Nici banii nu mai au același „gust”. Ați da bunăstarea pe libertate? Și dacă am renunțat și la libertate și la bunăstare, ce vine în loc? Ură, furie și extremism?

Scriu acest material cu fix cinci zile înainte de alegeri. Și cam șase înainte să știm dacă ne-a lovit glonțul sau ne-a trecut pe la ureche. Începe o nouă eră, dar care este aceea? Bunăstarea clar va fi afectată, dar contează cât de mult vor crește ratele, costul cu toate facturile, cum se va „comporta” leul. Și pe ce scenarii vor acționa companiile. Zilele acestea parcă niciun subiect, știre, informație sau întâmplare nu are nicio greutate în fața celor legate de alegeri și ce se va întâmpla de luni dimineață (oricât de încremeniți am fi în vreo bulă din cine știe ce altă bulă, mai largă). Banii (ne) interesează pe toți, dar niciodată parcă nu a fost mai clar legată greutatea leului de bilanțul pe care ni-l va aduce noaptea de duminică spre luni și, poate, numărătoarea din prima zi a săptămânii următoare.

Valoarea banilor este un subiect peren, iar săptămâna trecută BM a derulat un sondaj, legat de momentul în care părinții încep să vorbească despre bani cu propriii copii. Cu siguranță într-o familie banii și valoarea lor nu sunt – sau nu ar trebui să fie – un subiect tabu (până la un punct). Iar poveștile, discuțiile despre bani încep de la vârste chiar fragede. Pesemne mulți dintre cei care își duc copiii la grădiniță le spun acestora că trebuie să meargă la serviciu pentru a câștiga bani, ca să cumpere ceva care e de interes pentru copil – înghețată, mașinuțe, rochițe sau câte și mai câte. Copilul înțelege astfel de ce el trebuie să stea la grădiniță, părintele fiind indisponibil. De-a lungul anilor, intervin diverse alte etape în cristalizarea conceptului și a comportamentului față de bani. De pildă, un copil 3-4 ani află că pentru a fi „al lui”, un produs trebuie plătit, la 5-6 ani trebuie să recunoască bacnotele și monedele, să înceapă să priceapă care este prețul unui produs, că dacă nu are suficienți bani pentru a cumpăra ceva anume, există soluții. Poate fi familiarizat cu ideea de economisire. Mai târziu, tot felul de alte comportamente trebuie însușite și șlefuite în relația cu banii. Pe la 14-15 ani, când copii au carduri în mod obligatoriu dacă sunt bursieri, pentru că aceste recompense nu pot fi virate în conturile părinților, ar trebui deja să stăpânească o serie de comportamente financiare. Și, aș adăuga, să se și stăpânească. Dar acest lucru nu se întâmplă peste noapte și educația financiară – poate sună cam pompos, dar reflectă ideea – nu se face peste noapte. Durează ani și multe discuții, exemple, comportamente pe care le imită, critică sau și le însușesc. (Contează, ca mereu, modelele.) La fel durează învățarea, însușirea, înțelegerea bunului-simț, a istoriei, a gândirii critice, a toleranței, a extremismului. Aș mai spune chiar și că toleranța dusă la extrem este greșită, că dăunează, născând monștri. Orice concept, oricât de benefic, dus la extrem, este o greșeală.

Or atunci când un extremist este tolerat și i se permite să propage aberații și elucubrații, de dragul democrației și toleranței, nu cumva este ceva greșit? Când comportamentele și ideile sale greșite nu sunt penalizate, oprite, nu cumva ele se propagă și infestează?

Banii nu sunt nu subiect tabu, dar la fel nu ar trebui să fie nici subiecte ca democrația, toleranța, extremismul. Și, poate, ar trebui să vorbim mai clar despre limite.

Dar oare mai avem voie să vorbim, să scriem, să economisim?  

Ioana Mihai-Andrei este redactor-șef Business Magazin