Noi decizii ale Ministerul Educației cu privire la organizarea examenelor naționale și a structurii anului școlar
Ministerul Educației a transmis o nouă serie de decizii cu privire la organizarea examenelor naționale și a structurii anului școlar. Astfel, ministrul Sorin Cîmpeanua declarat că examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, iar semestrul al doilea va fi…
Ministerul Educației a transmis o nouă serie de decizii cu privire la organizarea examenelor naționale și a structurii anului școlar. Astfel, ministrul Sorin Cîmpeanua declarat că examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, iar semestrul al doilea va fi redus cu o săptămână pentru toate clasele, cu excepția claselor terminale.
Mai jos sunt cele 10 puncte pe care ministrul Sorin Cîmpeanu le-a transmis la finalul discuțiilor din Comisia de Dialog Social.
În urma consultărilor, au rezultate următoarele 10 concluzii:
1. Examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, conform calendarului deja aprobat și cunoscut: 22 – 25 iunie pentru probele scrise ale examenului de Evaluare Națională și 28 iunie – 1 iulie pentru probele scrise ale examenului de Bacalaureat. La examenul de Bacalaureat, probele de competențe vor fi echivalate conform unor proceduri elaborate de către Ministerul Educației. Se vor susține competențele digitale pentru promoțiile anterioare.
2. Cu excepția claselor terminale, pentru care structura anului școlar nu va nicio modificare, nici din perspectiva activităților didactice, nici din perspectiva vacanței, nici din cea a examenelor naționale, vacanța de primăvară va începe pe data de 2 aprilie și se va termina pe 4 mai. Clasele terminale rămân pe programul stabilit: adică vacanță pentru sărbătorile pascale catolice între data de 2 aprilie și 11 aprilie, iar vacanța pentru sărbătorile pascale ortodoxe va fi între 30 aprilie și 9 mai. Se va face o punte între finalul vacanței pentru sărbătorile pascale catolice și începutul vacanței pentru cele ortodoxe.
3. Pentru clasele terminale, structura anului școlar nu va mai suferi nicio modificare. Vacanțele de primăvară rămân la datele planificate 2 aprilie – 11 mai, 30 aprilie – 9 mai pentru sărbătorile ortodoxe. În intervalul 12-29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activitățile didactice.
4. Semestrul al doilea va fi redus cu o săptămână pentru toate clasele, cu excepția claselor terminale la care nu avem niciun fel de modificare. A fost o solicitare a sindicatelor și asociațiilor de a nu intra în luna iulie, deci toate clasele în afară de cele din anii terminali finalizează anul școlar pe 25 iunie.
5. Având în vederea reducerea semestrului al doilea cu o săptămână, în un an școlar atipic în care tezele semestriale nu se mai susțin, numărul notelor necesare încheierii situației școlare a fost redus, cu sprijinul cadrelor didactice se pot comprima acele activități de evaluare, de încheiere a situației școlare în așa fel încât nu vor fi necesare activități de recuperare a materiei pentru că nu se pierde materie.
6. Pentru filiara tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul semestrului al doilea va rămâne la datele stabilite și cunoscute.
7. Calendarul activităților aferente definitivării și titularizării rămân neschimbate.
8. Evaluările pentru clasele a doua, a patra și a șasea, precum și pretestările PISA rămân în continuare programate cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluarea națională pentru elevii de clasa a doua se reprogramează din perioada 20-23 aprilie pentru perioada 25-28 mai.
9. Pentru a reduce inechitatea determinată de condițiile speciale în școlile aflate în localități carantinate, simulările pentru clasele terminale, evaluările pentru clasele a doua, a patra și a șasea vor putea fi organizate după ieșirea din carantină.
10. Programul național de acțiuni remediale se va derula în întreaga perioadă în care sunt organizate acțiuni didactice, în toate școlile aflate în localități în care rata de infectare este mai mică de șase la o mie de locuitori.