Nicușor Dan: Eliminarea aplicațiilor de taxi se poate traduce în abuz în serviciu
Deputatul Nicușor Dan a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că Primăria Capitalei ar urma să introducă pe ordinea de joi a ședinței CGMB un proiect care ar interzice aplicațiile de taxi. Potrivit acestuia, această interzicere „intră în sfera abuzului în serviciu”.
„Și în campania electorală, și în aparițiile publice, și acum, în proiectul de buget, primarul general vorbește de conceptul de smart city. Asta înseamnă folosirea tehnologiilor inovative în ușurarea vieții cetățenilor, și e comic, pentru că proiectul de taximetrie face exact invers. Pentru că aplicațiile, care pun în legătură firmele de taximtrie cu clienții urmează să devină ilegale, dacă regulamentul va fi votat”, a declarat Nicușor Dan.
Potrivit deputatului, aplicațiile nu ar avea nevoie de aprobări speciale din partea autorităților.
„Practic, noi bucureștenii ne-am întoarce la sistemul prin care sunăm la diferite numere până avem norocul să ne răspundă o operatoare și eventual să avem norocul să prindem un taxi disponibil. Dincolo de asta avem și două probleme de lege. Mai întâi există o directivă europeană, care se numește prescurtat TRIS, și care are numărul 1535/2015, care spune în esență că pentru produse ale societăților informaționale, cum sunt aceste aplicații, nu trebuie să ai nicio aprobare prealabilă din partea statului, ele fiind pur și simplu niște aplicații care fac legătura între furnizor și clienți, care, evident, trebuie să plătească impozite pentru activitate (…) Am făcut o sesizare în acest sens la Ministerul Economiei și aștept un răspuns. Sper că oamenii din CGMB să respecte legea, altfel ține de abuzul în serviciu”, susține Nicușor Dan.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro