Nu vreau să mor într-un birou. De acum înainte, 90% din timpul meu vreau să-l dedic tinerilor antreprenori

Jack Ma, considerat cel mai bogat chinez, a spus într-o conferință pe teme economice că nu vrea să moară într-un birou.
El a încercat să împartă timpul în câteva repere: când ai 30-40 de ani, trebuie să faci lucruri pentru că atunci îți poți permite să și pierzi. „Just do it!”
Între 40 și 50 de ani, el spune că trebuie să te concentrezi pe ceea ce știi să faci cel mai bine și că nu trebuie să-ți risipești munca încercând să descoperi ceea ce îți place. Pur și simplu nu mai ai timp de pierdut.
Între 50 și 60 de ani, trebuie să lași totul și să devii un profesor pentru tânăra generație, să-i pregătești pe alții.
La 54 de ani și cu o avere de 38 de miliarde de dolari, Jack Ma își permite să se retragă, să fie profesor și să-i învețe pe alții ceea ce pe el nu l-a învățat nimeni.
În România, prima generație de oameni de afaceri, de patroni, de antreprenori începe să se pregătească de pensie, dacă nu chiar a ieșit deja.
Dar cei mai mulți sunt fără urmași la conducerea afacerilor pe care le-au construit. Copiii lor vor să aibă bani, dar nu vor să aibă aceeași viață de câine. De asemenea, pentru că nu și-au crescut manageri, nu au cui să lase conducerea afacerilor. Iar orice om adus din afară într-o companie privată este văzut ca un intrus și de aceea, de cele mai multe ori, este respins.
Fiind ocupați cu afacerile, cu creșterea businessului, prima generație de capitaliști nu i-a învățat pe alții, nu a învățat generația din spatele ei cum să conducă un business.
De asemenea, nu au putut, nu au avut timp, nu au creat un sistem de management care să funcționeze în lipsa lor.
În spatele biroului lor scrie: „Dacă aș pleca, businessul s-ar prăbuși pentru că nu sunteți în stare de nimic”.
Probabil că ceea ce cred ei este adevărat. Dar nici nu i-au învățat pe alții să conducă, să administreze afacerile în lipsa lor.
Fără să o spună, spre deosebire de Jack Ma, ei vor să moară la birou pentru că nu știu ce să facă în afara lui.
Cel mai nobil testament, să-i înveți pe alții ce ai învățat tu, este greu de scris acum.
Și din acest motiv puterea businessului românesc se subțiază, pentru că nu sunt suficienți profesori care să le predea tinerilor antreprenori și să-i învețe cum să conducă un business.
România produce acum antreprenori mici și foarte mici, care se învârt în jurul unor rulote cu clătite sau în jurul unor cafenele, care nu au învățat, care nu au fost învățați să gândească în cifre mari.
Pe de o parte nimeni nu vrea să crească o „concurență la sân”, dar pe de altă parte, fără alți jucători, piețele nu cresc. Degeaba ești singur pe o piață care inevitabil va rămâne o piață mică.
Fără concurență, fără competiție, lucrurile ajung la un anumit nivel, dar după aceea se blochează.
Pentru ca economia și businessul românesc să crească, trebuie să existe antreprenori, noi generații de antreprenori care să ducă afacerile mai departe.
Dacă tot ce-ai acumulat în timp în viața profesională rămâne într-un fișier ascuns undeva în cloud, atunci de unde să învețe noua generație de manageri și chiar de angajați?
Școlile din România sunt teoretice, cu o materie ancorată în anii ’80, și cu profesori poate bine intenționați, dar care nu pot să vorbească despre experiența lor practică pentru că nu o au.
Dacă cei din business – antreprenori mai mari și mai mici – nu vor deveni profesori, adică la 50-60 de ani să aibă puterea să se retragă din execuție și să încerce să-i lase pe alții, atunci noile generații, și așa total diferite, nu vor avea de la cine să învețe, iar afacerile vor scădea sau vor dispărea natural.
Dacă vreți ca businessul să meargă înainte, trebuie să deveniți profesori, trebuie să-i învățați pe alții ce să facă atunci când nu veți mai fi. Și în acest fel veți deveni colegi cu Jack Ma, care a zis că nu vrea să moară într-un birou, adică la muncă, ci pe o plajă.