„Nu cred că va fi niciun business care să nu folosească AI în 15 ani”
De fapt, toate persoanele din lume, nu numai businessurile, vor folosi inteligența artificială (AI), într-o formă sau alta, în 10-15 ani, crede Costi Perricos, liderul Deloitte la nivel global pe zona de Artificial Intelligence & Data. Temerile, curiozitățile și oportunitățile…
De fapt, toate persoanele din lume, nu numai businessurile, vor folosi inteligența artificială (AI), într-o formă sau alta, în 10-15 ani, crede Costi Perricos, liderul Deloitte la nivel global pe zona de Artificial Intelligence & Data. Temerile, curiozitățile și oportunitățile sunt multe, iar întrebările și mai multe: cât de tare va afecta tendința AI mediul de business? Cum adopți o tehnologie AI astfel încât să nu încalci reguli etice, moral sau chiar legislația în vigoare?
În incinta hotelului Crowne Plaza din nord-estul Bucureștiului, în jurul orei 16 este o zi plină de conferințe de business sau profesionale, ca, de altfel, în oricare altă zi de luni din sezon. Costi Perricos, liderul Deloitte la nivel global pe zona de artificial intelligence & data, a venit la București pentru o întâlnire cu mai mulți CEO din România pe tema inteligenței artificiale. Cu această ocazie, a acordat în exclusivitate un interviu pentru BUSINESS Magazin. „Sunt aici pentru a întâlni câțiva CEO. Scopul întâlnirii este să înțelegem mai bine tehnologia din spatele modelelor fundamentale și a inteligenței artificiale generative. Este important să clarificăm ce reprezintă această tehnologie, deoarece fiecare are o perspectivă ușor diferită și mulți cred că este similară cu lucruri precum ChatGPT, ceea ce nu este adevărat”, a spus Costi Perricos la începutul interviului. Grec la origini, și-a început cariera în mediul academic în domeniul ingineriei informației și are peste 20 de ani de experiență în livrarea de programe tehnologice în calitate de partener la Deloitte Marea Britanie. Expertiza sa include managementul informațiilor privind inteligența artificială, dezvoltarea de software și transformarea IT, conform informațiilor de pe pagina Deloitte. În sectorul public, a lucrat atât în guvernul central, cât și în administrația locală și a ajutat organizațiile să implementeze transformări generate de tehnologia informației.
Este aproape de prisos de menționat că una dintre cele mai fierbinți teme pentru toată lumea, dar mai ales pentru business, este inteligența artificială (AI). Gradul de conștientizare în socitetate după popularizarea ChatGPT a crescut considerabil în ceea ce privește modurile în care poate fi folosită inteligența artificială. Există însă multe necunoscute, temeri, dar și oportunități uriașe pe care această tehnologie le presupune.
„Analizăm apoi ce înseamnă acest lucru pentru afaceri, deoarece accesul angajaților la aceste tehnologii este foarte diferit față de utilizarea lor de către consumatori. Ne gândim la modul în care putem scala aceste tehnologii și cum vor evolua în contextul afacerilor, identificând oportunitățile pe care le aduc, atât în ceea ce privește cazurile de utilizare individuale, cât și în ceea ce privește impactul pe care îl au atunci când sunt implementate la scară largă.” Care este piața globală de AI în acest moment și, mai ales, unde va ajunge în 10 ani? Va crește exponențial, este de părere liderul global pe AI de la Deloitte. „Există multe studii și întotdeauna cifrele sunt imense. Asta a fost diferit, dar întotdeauna sunt imense. Deci, un studiu pe care l-am analizat a sugerat că piața pentru inteligența artificială generativă va ajunge la 7.000 miliarde de dolari până în 2030. Un alt studiu a afirmat că până în 2030, fiecare cheltuială adițională pe PIB va fi legată de inteligența artificială, direct sau indirect.”
Ce va însemna însă această creștere pentru România? Și, mai ales, cum își poate juca România și businessul românesc cât mai bine cărțile și atuurile astfel încât să fie printre cei mai mari câtigători ai utilizării AI? Potențialul este chiar mai mare decât în restul Europei, crede Costi Perricos. „Dacă te uiți la cele mai multe studii, ele sugerează că în domeniul inteligenței artificiale generative, în următorii trei până la patru ani, vei vedea o creștere de peste 300 până la 400%. Și știu că în România este multă muncă în domeniul tehnologic. Știu că, dat fiind că sunteți un centru cu potențial de tehnologie și inovație în Europa și cu siguranță în această parte a Europei, aș aștepta ca aceste cifre să fie la fel sau chiar mai mari.”
„Cred că există oportunități foarte mari în România”, adaugă el, iar aici subliniază că trenduri precum adoptarea cloudului și adoptarea inteligenței artificiale sunt de ajutor, iar una dintre provocările este accesul la cipuri de performanță ridicată pentru servicii de cloud. Cum poate trece însă România, dar și Uniunea Europeană peste această provocare, având în vedere că supremația în materie de producție de cipuri de putere mare aparține Asiei și SUA? „Cred că în Europa, din perspectiva cipurilor, este vorba despre unificare în calitate de cumpărător unic. Și folosirea acelei influențe ca un cumpărător unic. Pentru că uneori, în Europa, tendința este să lucrăm ca 27 de țări diferite.”
Recent, Uniunea Europeană a adoptat AI Act, prima formă de reglementare a utilizării inteligenței artificiale în business și administrația publică sau siguranță. Care sunt însă punctele forte ale regulamentelor europene și care sunt punctele slabe? „Din perspectiva afacerilor, legislația privind inteligența artificială va trebui să fie foarte clară în legătură cu modul în care se poate folosi inteligența artificială pentru a înlocui munca umană și cum nu se poate.” Din perspectiva businessului, entuziasmul de a adopta o astfel de tehnologie poate duce la greșeli, completează Perricos. Este important să îți faci temele încă de la început, indiferent că este vorba de aspecte tehnice, etice sau de legislație, atrage el atenția: „Ceea ce observăm este că multe companii au început pe calea tehnică. Și așa că fac un mic pilot. Și spun, grozav, funcționează foarte bine. Să-l lansăm către cei 10.000 de oameni ai noștri. Și spun, da, poate cineva ar trebui să se consulte cu departamentul de resurse umane sau cu ofițerul de conformitate. Pentru că poate sunt elemente la care nu s-au gândit. Și dacă s-ar fi gândit la asta acum trei luni, ar putea face doar mici modificări.”
Pe de altă parte, posibilitățile în folosirea AI în business sunt în acest moment extrem de variate, în limitele menționate: etice și legislative. Perricos dă câteva exemple: „Dacă primești un raport de 37 de pagini ca AI Act, îl poți rezuma foarte rapid. Asta economisește mult timp. Am lucrat cu companii care, la sfârșitul lunii, au rapoartele financiare pe care trebuie să le scrie pentru consilii, care durează în mod normal ore și ore. Cu AI poți face asta în câteva minute”. Va fi vreo companie care în 10-15 ani să nu folosească inteligența artificială ca parte din business? Nu, răspunde Costi Perricos scurt: „Nu, nu cred. Nu cred că va fi nicio persoană pe această planetă care să nu folosească AI”. În încheierea interviului, el a transmis un mesaj mediului de business din România și a venit cu câteva concluzii de la vizita sa anterioară în România. „Aceasta este a doua mea vizită aici și am întâlnit atât de mulți CEO interesanți și atât de multe afaceri interesante data trecută, acum un an. Am plecat cu o optimism și speranță în jurul oportunităților pe care aceasta le prezintă, pentru că, așa cum am spus, din perspectiva tehnologică, abilitățile tehnice pe care le aveți aici, cred că sunt foarte disproporționate față de alte locuri din Europa. Așa că cred că ar trebui să profitați cu adevărat de asta.”
Carte de vizită
Costi Perricos, liderul Deloitte la nivel global pe zona de artificial intelligence & data
1. A absolvit Vienna International School și are o diplomă de PhD în Ingineria Informației;
2. După o activitate academică de doi ani în cadrul University of Cambridge, ca research associate, și-a început cariera în lumea corporate ca manager pentru EY, unde a rămas timp de alți doi ani (1996-1998);
3. A lucrat apoi pentru Andersen, timp de patru ani, ca manager și senior manager;
4. Din 2008 face parte din echipa Deloitte, fiind în prezent senior partner;
5. Expertiza sa include gestionarea informațiilor de inteligență artificială, dezvoltarea de software și transformarea IT, și cuprinde atât sectorul privat, cât și cel public, pe care s-a concentrat în ultimii 15 ani. În sectorul public, a lucrat atât în administrația centrală, cât și în cea locală, ajutând organizațiile să livreze transformări bazate pe IT și, mai recent, să se transforme prin utilizarea eficientă a automatizării și inteligenței artificiale.
*Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul companiei și pe LinkedIn