Nori americani peste băncile europene
Scandalurile periodice cu spioni în solda SUA care supraveghează Germania au coincis în mod nefericit cu apariția știrilor că două mari bănci germane, Commerzbank și Deutsche Bank, sunt deja în negocieri cu SUA în ancheta vizând încălcarea legislației americane contra spălării de bani.
Commerzbank, a doua bancă a țării, unde statul german deține 17% din acțiuni, este acuzată că a transferat bani prin filialele sale din SUA în numele unor companii din Iran și Sudan, aflate pe lista țărilor sancționate de SUA, iar rezultatul ar putea fi o amendă de cel puțin 500 mil. dolari.
Prima bancă europeană amendată a fost cea mai mare bancă din Franța, BNP Paribas, care a acceptat să plătească daune de 8,97 mld. dolari pentru încălcarea legislației americane contra spălărilor de bani, prin faptul că a ajutat în perioada 2004-2012 o serie de clienși să eludeză sancțiunile impuse de SUA unor țări ca Sudan, Iran sau Cuba. Jean-Laurent Bonnafe, CEO al BNP Paribas, a declarat că “regretă profund” comportamentul incorect al unor funcționari din bancă și a promis că va aplica un plan de întărire a sistemelor de control intern.
Suma imputată băncii franceze depășește de departe amenda de 1,9 mld. dolari plătită de HSBC într-un caz similar din 2012. Presa americană a scris că investigațiile derulate de SUA ar viza și alte bănci europene, care și-au declarat deja disponibilitatea deplină de a coopera cu autoritățile americane: Credit Agricole, Societe Generale, UniCredit.
Amenda aplicată BNP Paribas a stârnit proteste la Bruxelles, în rândul bancherilor europeni, dar și la Moscova, unde Vladimir Putin nu a ratat ocazia să explice că amenda este o răfuială a SUA pentru că Franța nu a renunțat la contractul de livrare de nave de război Mistral către Rusia.