Noutati
Nevoia de sacru Intr-un recent articol din LExpress, Christian Jacq era numit scribul best-seller. Scrib - pentru ca este autorul a peste 40 de volume despre Egipt si best-seller, pentru ca a declansat o veritabila pasiune la nivel planetar pentru…
Nevoia de sacru
Intr-un recent articol din LExpress, Christian Jacq era numit scribul best-seller. Scrib – pentru ca este autorul a peste 40 de volume despre Egipt si best-seller, pentru ca a declansat o veritabila pasiune la nivel planetar pentru Osiris, Isis sau Ra, dar si pentru personaje din panteonul istoric al anticului Egipt – Tutankamon, Ramses etc. In acest volum se arata drept adept si analist al Francmasoneriei. Ferindu-se sa formuleze judecati personale, Jacq realizeaza o istorie prescurtata a fenomenului, o istorie ale carei singure pretentii sunt onestitatea si dorinta de initiere a cititorilor. Dupa mai multe secole in care a starnit pasiuni, aceasta fraternitate pare ca intra acum intr-o perioada mai linistita in care simbolisti, istorici si sociologi o studiaza ca pe o expresie a unei dorinte de sacralizare inerenta omului, spune autorul incercand sa justifice urgenta unei prezentari obiective.
Christian Jacq, Francmasoneria,
Editura Lucman, Bucuresti, 2006
Fericiri urbane
Tudor Calin Zarojanu (jurnalist cu prezente notabile in majoritatea cotidianelor romanesti de prestigiu, activitate care a dus si la tiparirea unui volum – Tia, Cristoiu, Nistorescu si altii) se intoarce aici la prima dragoste – proza scurta – cu care a debutat intr-un volum incununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor (Viata ca troleibuz). Spatiul urban e ocolit de multi scriitori, care prefera sa evadeze in teritorii exotice, fantastice sau isi cauta radacinile ancestrale. Copiii asfaltului sunt nascuti si crescuti pe asfalt, intre ziduri de beton, cu radacini adanci, infipte in asfalt. Le-a oferit viata mai putina aventura sau romantism decat celor care, fiind baieti, paduri cutreierau? La intrebare raspunde – negativ – volumul de fata, a carui actiune se intinde pe ultimele patru decenii.
Tudor Calin Zarojanu, Copiii asfaltului,
Editura Fundatiei Pro, Bucuresti, 2006