ZF, profitul s-a triplat, ajungând la 3,2 miliarde de lei la final de 2025, adică peste 600 de milioane de euro.

Interesant este că Sergiu Manea, în timpul mandatului său, a făcut cunoștință cu patru CEO ai Erste, acționarul majoritar. Omer Tetik, CEO-ul Băncii Transilvania, este la conducerea băncii din Cluj din 2014, adică de peste 12 ani, iar mandatul continuă. În timpul lui, banca a ajuns liderul pieței, achiziționând patru bănci.

Horia Ciorcilă este la conducerea Consiliului de Administrație al băncii de peste 14 ani, iar mandatul continuă. Este adevărat că Horia Ciorcilă este și cel mai mare acționar individual al băncii, deținând peste 3% din acțiunile acesteia.

La Raiffeisen, Steven van Groningen a stat la conducere aproape două decenii, până a venit Zdenek Romanek, un slovac care a primit și el a doua prelungire de mandat. Între timp, Raiffeisen International, acționarul Raiffeisen Bank România, a schimbat mult mai mulți CEO.

UniCredit Bank România l-a avut la conducere pe Răsvan Radu timp de 18 ani, timp în care și el „a schimbat” mai mulți CEO ai UniCredit Italia, acționarul majoritar. Acum, la conducerea executivă a UniCredit România este Mihaela Lupu, care are, la rândul ei, longevitate în bancă.

La conducerea ING Bank România este Mihaela Bîtu, aflată la al doilea mandat de CEO și care este în bancă de peste 25 de ani. La CEC Bank, a treia bancă din piață, Radu Ghețea a avut mai multe mandate, iar acum Bogdan Neacșu, în calitate de CEO, este de șapte ani.

Cred că numai BRD, dintre băncile mari, a avut o volatilitate ridicată la nivel de management, având mai mulți CEO în ultimii 20 de ani (cred că vreo patru), ca să nu mai vorbim de pozițiile de vicepreședinte. Cred că doar Claudiu Cercel, șeful piețelor financiare din BRD, a rămas în funcție, în calitate de vicepreședinte, de la început.

Este adevărat că, spre deosebire de celelalte piețe, cu excepția asigurărilor și pieței de capital, sistemul bancar este extrem de reglementat și nu intri în conducerea executivă dacă nu îndeplinești criteriile Băncii Naționale, dar și criteriile europene pentru o astfel de poziție.

Când au venit în România, la începutul și mijlocul anilor ’90, multinaționalele au venit cu expații lor, cărora le-au dat unul sau două mandate. De obicei, era un CEO care începea operațiunile, iar apoi venea un alt CEO, care avea ca misiune creșterea accelerată pe piață. Iar din 2008, de la CEO de creștere s-a ajuns la CEO de restructurare, având în vedere criza care se instala în România, dar și în lume.

De obicei, multinaționalele pun un CEO pe două sau trei mandate, asta dacă au rezultate. Dacă rezultatele sunt spectaculoase, acționarii preferă să țină la conducere același CEO pe o perioadă mult mai lungă de timp. Nimeni nu vrea schimbări bruște în management decât în cazuri speciale, când rezultatele sunt catastrofale sau când apar probleme.

Bineînțeles că cineva, odată ce este instalat CEO și dacă este tânăr, de la 35 de ani în sus, încearcă să-și consolideze poziția astfel încât să obțină un nou mandat sau mai multe mandate ori să aibă rezultate care să iasă în evidență și, poate, să fie recrutat de către o companie concurentă sau de către altcineva.

Ce am remarcat pe piața românească este că, în domeniul bancar, cei care sunt CEO sau vicepreședinți nu prea vor să se ducă în poziții externe, în alte țări, în același grup, așteptând mai degrabă să primească o ofertă de nerefuzat de la un concurent. În schimb, directorii preferă poziții externe, care să le aducă o consolidare a CV-ului și o șansă mai mare atunci când se eliberează o poziție în țară.

În ciuda celebrului proverb că în ranița oricărui soldat există bastonul de mareșal, în realitate pozițiile de top sunt limitate – în sectorul bancar nu pot fi mai mult de 34 de CEO, atât cât este numărul de bănci. Iar dacă un CEO, odată ce preia acest post, își consolidează poziția și are rezultate, acționarii nu îl schimbă, deci cei care sunt în eșalonul doi sau chiar trei trebuie să-și caute alte poziții, la alte entități, dacă vor să promoveze.

Cei care vizează o poziție de CEO, fie într-o bancă, fie într-o multinațională, fie chiar într-o companie antreprenorială românească, trebuie să beneficieze de multă șansă, de alinierea planetelor și de timpuri favorabile pentru a putea obține rezultate și a rămâne în funcție.

De multe ori, obținerea unei poziții de CEO ține de anumite conjuncturi, de eliberarea altor poziții, mai mult decât de altceva. După ce prinde poziția, un CEO poate să obțină rezultate, dar îi trebuie o perioadă de creștere.

Într-o piață în care numărul de companii este limitat și, mai ales, când primele 1.000 de companii din România fac jumătate din cifra de afaceri totală pe economie, iar dintre acestea 80% sunt multinaționale, când numărul de bănci din piață este de numai 34, iar trendul este de reducere a acestuia, vedem cât de limitate sunt pozițiile de CEO.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)