Dacă nu ne agățăm acum de planul de reînarmare a Europei și de planul de relansare economică a Germaniei de 1.000 de miliarde de euro, va fi greu să relansăm economia românească și să evităm să fim prizonierii creditorilor internaționali prin creșterea exponențială a datoriei publice

În timp ce toată lumea se uită la ce mai spun Gigi Becali, George Simion, Călin Georgescu, Donald Trump, Putin etc. și face scenarii geopolitice, datoria publică a României crește accelerat. 

În 2024 datoria publică (în lei și valută) a crescut cu nu mai puțin de 180 de miliarde de lei (aproape 37 de miliarde de euro), de la 784 de miliarde de lei la 964 de miliarde de lei. 

Datoria publică este formată din datoria internă, în lei și euro, și datoria externă în euro, dolari sau alte valute. 

În ultimii cinci ani de zile, datoria publică a României a crescut cu 159%, de la 372 de miliarde de lei la 964 de miliarde de lei. 

În același interval PIB-ul, adică valoarea adăugată produsă în economie, a crescut cu numai 65%, de la 1.066 de miliarde de lei la 1.766 de miliarde de lei anul trecut. În 2024, la o creștere a PIB-ului în valoare nominală de 10% și în valoare reală de numai 0,9% (creșterea economică), datoria publică făcută de guvernul Ciolacu 1 și aprobată de președintele Iohannis a crescut cu 22%. Deci datoria publică a avut un ritm de creștere anual dublu față de PIB, față de valoarea adăugată produsă în economie, iar dacă vom continua în același ritm (adică guvernul care este la Palatul Victoria și cine va fi la Cotroceni), ne vom izbi mult prea repede de un zid. 

Conform planului convenit cu Comisia Europeană la finalul anului trecut – planul bugetar structural național pe termen mediu și lung (PBSTM) -, până în 2031 datoria publică va crește 1.737 de miliarde de lei, adică cu încă 80%, în timp ce PIB-ul ar trebui să crească la 2.848 de miliarde de lei, adică cu numai 61%. Asta înseamnă că în continuare vom acumula datorie publică din cauza deficitelor bugetare pe care le vom avea, chiar dacă deficitul anual trebuie redus de la 7% din PIB la 3% din PIB în următorii șapte ani. 

Această creștere a datoriei publice trebuie finanțată de cineva. Iar piața internă își va pierde la un moment dat puterea de finaanțare, și atunci guvernul trebuie să se bazeze pe creditorii internaționali, pe băncile străine, pe fondurile de investiții sau pe alți investitori externi de portofoliu.

Dacă datoria publică va crește implacabil (speranța este să nu crească mai mult decât prognozele), la cum arată acum lucrurile, suntem la un pas să deraiem
de la reducerea deficitului chiar din primul an. 

Problema este la creșterea economică, acolo unde, în afara unor cifre puse într-un PowerPoint, guvernul Ciolacu 2 nu prea are planuri extinse. 

Industria stagnează în cel mai bun caz, IT-ul mai are puțin și intră pe minus, sistemul financiar bate pasul pe loc, tranzacțiile imobiliare sunt în scădere, construcțiile per total stau prost chiar dacă în lucrările de infrastructură publică se pompează bani ca niciodată, agricultura scade, iar comerțul, motorul numărul unu, își reduce din turație pe fondul reducerii creșterii salariale, deci implicit a consumului. 

Guvernul nu prea mai poate folosi motorul creșterii datoriei pentru a injecta bani în economie, pentru că nu va mai avea de unde. Și, oricum, creșterea datoriei are un efect contrar intenției.

Spre exemplu, deși guvernul Ciolacu 1 a injectat 153 de miliarde de lei în economie prin deficitul bugetar de anul trecut, creșterea salariilor, creșterea pensiilor s-au dus mai degrabă în importuri, în excursii și vacanțe în străinătate, în bani puși deoparte. 

Pomparea de bani în economie anul trecut, în an electoral, nu l-a ajutat deloc pe premierul Ciolacu 1, care a pierdut alegerile prezidențiale, și nici PSD-ul, care și-a redus puterea politică, înregistrând cel mai prost rezultat de când este la guvernare. 

Dacă intern motoarele de creștere economică au căzut unul după altul, acum norocul României ar putea fi programul de înarmare a Europei de 800 de miliarde de euro și, mai direct, planul de relansare economică a Germaniei de 1.000 de miliarde de euro, pentru care viitorul guvern de la Berlin a obținut aprobarea politică internă.

România are în Germania principalul partener comercial atât pe exporturi cât și pe importuri, iar industria din România este direct corelată cu industria din Germania. Dintre fostele țări comuniste, România are cea mai fidelă corelație cu Germania, pe zona de industrie, adică dacă industria germană este în recesiune, cum a fost în ultimii trei ani, și industria din România, unde o bună parte aparține multinaționalelor, este afectată. 

Dacă cumva companiile din România, atât cele multinaționale cât și cele românești, se interpun în acest plan de reînarmare a Europei, și mai ales în planul de relansare economică a Germaniei, se va relansa și economia României. 

Noi mai avem și motorul fondurilor europene, dar aici lucrurile merg atât de greu, mai ales în programul PNRR, încât nu te poți baza pe el. 

Multe investiții externe depind însă de ceea ce se întâmplă în zona politică și socială a României mai mult decât credem. Marile grupuri internaționale, fie că sunt din zona industriei și chiar din zona financiară, așteaptă rezultatul alegerilor prezidențiale pentru a vedea încotro se duce România. Nu ne ajută deloc retorica populistă/suveranistă/ naționalistă internă, dar nu ne ajută nici schimbările geopolitice și nici retorica noii administrații americane. 

Fără investiții externe, fără banii europeni, fără băncile instituționale străine, fără investitorii străini care cumpără datoria României ne vom descurca mult mai greu. 

Pentru a nu ajunge cu spatele la zid pe piețele financiare, avem nevoie ca ritmul de creștere a economiei să depășească creșterea ritmul de creștere a datoriei. 

Iar în acest moment, este cam greu.