Home Actualitate Nicolicea, către presă: Stați aici tolăn...
Actualitate

Nicolicea, către presă: Stați aici tolăniți ca la autogară

Deputatul PSD, Eugen Nicolicea, a afirmat, în legătură cu decizia ca liftul de lângă biroul lui Liviu Dragnea să fie folosit exclusiv de parlamentari, că presa are toate dotările create la nivelul P, dar că jurnaliștii stau "tolăniți ca la autogară", pe holul din fața plenului Camerei Deputaților.

Întrebat de ce a fost luată măsură ca liftul de lângă biroul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, să fie folosit numai de către aleși, pe lângă măsurile de securitate ca invitații să nu mai intre în Casa Poporului, fără aprobarea secretariatului general, Eugen Nicolicea a răspuns: “Păi nu vă vizează doar pe dumneavoastră, vizează absolut pe toată lumea. Aveți grijă pe viitor de reacții. (…) Aceasta e o atitudine eronată a dumitale. Dumneavoastră aveți jos la P toate dotările. Aveți tot ce vă trebuie acolo? Și dumneavoastră stați tolăniți aici ca la autogară.”

Miercuri, în Parlament, s-au luat măsuri sporite de securitate cu ocazia dezbaterii și votului asupra moțiunii de cenzură, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senarului, liftul de lângă biroul lui Liviu Dragnea putând fi folosit exclusiv de parlamentari.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună