Nimeni nu ia credite în România cu pistolul la tâmplă! Însă tinerii trebuie să ia credite pentru că părinții nu au strâns suficienți bani ca să le dea sau pentru a nu se mai întreba în fiecare lună cât mai trăiesc bunicii, ca să se mute în casele lor

Întrebat de creșterea dobânzilor și efectul asupra celor care au luat credite, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a răspuns luni, acum o săptămână: Nimeni nu și-a luat în România credit cu pistolul la tâmplă.

Adică cei care au luat credite au știut ce fac, au știut la ce se angajează atunci când s-au împrumutat la bancă.

Problema este că între timp, și asta nu le-a spus nimeni atunci când au luat credite cu dobânzile mici, dobânzile au crescut exponențial, ROBOR de trei ori, IRCC de patru ori numai într-un an. Nu cred că băncile au făcut clienților o simulare cu ce rate vor plăti dacă dobânzile vor crește așa cum au crescut. Bineînțeles că nimeni nu știa acest lucru.

Dar oamenii cer explicații.

Bineînțeles că Banca Națională, toate băncile, toți economiștii și analiștii se ascund în spatele creșterii inflației, o evoluție pe care nimeni nu a prevăzut-o, deși ani de zile se spunea că toată această printare de bani la un moment dat va aduce și creșterea inflației.

Problema este că tot mai mulți oameni cred – și nu numai cei care nu au educație financiară, ci dimpotrivă -, că totul este o conspirație a băncilor, a finanțelor mondiale, a lui Isărescu, care e pus de “Banca Mondială” să-i sărăcească pe români, cărora le-a crescut salariile prea mult în ultimul timp.

În conferința de săptămâna trecută, guvernatorul a spus că aglomerația de pe șosele arată că nu este nicio criză, că nu este nicio recesiune. Dacă ar merge și prin cafenelele de la birourile de corporatiști, care au credite și cărora le-a explodat rata, dacă ar merge la grătarele românilor, ar afla ce cred oamenii despre această creștere a inflației, despre creșterea prețurilor la energie, despre conspirațiile mondiale.

Sunt multe întrebări la care nu există răspunsuri, cum ar fi: de ce cresc prețurile la energie dacă noi, România, avem energia noastră?; de ce au crescut prețurile la alimente, la produsele alimentare, dacă noi putem să ne hrănim pe noi și toată Europa?; de ce prețurile produselor sunt mai mari în România, iar salariile sunt mai mici la noi?; de ce benzina este atât de scumpă dacă noi avem petrolul nostru?; de ce trebuie să lucrăm pentru austrieci, francezi, care ne dau salarii mici?; cu ce ne ajută Uniunea Europeană și Occidentul, că nu o ducem mai bine?.

Iar acest gen întrebări poate continua.

Oamenii nu primesc răspunsuri, iar dacă primesc sau citesc, nu cred în ele. Aceasta ar putea fi una dintre explicațiile de ce în sondaje oamenii spun că înainte se trăia mai bine. Și, paradoxal, acest lucru este spus nu de bunici sau de părinți, care au trăit și perioada comunistă, ci de cei tineri, care au auzit de la aceștia că era mai bine înainte.

Iar declarația lui Mugur Isărescu din vară, că băncile “au cam sărit calul cu creșterea ROBOR-ului”, alimentează teoriile conspirației cum că băncile au conspirat ca să ia banii românilo sau să le ia casele, ca să-i trimită să stea în chirie, pe care o vor plăti străinilor.

La noi, dar și peste tot în lume, deschiderea unei investigații a Consiliului Concurenței înseamnă automat, în percepția publică, că băncile, în cazul nostru, sunt vinovate de creșterea ROBOR. Restul nu mai contează.

În 2008 Mugur Isărescu a scăpat de presiunea publică legată de creșterea cursului valutar leu/euro prin declarația publică că asupra leului a avut loc un atac speculativ din partea băncilor. La fel ca atunci, Isărescu a pasat problema creșterii ROBOR-ului către bănci.

Prea puțină lume își mai amintește că investigația deschisă de Consiliul Concurenței legată de atacul speculativ din toamna lui 2008 nu a găsit nimic, nu a găsit nicio înțelegere între bănci. Atacul speculativ a fost, pentru că suntem într-o piață deschisă, dar băncile nu s-au înțeles asupra acestui lucru.

Revenind la declarația de săptămâna trecută a guvernatorului BNR, că nimeni nu a luat credit în România cu pistolul la tâmplă, adică trebuiau să se aștepte la creșterea dobânzilor, trebuie să spunem că oamenii vin să ia credite pentru a-și cumpăra un apartament, o mașină, iau credite de nevoi personale pentru a pleca în vacanță, pentru a avea bani de a ieși în oraș, nu ca să se afle în treabă, ci că trebuie să-și satisfacă anumite nevoi.

Dacă nu ar fi satisfacerea acestor nevoi ale societății de astăzi, am fi rămas în Epoca de piatră sau am fi în stradă, manifestând împotriva guvernului, statului, oamenilor bogați.

Românii iau credit să-și cumpere o casă sau iau credit de nevoi personale pentru a da avansul pentru o casă pentru că au nevoie de case, pentru că tinerii au nevoie să locuiască singuri, să fi independenți, să nu mai stea cu părinții.

Tinerii vor să aibă viața lor, fetele vor să aibă propriul apartament pentru a nu mai depinde de alții.

Dacă tinerii nu ar avea acces la credit pentru locuințe, ar sta în fiecare zi întrebându-se în sinea lor când mor bunicii, ca să le ia apartamentele și să se mute ei acolo.

Cei care aveau 20-30 de ani în anii ’90 și nu au avut noroc de părinți cu bani, nu aveau altă variantă decât cea ca bunicii/unchii sau niște bătrâni luați în îngrijire să moară, ca să se mute ei în apartamentele respective.

În anii ’90 inflația era la ceruri, dobânzile la credite depășeau 100%, iar băncile nu prea dădeau împrumuturi persoanelor fizice. Așa că o întreagă generație a stat cu părinții sau în gazdă. La salariile de atunci, era destul de greu să acomodezi și chirie și să-ți mai rămână și ceva bani.

Oamenii au nevoie de credite nu numai pentru achiziția unei case – și noroc că în continuare apartamentele sunt ieftine în România –, ci și pentru a-și cumpăra o mașină, pentru a merge în excursii, pentru a ieși în oraș, la restaurant, la o cafenea etc.

Aceasta este societatea de astăzi, cu aceste nevoi, că doar nu vrem să dăm timpul înapoi și să trăim ca-n anii ’80 și chiar ’90. Dacă pui bani deoparte, ajungi să ai casa ta pe la 50 de ani, atunci când îți trece tinerețea.

Prin credit, dacă ai un salariu rezonabil – iar în România, cu un salariu mediu de 4.000 de lei pe lună poți lua un credit pentru apartament -, poți avea acces la un nivel de trai mai bun, care înainte era rezervat doar celor cu bani sau celor care aveau poziții de top, cu salarii mari.

Ca să mergi în Grecia, Turcia, Italia, Spania etc., nu trebuie să ai o tonă de bani. În caz contrar, dacă oamenii nu au acces prin credit la acest vacanțe, mulți se vor întreba ce folos au din deschiderea lumii, din globalizare, dacă nu au acces și nu pot să meargă acolo.

Creditul are funcția de a reduce și tensiunile sociale, de a da acces oamenilor la anumite servicii și produse când sunt tineri.

Când ai 50-60-70 de ani nu mai ai ce să faci cu banii, pentru că atunci trebuie să te îngrijești mai mult de sănătate decât de a ieși cu prietenii la Starbucks sau la Pizza Hut. Atunci banii se duc mai degrabă pe proteze dentare decât pentru “a te simți bine” sau a vedea lumea.

Dacă nu ar fi fost deschiderea pieței de credite începând cu anii 2000, economia nu ar fi crescut, nu ar fi apărut atât de multe companii private românești, salariile nu ar fi crescut și în mod cert nu ar fi plecat numai 4-5 milioane de români din țară, ci 10 milioane. Creditul, în special creditul pentru case, a stopat plecarea din țară petru mulți tineri, care au putut să-și facă un rost în România.

Este adevărat că în România nimeni nu le-a pus oamenilor pistolul la tâmplă să ia credite, dar ar fi bine ca BNR, Mugur Isărescu, să încerce să explice mai mult cum este cu această creștere a dobânzilor și să facă mai mult pentru ca oamenii să nu creadă că această creștere a dobânzilor este îndreptată împotriva lor.

Mugur Isărescu spune că atâta timp cât inflația nu scade, dobânzile nu au cum să scadă.

Dar inflația este principala responsabilitate a BNR, conform statutului.