Noua generație va deveni „socialistă“ mult prea devreme

Prima ediție a apărut în 2006, iar dacă ne uităm la traiectoriile celor care au fost prezentați atunci, considerăm că am avut intuiție bună. În cele 11 ediții am strâns până acum 1.100 de manageri, care reprezintă pariul nostru peste timp. Cine știe, poate unul dintre ei va deveni președintele României, guvernatorul Băncii Naționale, premier, ministru (secretari de stat am avut deja – Cristian Sporiș, vicepreședinte Raiffeisen, la Ministerul Finanțelor sau Mihai Ghyka, fost șef al Bergenbier și Vodafone și până acum două săptămâni la Ministerul Culturii) sau vor ocupa alte funcții publice, având posibilitatea să schimbe ceva în modul de funcționare a statului.

Față de acum zece ani, multe lucruri s-au schimbat în privința perspectivelor de viitor ale noii generații. Dacă în 2006-2007 și chiar 2008 lumea era a lor, aveau mai multe oferte de joburi pe masă sau credeau că pot face afaceri din care să câștige bani repede, acum lucrurile s-au schimbat dramatic. Noua generație este prinsă între o Românie care nu încurajează antreprenoriatul, care încurajează prea puțin afacerile, se uită prea puțin în viitor și între o Românie corporatistă unde lucrurile s-au așezat, posibilitățile de promovare s-au redus, creșterile salariale cu două cifre nu mai sunt la tot pasul, pozițiile de top se restrâng, odată ce piețele se consolidează și nu mai vin jucători noi.

Conform unui studiu la nivel european, România se află printre ultimele locuri (penultimul) la companii nou înființate la 1.000 de locuitori, cu numai 30. Media europeană este de 54. Pe primele locuri se află Portugalia, Austria și Olanda, cu câte 200. Datele arată că România, ca stat, nu încurajează o economie antreprenorială, unde opțiunea de a-ți face o afacere după ce termini școala să fie pe primul loc. Birocrația instituțională și cea a hârtiilor sunt la un nivel ridicat în România: sunt peste 100 de taxe și impozite, iar pentru completarea tuturor „căsuțelor“ îți trebuie zile întregi.

Gândiți-vă la celebra declarație de TVA. În Marea Britanie îți deschizi o firmă în zece minute, iar completarea tuturor hârtiilor legate de taxe și impozite durează tot atât, spune Alina Andrei de la firma de consultanță fiscală Cabot Transfer Pricing. În România IMM-urilor lucrează numai 2,5 milioane de oameni, iar numărul job-urilor care apar în acest sector nu este mai mare de 50.000 pe an, pe lângă faptul că a-ți deschide o afacere nu este prima opțiune decât dacă ești extrem de determinat și a lucra într-un IMM nu reprezintă o opțiune pentru un tânăr. Pentru cei care termină școala în orașele mari precum București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov sau Sibiu prima opțiune este de a-și găsi un job într-o multinațională cu nume, dacă se poate în IT este perfect, care să le aducă un mediu de lucru prietenos, colorat, multe traininguri și plecări în afară, cafetăria la parter, abonamente la clinici medicale private, sală de fitness, reduceri la shopping și cursuri de dans (tangoul este la modă).

Dacă într-un IMM românesc salariul se duce între 1.000 și 1.500 lei net, fără beneficii, într-o multinațională pornești de la 2.000, plus beneficii. Pentru 30 de județe din România unde afacerile private sunt la pământ, opțiunea unui tânăr este de a lucra la stat, de a lucra de la 8:00 dimineața până la 4:00 după-amiază, unde lucrările se efectuează (ce ai de făcut) în săptămâni, luni, ani și unde probabilitatea de a fi dat afară este destul de redusă. Dacă jobul implică și acordarea de avize, de a lucra cu mediul privat este perfect; banii pe care îi primești de la stat nici nu contează. Mai mult de-atât, în companiile de stat salariul net se duce spre 2.200-2.400 lei. Deci întrebarea unui tânăr este de ce să lucreze într-un IMM, într-o companie mică sau mijlocie antreprenorială, dacă la stat salariul este dublu? De ce să lucreze cu un patron care vrea să miște lucrurile când poate să lucreze la stat, unde nimeni, pe cale ierarhică, nu vrea să miște nimic?

Dacă ne ducem puțin mai în jos, vom constata că România, așa cum este condusă de la Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, din birourile liderilor politici, nu încurajează munca. Salariul minim brut este de 1.250 lei, ceea ce înseamnă un net de 1.000 lei. Pe de altă parte, ajutoarele sociale se învârt între 300 și 500 lei, un ajutor de șomaj fiind chiar mai mare. Are sens să îți bați capul să lucrezi? Să te scoli dimineața, să fii atent la produsul pe care îl faci? Companiile din vestul țării sunt disperate să găsească forță de muncă, ajungând chiar să caute oameni în biserici și penitenciare. Iar bazinul s-a redus atât de mult, chiar și pentru pozițiile de muncă necalificată.

În România sunt cel puțin un milion de oameni pentru care a munci, a-și găsi un job, nu reprezintă o soluție. În același timp, poate există o jumătate de milion de tineri pentru care România nu reprezintă o variantă de a-și deschide și de a face afaceri. Treptat, noile generații vor fi strivite între stat și mediul privat, care se consolidează (din două companii faci una singură pentru a rezista) și care va oferi din ce în ce mai puține opțiuni de joburi, de promovare, de creșteri salariale. Acest lucru va naște treptat un comportament „socialist“ de statu-quo, de a intra într-un loc și a-ți apăra poziția sau de a schimba joburile la prima nemulțumire față de angajator.

Cei 1.100 de tineri manageri pe care Business Magazin i-a adunat de-a lungul celor 11 ani fac parte dintr-o generație norocoasă care a avut mult mai multe opțiuni. Asta dacă cei care fac parte din generația celor 1.100 nu vor prelua puterea și vor schimba lucrurile.