Nu avem nicio admirație pentru cineva care face și vinde clătite. În schimb, avem o admirație capitalistă pentru cei care iau mită și nu sunt prinși

Am pornit de la un articol, o opinie din ZF scrisă de un cititor, cu un titlu extrem de interesant – „Mai vinde fiică-ta clătite?” –, așa că, în esență, domnul Băcanu Gheorghe, autorul articolului și un cititor constant al ZF, scrie cum un prieten de-al lui l-a întrebat ironic dacă fiica lui mai vinde clătite. Fiica domnului Băcanu are un business foarte onorabil de peste 10 ani de producere și vânzare de clătite. Oare chiar așa de josnic e să prepari și să vinzi clătite? se întreabă domnul Băcanu. „Malițiozitatea sau ironia întrebării a vizat (cred?!) atât inițiativa privată a fiicei mele, cât și faptul că aceasta are ca obiect de activitate prepararea și comercializarea clătitelor”, scria în opinia sa domnul Băcanu, un inginer auto care lucrează într-un service. Cei care vând clătite, cei care vând hamburgeri, cei care vând sirop, ceai, limonadă, cei care vând pizza, prăjituri, tricouri, adică micii antreprenori, se confruntă cu o ironie publică majoră. Ce fel de patron ești dacă tu vinzi clătite? Clătite pot să fac și eu acasă! Ce fel de patron ești tu dacă vinzi hamburgeri? Ce fel de patron ești tu dacă muncești sau dacă muncești astfel încât să fii confundat cu un angajat?! Este o contradicție în termenii capitalismului. Nu poți să te numești patron dacă vinzi clătite. Faci capitalismul de râs. Cuvântul antreprenor nu impune respect nici în fața angajaților, nici în fața clienților, nici în fața publicului, așa cum impune respect cuvântul patron. Marea majoritate dintre oameni, dintre cetățenii noștri nu dau doi bani pe cineva care vinde clătite, care are un food truck de unde iei un sandviș la un târg, nu dau doi bani pe cineva care face clătite. Dar în schimb au cel mai mare respect pentru cei care dau tunuri, pentru cei care fură, pentru cei care iau mită, pentru cei care sunt corupți, pentru cei care învârt două hârtii și fac un milion. Din clătite nu poți să devii milionar, dar din mită da. Toată lumea a auzit de cazul lui Dumitru Buzatu, șeful consiliului Județean Vaslui, baronul Vasluiului de 30 de ani, baronul celui mai sărac județ din România, care a fost prins luând mită 1,25 milioane de lei. Discuția publică nu s-a învârtit în jurul ideii de corupție, de mită, ci în jurul faptului că a fost atât de prost, încât a fost prins. Într-o lume a criptomonedelor, care a fost creată special pentru a primi și a transfera banii negri, cum să iei cash și să fii prins tu, personal? Există un respect declarativ, admirativ pentru cei care au făcut bani, pentru cei care fac bani din relațiile pe care le au, din intrările pe care le au, din contractele pe care le obțin. Există un respect pentru cei care dau și iau mită! Pentru cineva care face și vinde clătite, pentru cineva care face și vinde hamburgeri, nu există niciun respect. Doar o ironie. În lumea capitalismului de la noi, dacă ai o mașină medie nu poți să fii văzut ca patron. Ești un patron sărac. Dacă în schimb ai o mașină de brand de la 100.000 de euro în sus, toată lumea se uită admirativ la tine, ești un adevărat patron, chiar dacă în realitate nu ai niciun ban în buzunar!  România este o țară la extreme, avem 1.000 de companii mari care fac 50% din businessul total din România, iar la polul opus avem 700.000 de companii mici și mijlocii „care fac clătite”, care reușesc să plătească un salariu, taxe la stat, dar care nu au posibilitatea să dea tunuri financiare. Nu prea avem companii mijlocii care să susțină businessul local. În accepțiunea generală a celor care stau pe margine, a fi patron înseamnă să fii șmecher, să te afișezi ca un șmecher. Nu poți să fii un patron dacă vinzi clătite, o activitate pe care o poate face oricine, o afacere din care nu ai cum să te îmbogățești. Capitalismul adevărat înseamnă să faci bani, să devii milionar prin relații, prin șmecherie, prin corupție, prin mită. Nu poți să fii perceput ca un patron adevărat dacă tu ești cel care muncește la tigaia în care se fac clătitele.

Cu această realitate ne confruntăm.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)