Home Actualitate NATO a interceptat peste 100 de zboruri...
Actualitate

NATO a interceptat peste 100 de zboruri ruse în 2014, de trei ori mai multe decât în 2013

Alianța Nord-Atlantică a interceptat anul acesta peste 100 de zboruri militare ruse, de trei ori mai multe comparativ cu anul 2013, anunță secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, citat de AFP.

Jens Stoltenberg a început joi un turneu în Estonia, Letonia și Lituania, scopul fiind oferirea de garanții acestor state preocupate de comportamentul Rusiei.

“NATO va proteja Estonia”, a declarat Stoltenberg la baza aeriană Amari, unde s-a întâlnit cu premierul eston, Taavi Roivas, precum și cu militari americani, germani și estoni.

Stoltenberg a felicitat Guvernul de la Tallinn pentru alocarea a 2% din PIB apărării.

Estonia găzduiește săptămâna aceasta cel mai mare exercițiu cibernetic din istoria NATO – Cyber Coalition 2014.

În contextul crizei din Ucraina, Rusia a multiplicat zborurile în apropierea spațiului Alianței Nord-Atlantice. “Am avut peste 100 de interceptări de avioane ruse, de trei ori mai multe decât anul trecut”, a spus Stoltenberg.

Întrebat despre posibilitatea livrării navelor Mistral franceze Rusiei, Stoltenberg a refuzat să comenteze: “NATO nu vinde echipamente militare, ci statele membre. Nu va decide NATO în această problemă”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună