Nu mai vor românii să fie antreprenori? De ce ar mai vrea? Doar ca să plătească salarii, taxe, amenzi inventate? Să se zbată să găsească și să păstreze angajați?

Scriu acest editorial cu zile bune înainte de a merge la vot (care va fi avut loc în weekend, înainte de apariția revistei), deci cumva pare debranșat de realitatea ardentă, care ne preocupă într-o măsură mai mare sau mai mică pe toți. Ce urmează? Un rău mai mare sau mai mic? Un rău cunoscut sau ceva total nou? Anxietatea provocată de alegerile din toamnă continuă și, mai mult, poate fi alimentată de contex-tul economic – derapajele bugetare, deficitul uriaș indică probleme care bat la ușă. Cine să mai deschidă ușa, în aceste condiții?

Sunt antreprenori atât de motivați și calați pe succes încât pare că „trenul” pe care îl trag va ajunge, cumva, în toate stațiile și „haltele”, chiar dacă sunt programate sau nu. Dovadă un antreprenor de numai 23 de ani, a cărui poveste o veți regăsi în paginile revistei, care a construit o afacere de trading, are deja 24 de angajați și și-a început de ani buni aventura în mediul de business. De fapt, când era adolescent era deja preocupat de afaceri și a început să economisească pentru a investi, iar interesele sale erau deja similare cu ale antreprenorilor maturi. El povestește că deși i-a fost frică să nu reușească a vrut neapărat să arate, și să-și dovedească și sieși, că poate. El este prototipul antreprenorului a cărui men-talitate nu poate fi zdruncinată de factorii externi, capacitatea sa proprie de construcție, încrederea, forța sunt suficiente pentru a juca propriul rol în scena de business. Chiar și el spune însă că merge la birou zi de zi, indiferent dacă este motivat sau nu, pentru că se simte responsabil pentru echipa sa.

Dar în antreprenoriat sunt mai multe tipuri de antreprenori. Pentru prima dată în ultimii ani, România înregistrează un declin net al numărului de societăți comerciale, fenomen cauzat de un dezechilibru în-tre înființările și disparițiile de firme. Datele recente arată că, în 2024, mai multe companii au fost radi-ate, dizolvate sau au intrat în insolvență decât cele nou înființate, a declarat pentru ZF Dragoș Pufulete, coordonator analize la IMM România.

Sigur că sunt în continuare oportunități, nu doar în România, ci pretutindeni în lume, mai ales legate de avansul tehnologic rapid, iar cei care știu și pot să se urce pe acest val vor avea povești frumoase de spus, cât de curând. Ce se întâmplă însă cu mii de alte afa­ceri, din domenii mai „clasice”, cum ar fi producția, serviciile? Ani în șir, aproape indiferent de domeniu, cei care și-au spus poveștile în paginile revistei au indicat drept cea mai importantă problemă cu care se confruntă cea legată de forța de muncă, iar fenomenul s-a accentuat de-a lungul anilor. Atât de mult, încât mulți antreprenori preferă să importe forță de muncă – deși riscuri sunt și aici, de pildă ca cei aduși să dispară la aeroport sau pe par-curs, iar costurile cu aducerea lor sunt încadrate direct la capitolul pierderilor. Peste 100.000 de asiatici sunt activi în prezent în România, pentru că sunt mai ușor de angajat și păstrat decât românii. Statisticile arată totuși că sunt mulți conaționali care sunt neangajați – poate unii lucrează la negru, dar mare parte supraviețuiesc cumva fără să lucreze. Apetitul pentru muncă s-a redus mult de-a lungul anilor, spun mulți antreprenori, care au dificultăți cu găsirea și retenția personalului. Cu cât nivelul de pregătire este mai redus, în funcție de ne­voile posturilor libere, cu atât dificultățile antreprenorilor par mai mari, pentru că și gradul de înțelegere al personalului este mai redus – de ce ar prefera să lucreze pe 5 lei cu acte, când pot primi 6 lei fără acte? În aceste condiții intervine și concurența neloială, pentru că sunt companii care pot oferi un produs sau serviciu cu un preț mai mic, pentru că își reglează bugetele de salarii jonglând cu plăți la gri sau chiar la negru.

În plus, pentru un antreprenor care lucrează atât cât poate el de corect (în limita cunoașterii legislației, care este extrem de stufoasă și schimbătoare) încasările trebuie fie suficiente pentru a acoperi toate costurile – salarii, taxe, consumabile și altele. „Ani în șir nu am reușit să obțin decât profit marginal, mai degrabă contabil decât real. Am plătit salarii și taxe, lună de lună, la zi. ITM-ul pentru o reclamație, ne-fondată, a spus «Dacă am deschis dosar, trebuie să vă dau amendă.» A fost cea mai mică amendă posi-bilă, dar a fost nedrept. Mi-a ajuns”, spune un antreprenor care a avut o mică firmă de servicii de curățenie în provincie. (Problema sa cea mai mare a fost dificultatea găsirii angajaților.) Dar șicanările antreprenorilor nu au legătură cu dimensiunea firmei. Recent, Ioana Popa, antreprenorul care a clădit afacerea Trans­avia, cu o cifră de afaceri de 1,115 miliarde de lei, spunea pentru ZF că nu este zi în care reprezentanți ai diverselor instituții ale statului să nu bată la ușa firmei pentru diverse controale. Și o re-alitate puțin pusă pe tapet este cea a susținerii politice, cu diverse mize. Pentru că de la un punct încolo, nu mai este opțională implicarea în susținerea politicului.