Mai multe trenuri spre litoralul românesc din 15 iunie. București-Constanța, o rută cu 2,9 milioane de pasageri: cine sunt transportatorii feroviari care se bat pe linia ce leagă Gara de Nord de litoralul românesc
Jumătatea lunii iunie va aduce 21 de trenuri zilnic spre litoralul românesc din Gara de Nord, curse operate de compania CFR Călători, subvenționată de stat, alături de privații Regio Călători din Brașov, Softrans, Transferoviar și Astra Trans Carpatic.
♦ Din 15 iunie, CFR Călători va demara programul „Trenurile Soarelui“, prin care mai multe trenuri vor asigura legături zilnice directe din Gara de Nord cu stațiunile de la Marea Neagră până pe 8 septembrie ♦ 21 de trenuri vor pleca de sâmbăta aceasta din Gara de Nord spre Constanța, o linie care a avut anul trecut un trafic de 2,9 milioane de pasageri ♦ Ruta feroviară București-Constanța este singura care a fost modernizată cu un miliard de euro și a devenit linia pe care transportatorul de stat CFR Călători este concurat de patru jucători privați.
Jumătatea lunii iunie va aduce 21 de trenuri zilnic spre litoralul românesc din Gara de Nord, curse operate de compania CFR Călători, subvenționată de stat, alături de privații Regio Călători din Brașov, Softrans, Transferoviar și Astra Trans Carpatic.
Transportatorii feroviari privați au programate 6 trenuri din cele 21 ce vor circula zilnic pe București Nord-Constanța, miza fiind o piață de 2,9 milioane de pasageri anual. Călătoria pe această rută durează între două ore și două ore jumătate, tariful fiind de 78,5 lei la trenurile Regio și de 89,5 lei la trenurile InterCity, arată datele infofer.ro. Altfel spus, această linie reprezintă o piață de peste 46 milioane de euro, având în vedere tariful unui bilet și traficul.
Ruta feroviară București-Constanța este singura care a fost modernizată cu un miliard de euro și a devenit linia pe care transportatorul de stat CFR Călători este concurat de patru mari jucători privați. Anul trecut județul Constanța a atras 1,5 milioane de turiști în unitățile de cazare, potrivit insse.ro
Operatorii feroviari privați și-au adjudecat mai mult de un sfert din această linie feroviară, una dintre cele mai tranzitate din țară, pentru care s-au prelungit contractele pe încă zece ani încă din 2022.
„Pe ruta București-Constanța vom avea din 1 iulie două curse dus și două întors cu trenul Hyperion, ce atinge o viteză maximă de 160 de kilometri pe oră. Acum avem o cursă. În iulie și august, când sunt concediile, trenurile circulă la capacitate maximă“, au transmis oficialii Softrans, parte din grupul Softronic din Craiova, unde cel mai mare acționar este Ionel Ghiță. În 2014, Softronic a construit primul tren electric (Hyperion) fabricat în România, finanțat de Garanti Bank cu 4,3 milioane de euro, iar în 2015 firma a livrat al doilea tren electric de acest tip. În 2019 a introdus în circulație al treilea tren Hyperion, dotat cu aer condiționat și chiar internet. Trenurile acoperă rutele Craiova-București-Constanța, dar și Craiova-București-Brașov.
Pe această rută, Gara de Nord-Constanța operează curse încă din 2017 și trenul privat Transcaparatic, tren produs de industriașul Valer Blidar, care controlează fabrica Astra Vagoane Călători din Arad. Cursele sunt efectuate pe Arad-București-Constanța cu acest tren care poate atinge și 200 de kilometri pe oră. Compania Astra Trans Carpatic efectuează două curse dus și două întors pe București -Constanța.
Și transportatorul privat Transferoviar Călători, controlat de Călin Mitică, are două curse spre mare.
Altfel spus, pe București-Constanța operează 5 companii de transport feroviar de călători, respectiv CFR Călători SA, Regio Călători, Transferoviar Călători, Astra Trans Carpatic și Softrans, au transmis oficialii de la Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF).
Regio Călători din Brașov, deținut de Tănase Georgeta, este cel mai mare jucător privat de pe piața de transport călători pe calea ferată, care a raportat afaceri de
255 mil. lei anul trecut, în creștere cu 17% față de anul anterior. Transportatorul a avut însă un profit net de 2 mil. lei, arată datele publice de pe mfinante.ro.
Din 15 iunie, CFR Călători va demara programul estival de transport „Trenurile Soarelui“, prin care turiștii vor avea la dispoziție mai multe trenuri ce vor asigura legături zilnice directe din Gara de Nord cu stațiunile de la Marea Neagră până pe 8 septembrie.
„Se va asigura o conexiune rapidă prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat, la 1-2 ore, pe ruta București Nord – Constanța și retur. 36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur: 15 din București Nord (din care 9 trec și prin București Băneasa), 2 din București Băneasa și unul din București Obor“, potrivit datelor publice de pe site-ul CFR Călători.
Deși jucătorii privați fac profit pe calea ferată, CFR Călători înrgistrează doar pierderi, de 210 mil. lei anul trecut, față de 176 mil. lei anul anterior, potrivit mfinante.ro. Transportatorul a ajuns la afaceri 2,8 miliarde de lei anul trecut.
Concurența a devenit tot mai puternică pentru transportatorul subvenționat de stat, care a pierdut cotă de piață în fața privaților pe cele mai bune rute feroviare. Deși pe București-Constanța trenurile parcurg distanța în două ore-două ore și jumătate, la nivel național, pe calea ferată, principala problemă cu care se confruntă jucătorii o reprezintă viteza mică cu care circulă trenurile din cauza lipsei de investiții în infrastructură.
La nivel național, traficul total de pasageri pe calea ferată s-a ridicat anul trecut la 74,2 milioane de pasageri, arată cele mai recente date de la Institutul Național de Statistică