Neobișnuita poveste a lui Leon Dănăilă, neurochirurgul care a vrut să-și vândă casa pentru o carte. „Sunt cel mai sărac medic din lume"

În aproape 55 de ani de carieră în neurochirurgie, a operat pe creier zeci de mii de bolnavi. La 82 de ani, Leon Dănăilă operează și acum la fel ca în tinerețe. În fiecare dimineață la ora 6 îl găsești la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar Arseni. Are programul foarte bine stabilit pentru operații și pentru consultații. Știe dinainte ce anume va face pentru ca bolnavul lui să iasă cu bine din operație. Situația era cu totul alta în urmă cu aproape 55 de ani, când majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar peste 50% dintre ei mureau, pentru că medicii scoteau tumorile cu degetul. A vrut să schimbe situația, însă s-a lovit de opoziția profesorului Arseni, care nu credea în tehnica lui pe care o învățase în SUA. Ulterior i-a convins pe cei de la partid că tehnica lui este cea corectă. A refuzat însă postul de ministru al Sănătății care i s-a oferit înainte de 1989.

Cu toate că e cunoscut în toată lumea, Leon Dănăilă e un om modest. Când ajungi în clinica de neurochirurgie observi că pe ușă există un anunț că toate consultațiile sunt gratuite. Dacă astăzi ar lua-o de la capăt și ar fi pus să aleagă ce să facă ar alege tot neurochirugia. “Aș face tot ce am făcut până acum. M-aș duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează”, mărturisește el în cadrul unui interviu acordat gândul.

La 82 de ani, Leon Dănăilă se declară cel mai sărac medic din lume, iar pentru a tipări o carte a vrut să-și vândă casa.

Domnule profesor Leon Dănăilă, sunteți unul dintre cei mai recunoscuți neurochirurgi de la nivel mondial, cu 40.000 de operații. Cum găsiți medicina și neurochirugia din România?

Leon Dănăilă: Sigur că s-au schimbat multe, tehnica operatorie pe care eu am văzut-o atunci, când am venit în 1961, era foarte brutală, se scotea cu degetul tumora din creier, sângera foarte mult, majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar mulți dintre ei, peste 50 %,, mureau. Așa era tehnica la vremea respectivă. Pe mine m-a impresionat această mortalitate crescută și deficitele motorii pe care le lăsa operatorul după intervenția chirurgicală, fiindcă trebuie să iei in considerație nu numai că actul operator este important, este important următorul lucru: calitatea vieții bolnavului să rămână foarte bună după operație.

Eu citisem în niște reviste din străinătate – atunci veneau mai mult reviste rusești, erau și câteva din Apus la bibliotecă – că mortalitatea operatorie la ei este de 3-4-5% și atunci m-a frapat acest lucru, fiindcă viața omului este foarte scumpă și noi medicii avem datoria să-i salvăm, nu să-i omorâm prin actul operator.

Datorită acestui fapt am făcut rost de o bursă. Am vrut să plec și eu în străinătate să văd cum se operează acolo. În ani 1980-1981 am obținut o bursă Fulbright în America, la New York. Acolo am văzut că se operează printr-o altă tehnică, nu prin cea pe care o știam eu. Se opera cu microscopul operator, care luminează câmpul operator foarte bine, măresc formațiunile nervoase, și în special vasele de sânge pe care le poți evidenția și coagula foarte bine fără a introduce degetul sau a utiliza acte brutale. Creierul este cea mai complexă substanță din univers prin faptul că o celulă cerebrală, care are câțiva microni, are până la 20.000 de conexiuni. Și fiecare celulă este legată de altele, totul este legat prin totul.

În această tehnică microchirurgicală se descoperă vasele de sânge, se pot mări ca dimensiuni, se pot evidenția și astfel poți să faci o operație în care individul respectiv să rămână cu deficite motorii minime, iar mortalitatea să scadă de la 50-60% până la cifre de 4-5%.

Și astăzi, cum găsiți  neorochirugia?

După ce m-am întors de la New York am introdus și eu tehnica microchirurgicală și am reușit să scad această mortalitate, am reușit ca bolnavii după operație să rămână cu deficite motorii cât mai mici. Calitatea vieții bolnavului să fie foarte bună, el să poate lucra apoi. Această tehnică pe care eu am introdus-o a creat unele dificultăți în domeniul neurochirurgiei. Eu lucram în clădirea cu 10 etaje, la profesorul Arseni.

Mulți dintre pacienții profesorului Arseni îl rugau să mă ia și pe mine în operație, ceea ce l-a enervat foarte mult. Mai ales că el avea și o retinopatie diabetică și nici vederea nu era bună. Eu îl opream uneori: ”Domn profesor, aici e carotida, aici e nervul optic, îmi era frică să nu-l lezeze, să nu facă deficite foarte mari”. Uneori se enerva și zicea ”du-te dracului, dacă tu ești deștept, rămâni tu și operează”. Și atunci el pleca, rămâneam eu și reușeam să micșorez această mortalitate.

Faptul că eu reușeam să-i operez pe bolnavi foarte bine nu i-a convenit și a spus că el îmi creează o altă secție (unde sunt acum) și mă face șef. Pe de altă parte, spunea la personal că o să opereze el acolo când o să zboare bivolul deasupra clădirii. Când am venit în noua secție totul era deplorabil, cu ciment crăpat, frunici, gândaci.

Am făcut dezinfecție, masă de operație nu aveam. Numai că peste drum de noi era fabrica de instrumentar medical. Am vorbit acolo și am reușit să-mi dotez această secție cu aparatură și instrumentar obișnuit. Atunci am făcut un demers la Ministerul Sănătății și la direcția spitalului că nu pot să operez în această secție fiindcă nu am grup de sânge, nu am instrumentar suficient. M-au chemat la minister și mi-au zis: “Nu putem să te ajutăm, n-avem ce să facem fiindcă el are puteri atât de mari“. Era în legătură și cu Ceaușescu pe care îl consultase.

Atunci eu am rămas aici, și după 3 ani de zile toți bolnavii, și de prin Comitetul Central, și de prin alte părți,  veneau la mine fiindcă aveam rezultate foarte bune și îi operam eu. Nu se mai duceau la el. Lucrul ăsta le-a enervat și a făcut o adresă la direcția sanitară, la Ministerul Sănătății, și a scris ce am scris eu prima dată: că nu se poate opera acolo. Voia să mă aducă înapoi și mă desființa ca șef de secție. Atunci m-am dus la minister și mi-au zis că nu mă mută, știa toată lumea de acum care era situația.

CITIȚI MAI AICI CONTINUAREA INTERVIUL ACORDAT DE LEON DĂNĂILĂ: