Napoli, între patru nopți și-un plan de-o lună

Prima impresie contează întot-deauna, însă la Napoli ea poate varia diametral, în funcție de calea de acces în oraș sau mai degrabă de locul unde te lasă mașina. Turiștii poposiți cu avionul ajung de cele mai multe ori la autobuzul urban care face traseul de circa 6 kilometri până la celălalt capăt de linie, în piața Garibaldi. “Mamma mia”, Piazza Garibaldi! Gară internațională, autogară, capăt de linie pentru multe autobuze și troleibuze urbane, nod rutier pentru două dintre cele mai mari bulevarde și punct de întâlnire pentru majoritatea imigranților de culoare care pătrund în Europa dinspre Africa.

Napoletanii au ales să dea numele unuia dintre părinții Italiei moderne unui loc care, prin comparație, face intersecțiile bucureștene să pară ulițele unui cătun elvețian. Peste 130 de mii de oameni traversează această piață în fiecare zi, dacă îi numărăm doar pe cei care trec prin gara centrală, în tranzit spre port sau partea de vest a orașului, sute de mașini gonesc haotic în fiecare minut să prindă verde la semafoarele care nu oferă răgaz pietonilor decât de câteva secunde, pâlcuri de imigranți africani care stau și așteaptă, toate garnisite cu mormane de gunoaie care fac uitate curățenia lună pe trotuarele de granit pe care o lasă dimineața lucrătorii de la salubritate.

Piața Garibaldi este în același timp și locul cel mai convenabil pentru turiștii care trag de un buget de până în trei cifre: o mare parte din hotelurile de trei stele se găsesc aici, unele afiliate la rețele internaționale, cu camere la prețuri de 40-60 de euro pe noapte, în funcție de durata șederii, iar stațiile de metrou și de autobuz sunt la cel mult cinci minute depărtare. Centrul turistic și portul se află la doar câteva minute cu autobuzul și la maxim o jumătate de oră de mers pe jos.

La pas, plimbarea de 30 de minute pe bulevardul Umberto I dă în piața municipală unde se află Castelul Nuovo, o minunăție arhitecturală medievală construită chiar lângă portul unde trag vapoarele de croazieră pline cu pensionari ruși. Tot acolo se află Galeria Umberto, un pasaj acoperit cu sticlă, în formă de cruce, de o simetrie și o minuțiozitate nefirești prin comparație cu clădirile din jur. Construită în secolul XIX în cadrul unui soi de campanii de resalubrizare a orașului, a fost transformată acum în galerie comercială, probabil cel mai stilat mini-mall din lume, cu statui impunătoare care veghează de la înălți-mea de câteva zeci de metri, pereți împodobiți cu arcade și basoreliefuri și pavaje decorate cu mozaicuri.

Pasajul face legătura dintre curtea castelului Nuovo și cea mai importantă arteră turistică, via Toledo, o hibridizare nu foarte originală unde se găsesc magazinele principalelor branduri internaționale de modă, alături de mici patiserii, baruri, puburi italienizate și pizzerii. Nimic extrem de original pe “shopping-street”-ul napolitan pentru turiști. Ce se întinde la vest de via Toledo însă este altă poveste. Numărate pe hartă, sunt câteva zeci, dispuse perpendicular: străzi și străduțe nu mai late de 2 metri, pavate cu granit, care cotesc uneori spre zone cu magazine de cartier specializate fie pe brânzeturi, fie pe paste sau vin, alteori spre o terasă extrem de cochetă cu două-trei mese cu fețe în carouri, care lasă loc de trecere doar pentru un om, alteori în curtea unei jupânese care tocmai a terminat de spălat niște rufe la lighean. Tabloul acesta continuă ușor spre dealul de vest, unde se află Castelul Sant Elmo, un fort de apărare construit în urmă cu peste 700 de ani pentru a apăra orașul de invadatorii de pe mare și la nevoie, să-l bombardeze, așa cum a fost în cazul unei insurecții din secolul XVI.

Cinci euro la o terasă elegantă de lângă castel îți asigură o bere de 0,33 litri și cea mai frumoasă priveliște de la care te poți aștepta într-un oraș. La apus, nu e nimic care să-i semene! Sute de acoperișuri roșiatice se aștern în față, scăldate pașnic în soare, în stânga sunt clădirile așezate pe terasele de pe coasta dealului, în dreapta portul și, la distanța sigură, câțiva zgârie-nori, iar în depărtare maiestuosul Vezuviu! Toată lumea care locuiește sau care iubește Napoli așteaptă ca gigantul să erupă cât mai curând.

După ce a izbucnit de peste 20 de ori în trei secole, Vezuviu a intrat într-o stare de hibernare care durează de peste 70 de ani, iar specialiștii susțin că explozia va fi cu atât mai puternică cu cât întârzie mai mult. De la balconul la care privești întinderea nu poți decât să te gândești ce păcat ar fi ca un asemenea loc să se risipească sub cenușa care a produs atâtea tragedii de-a lungul a peste două milenii.