Nu au un program fix, nu au angajați, dar au multă libertate. În ce domenii activează și cât câștigă freelancerii din România

Potrivit datelor Eurostat, România ocupă un loc fruntaș în topul țărilor europene cu cea mai mare rată a persoanelor care lucrează pe cont propriu, respectiv 17% din populația ocupată, fiind depășită doar de Grecia (30%), Italia (22%) și Polonia (18%). Mulți dintre cei care au ales să lucreze ca freelanceri, după ce au primit „votul publicului”, devenind suficient de cunoscuți în industria în care activează, au decis să îmbine și meseria de antreprenor cu cea de liber- profesionist, pornind mici businessuri conexe, mai ales că cele două, în unele cazuri, sunt relativ înrudite. Iar când vine vorba de diversitate, freelancingul nu are limite.
Pentru a afla mai multe despre cum o duc freelancerii români, cât câștigă, cu ce se ocupă și ce i-a determinat – cel puțin pe unii – să renunțe definitiv la statutul de angajat, am intervievat câteva persoane din diferite domenii, de la care am aflat, printre altele, că uneori confortul unui salariu constant care îți intră regulat pe card la data fixă e poate mai mare decât cel oferit de un regim de lucru flexibil, pe cont propriu, în care totuși ești direct responsabil de veniturile lunare pe care le obții, dar că satisfacția unei libertăți de exprimare neîngrădite, de pildă, compensează din plin acest compromis. Cu ce provocări vine, așadar, statutul de freelancer în România?

Alex Ceaușu, 36 de ani, regizor

De meserie regizor, Alex Ceaușu are la activ în portofoliu peste 600 de videoclipuri, cu milioane de vizualizări pe YouTube. Cu toate că, e drept, mulți accesează un clip video pentru artistul și hitul pe vor să îl asculte, o contribuție nu mai puțin importantă o are și cadrul în care este montată melodia respectivă. Puțini știu însă ce presupune regizarea și montarea unui videoclip: zile sau nopți întregi de filmare, căutarea celui mai bun cadru, a luminii sau a decorului, ba chiar și lungi zboruri pe alte continente, pentru a crea atmosfera potrivită unei piese. Dar asta înseamnă, totodată, să îmbini utilul cu plăcutul, după cum spune chiar el.
Încă din liceu Alex Ceaușu a urmat filiera economică, continuând cu ASE-ul și cu un master tot în economie, însă după vreo zece ani de științe economice avea să descopere că nu cifrele sunt cele care îl pasionează cu adevărat, așa că a devenit regizor. Drumul până aici a fost însă presărat cu multe alte încercări de a-și găsi o carieră pe gustul său: în timpul liceului a făcut parte dintr-o trupă de hip hop; apoi, o perioadă, după ce a stat foarte mult prin studiouri, a lucrat și ca inginer de sunet. În acest timp a învățat singur să cânte la pian, iar mai târziu, pentru a-și asigura un venit lunar, a început să predea pian și canto copiilor, îmbinând meseria de profesor cu cea de inginer de sunet. „După ce am terminat cei patru ani de facultate, în timpul masterului am făcut primul business – am înființat, alături de un prieten, o minicasă de discuri. Îi spun mini pentru că am avut doar un proiect, dar un proiect fantastic care s-a vândut în peste 300.000 de exemplare, ceea ce ne-a adus un profit de peste 1 miliard de lei vechi, la vremea aceea”, își amintește el. Cu toate că prima experiență ca antreprenor a fost un succes, „durata de viață” a businessului nu a fost lungă. „Eram doi tineri în jurul vârstei de 22 de ani, n-am știut să manageriem prea bine profitul, am investit în tot felul de proiecte care s-au dovedit inutile mai târziu.” Tot în acea perioadă povestește că a înființat și prima televiziune online din România, dar din lipsă de oameni și resurse nu a reușit să o susțină. „După toate acestea, cu ceva bani rămași din businessul cu casa de discuri am cumpărat o cameră video profesională și echipament de sonorizare și mergeam la diverse evenimente ca DJ și cameraman. Am fost într-un singur an la peste 50 de nunți și botezuri.” La 23 de ani, cu camera video pe care o cumpărase pentru evenimente, a filmat primul clip. „Simțeam însă că pot mai mult decât să-i filmez pe alții pur și simplu, tot timpul îmi venea să-i aranjez, să le zic cum să stea și ce să facă – lucru pe care nu-l puteam face la o nuntă. În timpul liber luam camera și mergeam cu ea pe câmp, filmam flori, insecte. Orice.”
Într-o zi a făcut un clip în care s-a filmat singur, a montat cadrele pe o melodie a lui Robbie Williams și spune că atunci și-a dat seama că asta este ceea ce își dorea să facă pe mai departe. „Acum, că știam ce îmi doresc să fac, am sunat un prieten hip hopper și i-am propus să-i fac un clip, pe gratis. A ieșit foarte bine și de acolo a început practic cariera mea. S-a dus din vorbă-n vorbă și în doi ani de zile ajunsesem să fac clipuri tuturor hip hopperilor din România.” Al doilea clip i-a adus și primii bani: 700 de lei, „iar de la al zecelea deja urcasem prețul la 300 de euro, ca într-un an de zile să ajung să câștig cât regizorii renumiți din acele timpuri”. 
Nu a fost angajat niciodată, pentru că nu a văzut niciodată un dezavantaj la lucrul în regim de freelancing. „Tot timpul am gândit singur pentru mine, am luat singur deciziile și mi-am asumat ce am făcut. Sunt de părere că atunci când lucrezi pentru tine dai totul, dacă lucrezi pentru vreo companie se poate merge și pe principiul «timpul trece, leafa merge»”.
Potrivit lui, în România un regizor, dacă are doar acest job, câștigă cât să poată avea un trai modest, dar liniștit. „Mulți m-au întrebat de ce nu am plecat din țară, știind că oriunde într-un stat dezvoltat un regizor ar câștiga mult mai bine. Am preferat să rămân aici, dar ca să câștig cât un regizor din Franța, Anglia sau SUA a trebuit să muncesc mai mult”, și asta, spune el, pentru că în țările acelea un regizor își face doar jobul de regizor și e mulțumit cu venitul lunar, însă aici, pentru a ajunge la acele venituri, el face și producție, este și director de imagine, își pune singur lumina și aleargă cu camera în mână, montează și colorizează. „Practic fac cam 5-6 joburi în același timp.” Lunar are în jur de 6-7 proiecte și, cu excepția primei camere video, pe care mai târziu a dat-o la schimb pe un pian, Ceaușu spune că nu a mai investit vreodată în echipamente de filmare. „Tot ce folosesc închiriez. Echipamentele se upgradează din șase în șase luni și nu e rentabil să cumperi, cel puțin pentru unul ca mine, care se ocupă de partea creativă a proiectului”, explică el.
Alex Ceaușu povestește că a luat destul de repede contact cu proiectele internaționale, la 3-4 ani de la debut începând să fie contactat de artiști străini. „De câțiva ani pot spune că filmez mai mult pentru artiști străini decât pentru români. De-a lungul anilor am făcut clipuri pentru artiști internaționali precum Shaggy, David Bisbal, R City, Omi, Markus Schulz și mulți alții.”
Timp de peste 10 ani spune că s-a dedicat total meseriei de regizor. „Nimic nu a fost mai important decât filmatul, montatul, producția. Am îmbinat utilul cu plăcutul și ca să schimb cumva starea, să mă simt și puțin în vacanță, filmam clipuri în tot felul de țări exotice. Acum încerc să mă echilibrez, să-mi aloc timp și pentru mine, pentru nevoile de zi cu zi.” Ca planuri de viitor, spune că foarte curând va trece la film. „Îmi doresc asta și simt că a venit momentul să fac acest pas. Voi rămâne cu siguranță în România, pentru că pot face de aici orice proiect internațional și mai e și vorba aia: «Decât codaș la oraș mai bine în satul tău fruntaș».” 

Ovidiu Oltean, 31 de ani, speaker motivațional

“Eu mi-am schimbat viața cam de două ori în mod major”, începe Ovidiu Oltean, speaker motivațional, povestea parcursului său profesional. Absolvent al Universității Politehnica din Cluj – Facultatea de Automatică și Calculatoare, el spune că după ce a studiat cam 8 ani de informatică a realizat că nu îi place deloc domeniul acesta. Așa a apărut prima schimbare din carieră. „Munca repetitivă și statică la birou nu mi-a plăcut deloc. Așa că am mers într-o zonă care îmi era foarte puțin familiară dar în care câtuși de puțin aveam un gram de experiență, și anume vânzările”, și asta pentru că pe perioada facultății fusese plecat de două ori în Statele Unite prin programul work & travel, unde lucrase tot în vânzări – așa că a căutat cursuri ca să învețe și să devină agent de vânzări profesionist. După ce a terminat facultatea a lucrat trei ani în vânzări schimbând firmă după firmă: „Ori mă plictiseam, ori nu eram suficient de mulțumit de remunerație, ori nu-mi plăceau produsele sau serviciile pe care le vindeam. Nu mă regăseam deloc în domeniul respectiv”. Al doilea moment crucial din cariera sa a venit în 2012, când unul dintre clienții săi din vânzări l-a invitat la o întâlnire a unui club de public speaking – Toastmasters. „L-am refuzat de vreo trei ori la rând, a patra oară m-am dus și mi-a plăcut foarte mult ce se întâmpla acolo: ieșeau oameni în fața unui amfiteatru, țineau discursuri, erau evaluați. Am devenit membru și o perioadă de vreo opt luni de zile în paralel cu a fi agent de vânzări mergeam o dată pe săptămână să țin discursuri, să fiu evaluat de colegii mei din club.” În mai 2013 a participat la primul concurs național de public speaking, de la Timișoara, pe care l-a câștigat. „Pentru prima dată în viața mea am simțit că am găsit un domeniu care îmi place și sunt și bun la asta. Așa că de ziua mea, când am făcut 25 de ani, mi-am dat demisia și am plecat din vânzări. Am văzut că în România mai sunt și alții care trăiesc din training, conferințe, speaking. Așa că m-am gândit: De ce nu? Aș putea să fac și eu lucrul ăsta.” A durat ceva timp până când proiectele și evenimentele de public speaking pe care le organiza au început să funcționeze, până când au început să vină clienți în consultanță și în coaching și până a început să țină primele traininguri, dar spune că după ce, în 2014, a obținut primele premii naționale și ulterior primele titluri europene la conferințe internaționale, care l-au ajutat să își construiască o credibilitate și o autoritate în domeniu, lucrurile au intrat pe un făgaș normal, iar din aprilie 2014 a decis să se ocupe de această zonă full time. „Spun aprilie 2014 pentru că a durat vreo nouă luni să ajung la nivelul de venituri egal cu cel pe care îl aveam ca angajat în vânzări”, menționează el. Primul eveniment la care a fost plătit i-a adus o remunerație de 75 de euro pentru un discurs de aproximativ 30 de minute. „În rest, mi-am organizat seminariile unde la final am promovat un curs sau un produs, sau am vândut ceva – asta nu intră la categoria de speech. Oamenii au venit gratuit la seminar, dar la final au cumpărat ceva.” În primele luni câștiga undeva între 500 și 600 de euro. Între timp suma a crescut de 5-6 ori, „pentru că în momentul în care ești angajat există un singur canal pe care vin banii, de la șef. Ca freelancer trebuie să construiești și să-ți creezi câte canale financiare te duce capul, în funcție de creativitatea ta: cursuri online, ședințe de coaching, traininguri, cărți, workshopuri. Depinde doar de inventivitate, să studiezi un pic piața, să vezi ce anume se caută, ce doresc oamenii, dar poți să îți construiești oricând mai multe canale”, punctează Oltean. El spune că în rolul de freelancer are și o serie de colaboratori și echipe cu care lucrează, însă nu ca angajați. Cu toate că există numeroase avantaje când lucrezi ca freelancer, Oltean spune că există totuși și un mare dezavantaj: faptul că trebuie să își găsească singur clienții. „Cu excepția vânzărilor, unde este jobul tău să găsești clienți, dacă ești angajat undeva nu e nevoie să-ți bați capul cu a aduce oameni cu care să lucrezi, pentru că se ocupă altcineva de ei, nu trebuie să te gândești cum ajung banii în firmă, din ce bani sunt plătiți angajații. În momentul în care ești freelancer, ești de capul tău, e prima și cea mai mare grijă care îți mănâncă toți nervii și din cauza căreia stai și te gândești încontinuu: Cum fac rost de clienți?” Cu toate acestea, nu s-ar mai întoarce niciodată la statutul de angajat. „Libertatea pe care ți-o dă faptul că nu ești constrâns de nimeni și poți să-ți creezi tu produsele și serviciile cred că e cel mai mare beneficiu și avantaj pe care l-am trăit. Este motivul pentru care nu m-aș duce înapoi în rolul de angajat, indiferent de titlul sau descrierea jobului pe care l-aș avea și indiferent de remunerație. Chiar dacă ar fi mai mare, aș fi constrâns la a face ceea ce îmi dictează cineva, la un program fix și cu anumite taskuri obligatorii.”
Potrivit lui, în meseria pe care o practică factorii care contribuie la dobândirea succesului sunt: un marketing bun, multe recomandări și livrarea unor servicii și produse atât de bune încât oamenii să te recomande fără ca tu să le ceri. În cursurile de pregătire a investit în total circa 3.000-4.000 de euro. În prezent urmează o serie de cursuri din arii complementare și s-a înscris și la teatru, deoarece dorește să își dezvolte partea de expresivitate corporală, facială, vocală. Lunar, Ovidiu Oltean moderează cam două-trei evenimente corporate sau publice. În plus, în fiecare lună are și un training de public speaking, precum și 3-4 întâlniri unu la unu în zona de coaching, cu clienți pe care îi învață să își construiască discursurile. El spune că nu are un program fix, ci îl construiește de la o zi la alta, în funcție de evenimentele programate. Printre pasiunile sale se numără actoria, literatura și squash-ul. Oltean crede că, dacă din punct de vedere financiar ar avea câștiguri cel puțin egale, ar fi dispus să renunțe la meseria actuală pentru teatru, însă momentan proiectele la care participă în zona de actorie sunt din pură pasiune.

George Bonea, 30 de ani, copywriter și speaker demotivațional

„Am terminat Jurnalismul, sunt copywriter de cinci ani, am activat în presă, în radio, șapte ani în stand-up comedy, am scris o carte, îmi doresc foarte mult să îmi găsesc timp să o scriu și pe-a doua și de ceva timp sunt speaker demotivațional”, se descrie George Bonea într-o frază. Cu toate că toată lumea știe ce presupune meseria de speaker motivațional, noțiunea de speaker demotivațional poate fi însă un element de noutate, așa că George Bonea a venit cu explicația: „Un răspuns la avalanșa de speakeri motivaționali, cinic și serios la toate gonflările artificiale pe care le fac speakerii motivaționali atunci când vorbesc despre viață”. Mai precis, a adăugat el, e un răspuns sincer la ceea ce spune un speaker motivațional când îți spune că tot ce ai nevoie este atitudinea. „Eu zic că atitudinea nu este tot ce trebuie să ai, nu e răspunsul neapărat la problemă, și oricum, oricâtă atitudine ai avea, nu poți să suplinești alte minusuri cu atitudinea.”
Bonea a lansat pe YouTube canalul „Speakerul demotivațional” anul acesta în luna martie și spune că se ocupă de el alături de o echipă care asigură partea tehnică. „Din calculele noastre, după peste 30 de episoade am ajuns să ne amortizăm investiția tehnică – închiriatul aparaturii.” În martie, când a lansat proiectul, avea 2.000 de subscriberi „veniți în ani de zile de activitate pe YouTube” și în câteva luni a ajuns la peste 48.000. „A fost un boom atât pe YouTube cât și pe Instagram și Facebook. Și, bineînțeles, pe Twitter, unde a ajuns la 600 de subscriberi”, spune el, amuzat, adăugând că probabil românii vor vrea să înceapă să folosească Twitterul când acesta va ține de domeniul trecutului. „În România n-o să se conducă niciodată bine”; „Ești pregătit să îți pierzi locul de muncă?”; „Ești medic în România? Pleacă” sunt câteva dintre titlurile videoclipurilor încărcate de Bonea pe canalul său de YouTube și care au zeci de mii de vizualizări.
Agenda sa începe la o oră mică din zi. „Mă trezesc destul de devreme, cam la 5:30, și mă duc să alerg. Iau micul dejun, citesc presa, încerc să fiu cât mai la current. Apoi urmează munca de birou, copywritingul, după care mă întorc acasă și rezolv celelalte proiecte.” El spune că, financiar, ar putea să trăiască din proiectele pe care le face pe lângă jobul de copywriter, „dar problema nu ți-o pui – și acesta e un subiect care se discută foarte puțin atunci când se discută despre freelancing – dacă poți să trăiești financiar din ceea ce faci pe lângă muncă, dacă munca te ajută în vreun fel pe tine ca structură umană. Pentru că, da, poate fi frustrant să te trezești, să te duci la birou, să stai la birou, de multe ori simți probabil că e timp consumat, că nu faci nimic, sau poate e un colectiv care te frustrează în anumite cazuri. Dar în cazul meu, particular, munca mă structurează. Faptul că trebuie să mă duc și să lucrez cu niște oameni într-un colectiv și să țin cont de un calendar, să avem niște ședințe ordonate, mă ordonează pe mine și în viața de dincolo de birou. Cel mai probabil, dacă nu aș avea munca de birou, aș fi foarte dezlânat în restul timpului, cu freelancingul, pentru că nu aș avea mindsetul de om ordonat.”
Ca freelancer are lunar cam două-trei proiecte pe zona de copywriting, care spune că apar în funcție de recomandări. Bonea spune că fiecare freelancer negociază în funcție de experiență și de volum. El, de pildă, pune foarte mult preț, atunci când negociază remunerația, pe timpul pe care i-l ocupă proiectul, în ideea în care nu prea are. „La cât de înghesuit e calendarul, trebuie să îmi placă foarte mult ceea ce îmi propune și de obicei ăsta este un punct forte atunci când aleg să lucrez pentru cineva, să mi se potrivească.”
Ca planuri de viitor spune că s-a gândit de multe ori să plece peste hotare și crede că la un moment dat chiar se va gândi serios la asta. „Aparent toată planeta este deschisă, dacă tu ești deschis să înveți o altă limbă, să te adaptezi unei alte culturi și dacă știi ce îți dorești de la cultura pe care vrei s-o asimilezi.”

Dan Frînculescu, 38 de ani, comedian și publicitar

Dan Frînculescu este, potrivit unei scurte autodescrieri, comedian, publicitar, ocazional DJ, pasionat de specii de păsări, muzică și călătorii în locuri unde e mai cald decât în locul din care plătește călătoria. A început să facă stand-up în urmă cu un an și jumătate: „Scriam comedie de ceva ani și am zis ca n-ar fi rău să o și livrez pentru un public care bea o bere și sparge un fistic”. Primul spectacol la care a participat a fost unul caritabil, la Club 99, unde a câștigat „niște emoție și niște aplauze”.
Frînculescu spune că în România un comedian câștigă „suficient cât să își permită mese calde și mahmureli controlabile. Chiar și la început, ca mine.”
În prezent lucrează în publicitate, în comedie și alte zone conexe și, chiar dacă nu dezvăluie la cât ajung veniturile sale, spune că treaba merge. „Eu sunt fifty-fifty, freelancer în publicitate și comedian. Nu am așa de multe spectacole ca un comedian full time, dar destule cât să pot să-mi spun «comedian» fără să par impostor. Nu am rate și nu plătesc chirii.”
Avantajele lucrului în regim de freelancing, spune el, sunt că nu ești într-o corporație sau companie full time, că poți să lucrezi de la 9 la 6 alegându-ți tu dacă AM sau PM și că ai șanse mari să nu te bronzezi cu badge. Peste zece ani se vede livrând în continuare umor. „Și n-ar fi rău ca umorul să fie exprimat și în România, și într-o țară vorbitoare de engleză.”

Cristi Popesco, 34 de ani, comedian

Cristi Popesco este din Suceava, iar în Capitală a venit în 2004, la facultate. „M-am înscris la Fizică-Informatică pentru că se intra cu dosar, și am dat și la Relații Publice și Publicitate, unde n-am reușit să intru la zi, așa că m-am înscris la distanță. La Fizică am mers doar două săptămâni, că nu era de mine. Voiam să fac publicitate pentru că îmi plăcea emisiunea Marcă înregistrată cu Andi Moisescu. După un an am dat și la ASE – Management Economic, unde am intrat la zi. Doar ASE-ul l-am și finalizat”, povestește el.
De-a lungul timpului a avut diverse joburi, care mai de care mai diverse: vânzător de spațiu publicitar, operator calculator, traducător, trader la bursă, contabil și media planner. Cel mai mult spune că i-a plăcut în agenția de media, unde a stat șase ani, și cel mai puțin i-a plăcut contabilitatea, „de care am scăpat relativ greu pentru că era fix în perioada crizei și nu prea găseai locuri de muncă”. De stand-up a decis să se apuce prin 2010, prima interacțiune cu scena fiind pe 26 octombrie, după ce făcuse ceva research și constatase că cel mai potrivit loc din care să înceapă ar fi Club 99. „Mi-a fost foarte greu să îmi fac curaj pentru că de fel sunt timid și introvertit. În ziua respectivă aș fi preferat să mă lovească o mașină că să nu mai fie nevoie să urc pe scenă în față unor necunoscuți. Dar nu m-a lovit nicio mașină, așa că am urcat cu o hârtie în mână, tremurând, și am citit glumele. Băieții mai cu experiență mi-au zis că a fost bine și să mai merg. În noaptea aia nu am dormit deloc, atât de încărcat de emoție eram”, își amintește el.
Inițial, la serile de open mic (seara amatorilor – n. red.) nu a fost plătit. Primii bani – 100 de lei – i-a făcut când a mers în deschiderea unui show al comedienilor Teo, Vio și Costel. Nu își amintește ce a făcut cu banii, dar spune că „e un moment magic să fii plătit făcând ceva ce îți place foarte mult”. De obicei, spune că încearcă să scrie texte pentru spectacolele sale dimineața, la cafea. „Am un target să scriu zilnic câte ceva pentru stand-up. Sunt zile în care sunt foarte productiv, dar și zile în care nu iese nimic. Important e să rămân consecvent.”
În prezent, focusul său principal e pe stand-up comedy și, de când a deschis Comics Club alături de alți trei comedieni – Toma Alexandru, Sorin Pârcălab și Sergiu Floroaia, spune că au show-uri în fiecare săptămână, vinerea și sâmbăta, chiar și pe timpul verii, deoarece clubul are terasă. „Pe lângă show-urile de la club, de câteva ori pe an avem turnee naționale. Pe lângă asta avem multe proiecte pe care le facem pentru notorietate – «Râzi ca prostu», «Una Scurtă», «Arde-mă», roast-uri, podcasturi. Încerc să filmez regulat și podcastul meu «Popesco Show». Am constatat că lumea vine la show-urile de stand-up dacă te știe deja din altă parte – TV sau online.”
Popesco spune că este foarte greu de spus cât câștigă un comedian în România, acest lucru depinzând de nivelul de popularitate, de cât de des merge în turnee, câte show-uri are, câți oameni aduce la spectacole. „Mersul în turnee ține și de cât de des reușești să schimbi materialul, pentru că nu poți să mergi cu aceleași glume”, subliniază el. Pe lângă aceste surse de venit, spune că se fac bani și din reclame, emisiuni TV sau spectacole corporate. „Aici depinde iarăși de nivelul de popularitate. Cu cât ești mai cunoscut, cu atât te vor brandurile mai mult.”
Comedianul susține că în prima fază nu se poate trăi doar din asta și că de regulă toți cei care se apucă de stand-up au un alt job în paralel. „Așa a fost și la mine timp de șase ani. După șase ani am zis să încerc să fac asta full time. Dar aveam niște bani puși de-o parte pentru chirie și mâncare pentru o jumate de an, în caz că merge greu cu stand-up-ul.” Cu toate că nu ține o socoteală exactă a veniturilor sale, spune că acum câștigă mai bine decât în joburile anterioare. 
„Mi-ar plăcea să pot să stau peste 8 ore, în fiecare zi, cum era la corporație, să scriu. Dar nu pot, mă iau cu altele. Bine, și la corporație mai stai pe Facebook, YouTube, la cafele, țigări. 8 ore nu sunt chiar 8 ore. Iarăși e mai ușor să nu respecți un deadline pe care ți-l dai singur când ești freelancer. Ești mai indulgent cu ține. În rest cred că sunt doar avantaje: flexibilitate, lucru de acasă, zile de concediu fără număr”, explică Popesco care sunt, în opinia sa, avantajele și dezavantajele lucrului în regim de freelancing. E pasionat de sporturile cu multă adrenalină – parapantă, schi, snowboard și mai nou kitesurf, scuba diving și sailing. „În rest, ca tot omu’, seriale, călătorit, foodie, îmi plac buldogii francezi și fetele cu părul creț. Mi-ar plăcea să spun că hobbyul meu este cititul, dar nu e așa. Încerc să-mi impun să citesc mai mult și în unele zile îmi iese.”
Cristi Popesco spune că s-ar vedea cu siguranță făcând asta și peste 10 ani. „Mi-ar plăcea să am totuși și un alt business sau sursă de venit de backup.” Adaugă și că uneori se gândește alături de colegii săi că ar trebui să încerce să scrie și în engleză în eventualitatea în care va fi tot mai greu aici. „Când avem show-uri în orașele mai mici se simte că foarte mulți oameni din targetul nostru au plecat din țară.”

Raluca Antuca, 25 de ani, fotograf

După absolvirea Facultatății de Comunicare și Relații Publice, Raluca Antuca, o tânără fotografă din București, a început să lucreze în marketing pe partea de digital & social media pentru F64 și Coca-Cola Company, timpul liber dedicându-și-l marii sale pasiuni: fotografia. „Dintotdeauna am fost pasionată de frumos, atât pe plan emoțional, cât și vizual. De mică am dezvoltat o sensibilitate către arte și poezie, pictură, fotografie și muzică. Deși nu am practicat până în liceu, am purtat cu mine toate aceste senzații și emoții, pe care le-am transpus mai apoi în fotografie. Aș putea spune că fotografia m-a ales pe mine, și nu eu pe ea. M-am perfecționat în timpul facultății și treptat mi-am dat seamă că asta vreau să fac de acum încolo full-time”, povestește ea.
Primul său proiect plătit a fost în liceu, când a avut de fotografiat noua colecție de rochii a unui designer local din orașul natal, Brăila. „Nu numai eu eram la început, ci și designerul, astfel că acel câștig nu a fost uriaș – 100 lei –, ci mai degrabă simbolic pentru tot parcursul meu de fotograf.” Proiectele mai serioase au început în urmă cu trei ani, când spune că a avut șansa de a colabora cu branduri precum Sigma și Canon, cu ajutorul F64. „Am reușit astfel să organizez prima expoziție foto, Shades Of Wonderland, și primul workshop creativ, care a atins numărul maxim de participanți.”
Recent a luat decizia de a se dedica fotografiei full-time, deoarece spune că și-a dorit mult timp flexibilitatea de a alege proiectele pe care vrea să le facă și libertatea de a-și stabili singură agenda de lucru. Ea crede că printre avantajele lucrului în regim de freelancing se numără flexibilitatea de a-ți face programul așa cum îți dorești, libertatea de a alege proiectele care ți se par mai atractive și ocazia de a te dezvolta multilateral, punând în aplicare foarte multe abilități, dar și faptul că eviți monotonia. De asemenea, completează Antuca, dacă munca este susținută, salariul poate fi mai mare decât al unui angajat. „Însă ideal ar fi să faci proiecte în regim de freelancing în timp ce ai un job stabil. Reușești să ai un plus la venitul lunar, să îți faci un renume online și să pui la punct portofoliul. Am aplicat această metodă și mi-a fost mult mai ușoară tranziția de la angajat la freelancer.” Potrivit ei, în această meserie veniturile depind foarte mult de tipul de fotografie pe care îl practică fotograful (evenimente, pictoriale, wildlife, fine-art), variind destul de mult, pentru că monetizarea se face diferit în funcție de concept, durata shootingului, postprocesarea imaginilor, copyright, deadline-uri și nu numai. „Un alt aspect este acela că numărul proiectelor diferă de la lună la lună. Pot exista niște perioade mai aglomerate și altele cu mai puțină activitate. Suma de 1.000 de euro poate fi depășită ușor în cazul unui freelancer pasionat și dornic de proiecte noi.”
Din perspectiva dezavantajelor, menționează faptul că nu ai stabilitatea financiară și nici beneficiile de angajat pe care ți le oferă o corporație, dar și că trebuie să te ocupi singur de plata taxelor la stat și de promovarea serviciilor tale pentru a avea proiecte. „În principiu, joci și rolul de angajat, și cel de angajator. Este musai să te educi pe partea financiară și să-ți impui reguli. Îți rezolvi singur problemele de contabilitate, dar și pe cele care țin de negociere.”
Potrivit Ralucăi Antuca, fotografia nu este atât de ușoară pe cât ar putea să pară. „Deși ai putea zice că treaba unui fotograf este să apese butonul de declanșare al aparatului, acest job implică, într-o oarecare măsură, și alte domenii de activitate: organizare de evenimente, PR, social media, make-up, styling”, explică ea. În linii mari, agenda sa zilnică implică ședințele foto personale și perfecționarea în editare foto și retușare, proiectele plătite, organizarea de workshopuri, precum și crearea de conținut pentru online. „Pe lângă acestea, ar mai fi planificarea ședințelor foto – căutatul rochiilor, accesoriilor, locației, alegera unui concept, realizarea decorurilor, care poate dura chiar și câteva luni. Agendă diferă de la zi la zi, în funcție de aspect, urgențe și oportunități.” În medie ea are în jur de ar 3-4 proiecte lunar. De o perioadă a început să realizeze și diverse accesorii care să reîntregească conceptul ședințelor foto și să le ofere o alură magică, realizându-și totodată de una singură inclusiv decorurile, iar acum vrea să aprofundeze și tehnicile de machiaj, make-up-ul fiind o nouă pasiune. Până în prezent tânăra fotografă a investit peste 7.000 de euro în echipamentul pe care îl deține și spune că investiția a fost făcută în timp și a venit ca un lucru firesc, raportat la evoluția sa.
Ea povestește că a avut norocul să călătorească destul de des și în afara țării și că de fiecare dată își propune să facă fotografii în locurile pe care le vizitează. „Am reușit să fotografiez șapte modele din trei țări diferite și a fost o experiență incredibilă, pentru că fiecare are o frumusețe atipică, iar schimbul cultural mă face tare curioasă.” Pe viitor și-a propus să dedice mai mult timp și să facă ședințe foto mai complexe în afara țării. Cât despre posibilitatea de a pleca din România, artista nu exclude această variantă: „Fotografia vorbește pe limba tuturor, deci mi-ar plăcea să-mi extind bussinesul pe plan internațional. Iau în calcul o relocare într-o altă țară, fără să uit, însă, de unde am plecat și legăturile pe care le am cu oamenii dragi din industrie.”

Vlad Eftenie, 41 de ani, fotograf și cadru universitar

lad Eftenie este absolvent și cadru didactic al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și titular al cursului de fotografie de specialitate; în paralel, lucrează ca fotograf în regim de freelancing. Provenind dintr-o familie de arhitecți, unde a avut ocazia să își vadă părinții lucrând la diferite proiecte „printre reviste de arhitectură și instrumente de desen”, el a decis să meargă la rândul său pe aceeași cale, dar ulterior avea să descopere și să se îndrăgostească de fotografie. După ce a susținut o teză de doctorat având ca subiect studiul metodic al fotografiei ca instrument în arhitectură și urbanism, spune că a avut, de-a lungul timpului, și o serie de expoziții în țară și străinătate, personale sau de grup. „Susțin multe seminarii, prelegeri, conferințe, workshopuri având ca temă estetica vizuală, secretele fotografiei de stradă, de arhitectură, dar și visual storytellingul, teme de larg interes, astăzi”, își descrie el principalele activități. „După ce mi-am susținut teza de doctorat am aprofundat predarea teoretică și practică a fotografiei de specialitate, cercetarea în domeniul acestora. E bine ca meseria să te aleagă pe tine, nu vei ști când lucrezi, totul va veni de la sine. Așa simt eu atunci când activez în domeniul fotografiei, când pregătesc o prezentare nouă sau un nou portofoliu vizual pentru un client. Am început să profesez încă de când eram student.” Pe lângă fotografie spune că este pasionat de explorări urbane, de călătorii, de mersul la mare în orice anotimp, de contemplare și regăsire și de psihologie.
Primul său proiect de fotografie, povestește el, este greu de uitat. „Eram în vizită la Paris, de sărbători, venind din Montpellier, unde eram student Erasmus. Un prieten, arhitect afirmat, pleca la București, acasă, și m-a lăsat să stau în locul lui. Dar mi-a transmis și un mic job, niște randări – imagini de sinteză ale unui proiect care era pe cale să se realizeze. M-am și plimbat, dar am și lucrat, am predat imaginile și așa am câștigat primii mei bani de buzunar. Fiind la Paris, în vacanță, au picat la țanc.” Agenda sa se împarte între activitatea universitară și cea din zona educativă și comercială, în care spune însă că rămâne fidel valorilor în care investește timp, energie și pasiune.  De asemenea, dedică un volum mare de timp și rețelelor de socializare. „Primesc zilnic cereri și invitații. Și sunt activități frumoase, de câțiva ani mi-am câștigat libertatea de a alege, de a spune nu, atunci când simt, de a accepta acele joburi sau acțiuni din care nu doar rezultă câștig material, dar care mă pot îmbogăți și spiritual.”
Veniturile sale depind, potrivit lui, de ocazii, de sezon, de tipul solicitării. „Nu fac fotografie de eveniment sau de produs. Fotografiez aproape exclusiv în mediul urban, obiecte de arhitectură – fie clădiri noi, fie de patrimoniu, pentru cauze de promovare culturală. Zona educațională reprezintă aria care poate fi cuantificată și financiar, din fericire, astăzi. Primesc dese solicitări să susțin prelegeri sau workshopuri de fotografie, iar asta este îmbucurător, prin prisma nevoii de aflare și educare care începe să devină constantă și consistentă, ca cerință”, explică el. Totodată spune că nu poate face o medie sau o estimare a proiectelor și contractelor pe care le are în decursul unei luni. „Poate fi una foarte intensă, sau cinci cu desfășurare lentă. Îmi dau seama însă că nu a mai existat de ceva timp o lună fără angajamente. Am campanii online care se pot desfășura pe parcursul câtorva luni. Prefer proiecte scurte și creative, care îmi permit să mă exprim spontan și în care am mână liberă din punctul de vedere al expresiei artistice. Garantez pentru calitatea produsului meu și prin prisma ecoului pe care campaniile le au în social media sau prin revenirea clienților mai vechi, pentu noi activități.”
Primul aparat, „de unde a început totul”, spune că l-a costat în jur de 500 de euro și a fost „un mic compact digital, achiziționat prin 2003, de 5 megapixeli, un Olympus C300”. Ulterior, povestește că și-a investit toți banii de buzunar în aparate foto pe film și în obiective. Inițial făcea poze doar în weekenduri, când avea timp. „Apoi a început să fie o plăcere de zi cu zi. Nu e important să ai cel mai performant aparat, ci acel aparat cu care să te simți bine, comod, creativ. Cel mai important este ochiul, formarea lui și educarea vizuală și estetică. Dețin o colecție de aparate, dar folosesc preponderent câteva, în funcție de temă, de subiect, de job, îmi place să am de unde alege.”
Vlad Eftenie spune că un freelancer are ocazia să își gestioneze timpul, proiectele, taxele. „Doar că nimic nu e sigur. Ai un know-how și un produs de oferit, important e să existe cerere. Într-o companie în schimb totul merge șnur, programul e previzibil, venitul sigur. Cu toate astea am auzit mult mai mulți angajați nemulțumiți de viața lor decât freelanceri. Mai mult, cei care au ales freelanceingul mărturisesc că nu ar reveni niciodată la rigorile corporației și că au câștigat aripile de a fi ei înșiși, de a-și asculta vocația. Se pare că îți conferă o stare mai mare de fericire posibitatea de a fi tu însuți, de a-ți urma destinul, decât aceea de a fi stabil din punct de vedere financiar”, susține el.
Artistul are colaborări inclusiv peste granițe. „Am colaborat cu ICR Berlin, Lisabona, Padova, cu ambasada României din diverse țări ale lumii, pentru a realiza expoziții de fotografie. Am primit cereri de a susține workshopuri sau de a vinde fotografie unor clienți din străintate. Am câștigat în 2014 un premiu în cadrul Sony World Photo Awards, ceea ce mi-a adus atunci o vizibilitate benefică. Totul crește în timp și am grijă să răspund cu maximă eficiență și profesionalism solicitărilor în care cred, care mă inspiră.” Pe de altă parte, nu a luat în calcul niciodată să se mute din țară. „Sunt născut și crescut în Drumul Taberei, în București, am învățat ce înseamnă dorul de casă, cât timp am stat plecat și de oricâte ori mă deplasez departe.” 

Andreea Codrea, 27 de ani, blogger și antreprenor

Andreea Codrea, sau deeacodrea, cum este cunoscută pe pagina de Instagram, unde are aproape 72.000 de urmăritori, este blogger de șase ani, prin prisma pasiunii pentru scris pe care o are dintotdeauna, absolventă a Facultății de Psihologie și între timp și-a deschis și propria agenție de modelling. În trecut, a lucrat ca promoter, cosmeticiană și însoțitor de bord. „Parcursul nu a fost peste noapte, tot ce sunt astăzi s-a construit în ani. Am căutat mereu să construiesc durabil și în timp. Pe lângă tot haosul ăsta sunt pasionată de frumos, de artă, de modă, de oamenii buni, de Paris, de ploaie, de cărți, de muzică veche, de hainele vintage și de Lună.” Cu toate că este „pe val”, zona de vlogging nu a atras-o atât de mult, deși are un canal de YouTube pe care a încărcat câteva video-uri, deoarece sunt puține subiecte care i se par suficient de relevante încât să povestească despre ele, „și pur și simplu nu pot face un vlog despre nimic sau despre ceva comercial. Când voi avea ceva serios de spus, voi mai urca câte un video acolo, dar de obicei îmi place să fac ceva util, nu doar zgomot”.
Publicul Andreei Codrea este alcătuit, potrivit ei, preponderent din persoane de 25-35 de ani, majoritatea femei. „Oamenii care mă urmăresc o fac în special pentru că rezonează cu mine, pentru că găsesc o bucată din mine pe care și ei o au. Sunt oameni profunzi, pasionați de cuvinte frumoase, de versuri, de artă, de modă sustenabilă, de smart shopping, de produse de beauty naturale și de un stil de viață sănătos.”
Codrea spune că agenda sa zilnică nu arată niciodată la fel, fiecare zi fiind unică, cu provocările ei. „Dacă într-o duminică pot avea o filmare sau o sesiune foto, o zi de luni mă poate prinde încercând o mască de față. Sunt zile extrem de pline și unele în care pot rezolva totul de acasă. Cred că fix asta este partea frumoasă în ceea ce fac: nu există rutină, nu mă plictisesc, fac mereu ceva nou și cu asta mă hrănesc. Sunt totuși câteva lucruri pe care le fac în fiecare zi: citesc, fac cercetare, caut concepte noi sau surse de inspirație.”
Veniturile sale lunare spune că sunt greu de estimat, deoarece nicio lună nu e la fel, variind de la câteva sute de euro până la mii, în această ecuație fiind însă o mulțime de variabile, dar lucrul cu adevărat important, spune ea, este că reușește să se susțină singură și să facă din asta un job full time.
Potrivit ei, nu există o medie, o sumă general valabilă sau rețete pentru contorizarea câștigurilor din acest domeniu. „Se poate trăi mai mult ca decent din domeniul ăsta, însă totul are un cost. Atunci când ești propriul tău șef treaba nu se termină la ora 18:00 când închizi ușa de la birou. Așa că oricât de superficial ar părea, oamenii ăștia care trăiesc din social media chiar muncesc, așa că ar fi minunat dacă am înțelege asta înaintea de a judeca că de cele mai multe ori nu fac nimic; ei bine, de cele mai multe ori fac mult mai multe decât faci tu, cel sau cea care citești aceste rânduri, și tot în aceleași 24 de ore.” În ciuda faptului că toată lumea este tentată să spună că freelancerii au mai mult timp liber, adaugă bloggerița, nimic nu este mai fals. „Când lucrezi după un program fix, de exemplu de la 8:00 la 16:00, după ce ai părăsit biroul nu te mai gândești la muncă, la deadline-uri, pe noi în schimb uneori ne prinde chiar și noaptea redactând vreun articol, editând poze sau căutând inspirație pentru un proiect viitor. Cumva singurul avantaj este că ai posibilitatea de a face ceea ce iubești, iar asta merită orice sacrificiu.”
În prezent are cinci contracte anuale, care se repetă în fiecare lună. Ea spune că în domeniul acesta care fluctuează este important să ai o constanță și o siguranță. „Sunt luni care se aglomerează foarte multe proiecte și luni în care nu prea există activitate, însă până la urmă e important să existe un echilibru și, cu toate că tentația este mare, e important să triezi în funcție de ceea ce ți se potrivește. E important să îți păstrezi identitatea și să nu cauți doar să colaborezi cât mai mult.”
Opțiunea de a pleca peste granițe încă nu o ia în calcul. „Cred că nu mă voi despărți prea curând de România și asta pentru că am eu încăpățânarea de a reuși lucruri aici și chiar cred că lucrurile se vor schimba în și mai bine. Mă uit în jurul meu la toți ținerii ăștia frumoși și creativi și îmi dau seamă că nu aș vrea să fiu în altă parte. Plus că eu cel mai bine funcționez «acasă», iar acasă pentru mine e România, fix așa cum e ea, așa că în loc să schimbăm țara, mai bine hai să ne schimbăm pe noi.”