Motivul pentru care un tânăr de 23 de ani, absolvent de Informatică, a ales să fie profesor și nu IT-ist într-o corporație

Într-o perioadă în care tot mai mulți absolvenți de Informatică aleg să lucreze în marile clădiri de birouri, cu geamuri din sticlă, stând în fața unui laptop și scriind cod de la nouă la cinci, un tânăr de 23 de ani a făcut o alegere diferită: s-a așezat la catedră, în fața unor elevi nu cu foarte mult mai mici decât el, din dorința de a aduce un suflu nou în învățământ.

♦ Tudor Oprea predă informatică și TIC la 21 de clase de gimnaziu, care însumează peste 500 de elevi.

Într-o perioadă în care tot mai mulți absolvenți de Informatică aleg să lucreze în marile clădiri de birouri, cu geamuri din sticlă, stând în fața unui laptop și scriind cod de la nouă la cinci, un tânăr de 23 de ani a făcut o alegere diferită: s-a așezat la catedră, în fața unor elevi nu cu foarte mult mai mici decât el, din dorința de a aduce un suflu nou în învățământ.

„A fost o alegere conștientă și asu­mată. în învățământ am găsit o stabi­litate, prin faptul că nu mă poate da afară nimeni peste noapte dacă se fac restructurări. Am siguranța că, indife­rent ce se întâmplă mâine, eu am unde să merg să lucrez. Cred că, dacă faci ceea ce îți place, satisfacțiile vor veni pe parcurs, inclusiv pe partea finan­cia­ră. (…) Pentru mine, satisfacția pe care ți-o aduce meseria de profesor și, mai ales, de diriginte contează mai mult decât partea financiară. Acești copii, care sunt viitori adulți, te apreciază și peste ani își vor aminti de tine și de ce i-ai învățat, iar asta nu se poate cum­pă­ra cu bani“, povestește, în cadrul emisiunii Gen Z, susținută de Banca Transilvania, Tudor Oprea, profesor de informatică la școala Gimnazială „Avram Iancu“ din București și fondatorul proiectului Dacia Roșie.

Astăzi, el predă la 21 de clase de gimnaziu, care însumează peste 500 de elevi. Elevii de astăzi, spune acesta, sunt mult mai deschiși către tehno­logie, ceea ce, pentru el, ca profesor, repre­zintă o provocare continuă, întrucât trebuie să fie la curent cu noutățile, pentru a le putea răspunde la întrebări.

Drumul către catedră nu a fost unul planificat de la început. Tudor spu­ne că o profesoară din liceu l-a în­dru­mat spre Facultatea de Infor­matică, iar în timpul studiilor și-a dat seama că îi place mai mult să lucreze cu oamenii decât să petreacă întreaga zi în fața unui calculator.

„Am intrat la facultate, m-am înscris și la modulul psihopedagogic și am zis că, dacă nu voi găsi ceva care să îmi placă mai mult pe parcursul facultății, o să devin profesor. Deși mi-a plăcut foarte mult informatica, mi-am dat seama că nu îmi place să stau în fața unui calculator toată ziua. Adică nu pot, efectiv, doar să pro­gra­mez, să mă lupt cu niște erori“, a mai spus tânărul profesor.

În activitatea sa la catedră, Tudor se străduiește să combine apropierea față de elevi cu fermitatea necesară, însă este atent ca din acest mix să nu lipsească partea umană.

„Toți profesorii au și acea parte umană, dar, de multe ori, nu vor să le-o arate elevilor, pentru că poate așa consideră că este mai bine. Eu cred că e important să găsesc acel echilibru între a fi prieten cu ei și a-i sancționa atunci când este cazul“, afirmă el.

Tânărul a găsit sprijin în cancelarie, unde, fiind cel mai tânăr profesor, apreciază colaborarea și sprijinul colegilor mai experimentați. învață constant din experiențele celorlalți profesori, dar și din interacțiunea cu propriii elevi. Pune accent pe feedbackul constant și pe adaptarea comportamentului didactic la particularitățile fiecărui copil și spune că fiecare elev este unic și necesită abordări diferite.

Tânărul profesor consideră că informatica nu se poate face nicidecum pe hârtie, astfel că, în cazul elevilor lui, calculatorul este nelipsit.

„Facem informatică pe calculator, nu pe caiet. (…) E foarte important să facem lucrurile practic la informatică. Dacă doar scriem pe caiet sau doar deschidem un manual, cel puțin la informatică, n-avem cum să reușim“, explică el.

Jobul de profesor a fost și primul job al lui Tudor Oprea. S-a angajat imediat după facultate. în ultimul an s-a înscris la titularizare și a reușit să obțină o notă suficient de mare încât să își poată alege orice școală care avea un post liber.

În paralel cu profesoratul, tânărul și-a transformat pasiunea pentru mașinile vechi într-un mic business. El a înființat, în urmă cu câțiva ani, proiectul Dacia Roșie, prin care redă o nouă viață autoturismelor marca Dacia.

„Dacia Roșie este proiectul meu de suflet. Este o colecție de mașini de epocă, marca Dacia, fabricate între 1969 și 2004. Am adunat aproximativ 50 de astfel de mașini, pe care le păstrez și pe care încerc să le aduc într-o stare cât mai bună.“ în viitor, planul său este să deschidă un muzeu dedicat acestor mașini.