Nepoata lui Nicolae Malaxa a vândut în august acțiuni FP de circa 2,6 milioane euro
Cel mai mare acționar persoană fizică al Fondului Proprietatea, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaș Nicolae Malaxa, a vândut în august aproximativ 0,2% din acțiunile FP, pentru care a încasat peste 11 milioane lei (aproximativ 2,6 milioane euro).
Georgia Palade van Dusen a vândut în august 25,6 milioane de acțiuni FP, astfel că participația sa a scăzut de la 6,69% la finele lunii iulie la 6,49%, potrivit unui raport transmis de Fond Bursei de Valori București (BVB).
Acțiunile Fondului Proprietatea au fost tranzacționate în prima jumătate a zilei la 0,4495 lei, iar la această cotație pachetul pe care îl are Georgia Palade van Dusen valorează 402,2 milioane lei (94,9 milioane euro).
Acțiunile Fondului Proprietatea au fost tranzacționate în august la prețuri care au variat între 0,4325 lei/titlu și 0,515 lei/acțiune, însă în cele mai multe ședințe prețul a fost de 0,44 și 0,46 lei/acțiune.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro