Motivul pentru care dispar ziarele: s-au transformat din gardieni ai societății în afaceri mari și s-au concentrat pe obținerea de profit și nu pe adaptarea la vremuri

Despre pericolele care amenință media – iar internetul, platformele de social media, fake news, superficialitatea sunt doar câteva dintre acestea – se scrie de ceva ani.

Însă ce s-a întâmplat în ianuarie în SUA a demonstrat cât de gravă este situația, mai ales acolo: circa 1.000 de posturi au fost eliminate la BuzzFeed, Huffington Post și Gannett, acesta din urmă fiind cel mai mare lanț de ziare din America. BuzzFeed a anunțat că renunță la 15% din personal. Verizon elimină 7% din poziții în divizia media, care include branduri ca HuffPost, AOL și Yahoo News. Concedierile n-au menajat nici ziariști celebri, printre aceștia numărându-se câștigători ai Premiului Pulitzer.

Jeremy Littau, profesor de jurnalism specializat în comunicare la Universitatea Lehigh din Bethlehem, Pennsylvania, a făcut o incursiune în trecutul industriei media pentru a descoperi rădăcinile bolii care lovește acum organizațiile de presă. Ce a găsit este de interes nu doar pentru jurnaliști, ci și pentru cititori, atât din SUA, cât și din Europa. Littau și-a publicat analiza în revistele Slate și Wired.

Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord a dat alarma în legătură cu o problemă din ce în ce mai mare pentru democrația americană: numărul orașelor din SUA care ar putea fi clasificate drept „deșerturi fără știri“, adică fără știri locale care să-i tragă la răspundere pe oamenii puternici. SUA au pierdut aproximativ 20% din ziarele locale începând din 2004, iar în același timp cel puțin 900 de comunități au ajuns să nu mai aibă nicio sursă de știri locale.

Problema a ajuns în atenția lumii anul acesta, când publicul a fost bombardat cu știri despre disponibilizări, inclusiv unele greu de ignorat, la trei companii media majore. În timp ce multă atenție se concentrează asupra jucătorilor de talie națională HuffPost și BuzzFeed, reducerile de personal de la Gannett sunt cele mai îngrijorătoare pentru că acesta este unul dintre ultimele lanțuri mari de ziare care au proprietăți pe piețe de toate dimensiunile.

Cu toate acestea, știrea despre Gannett nu a ajuns o poveste-avertisment în SUA. Iar acest lucru reflectă o neînțelegere a problemelor majore cu care se confruntă companiile de ziare americane, o poveste economică care merge mai departe de apariția internetului pentru public în anii 1990. Este o poveste pe care americanii trebuie să o cunoască și să o înțeleagă mai bine, deoarece criza știrilor despre care aude toată lumea este o problemă locală. Dacă cititorul crede că există corupție la Washington, în guvern și în Congres, că ceea ce se întâmplă la primărie este adesea mai rău decât în capitală, trebuie să știe că nu prea mai este nimeni plătit să scoată mizeria la suprafață.
Oamenii vor să dea vina pe internet pentru problemele industriei de știri, însă semințele furtunii devastatoare au fost sădite în anii 1980, cu mult înainte de apariția acestuia. Pentru a înțelege această problemă și pentru a o remedia este necesară înțelegerea a trei forțe cheie care au creat acest dezastru lent. Prima este un șir de decizii de afaceri neinspirate care au lăsat companiile de știri împovărate cu munți de datorii și cu un deficit de  investiții în newsroomuri. Deținerea unei tipografii a fost într-adevăr o licență pentru fabricarea banilor – există un motiv pentru care acest lucru a devenit un clișeu. Ziarele independente și de familie au început să fuzioneze în companii și conglomerate mai mari până la mijlocul secolului al XX-lea, iar astfel de companii au fost extrem de profitabile (cu marje de până la 30%) în anii ’70 și ’80, deși declinul publicului cititor a început chiar la pornirea cursei.
Toată lumea dorea să dețină ziare, astfel încât lanțurile de ziare listate la bursă s-au împrumutat cu bani și s-au aruncat la cumpărături costisitoare deoarece câștigurile obținute prin acest model economic eclipsau riscurile. Însă marjele de profit mari creează așteptări, iar în anii 1980 strategiile de investiții nu au fost construite în jurul inovației, ci mai degrabă menținând profiturile mari pentru acționari.
A doua forță care a acționat în industria presei a fost raportarea veniturilor din știri, în jumătatea ultimului deceniu, dintr-un trimestru la cele din trimestrul anterior. Această tendință, la care se adaugă așteptările investitorilor ca profiturile să fie tot mai mari, a ajuns să facă rău industriei.
Internetul este doar o parte a poveștii. Zeci de ani de investiții rare și costuri enorme ale datoriei au lăsat companiile media expuse și împotmolite în vremuri în care erau necesare investiții.
Companiile de știri au judecat greșit ce este internetul. În pofida tuturor convingerilor nobile despre jurnalism și democrație, ziarele există ca întreprinderi care creează public pentru cumpărătorii de publicitate care doreau să ajungă la acești oameni, iar publicațiile au construit acest public ajutând oamenii să-și satisfacă nevoia de informare pe care o au ca membri ai comunităților sau societăților. Omul se concentrează pe „știrile“ din ziare, dar aceste nevoi includ lucruri precum ghiduri TV, anunțuri privind nașterea și decesul și calendare ale evenimentelor comunității. În lumea pre-internet, ziarele au funcționat ca pseudomonopoluri bazate pe limitele tehnologiei și pe raza pe care un camion de transport ar putea transporta hârtia printată. Publicarea online, cu cost scăzut și acoperire globală, a schimbat totul. Informarea putea fi făcută acum printr-o gamă mai largă, mai globală de opțiuni. Dintr-o dată, ziarul nu mai era singurul jucător din oraș. Ziarele cărora cândva le lipsea concurența s-au văzut în situația de a concura cu toată lumea, iar noul joc le-a luat pe nepregătite după decenii de investiții insuficiente. Greșeala tragică făcută de aceste companii nu a fost aceea de a dezvălui gratuit conținutul, așa cum se spune, ci faptul că au realizat prea târziu că internetul le-a distrus monopolul local în ceea ce privește satisfacerea nevoilor de informare ale cetățenilor. Ar fi trebuit să-și protejeze legătura cu comunitățile lor de cititori care reprezentau pentru ele cornul abundenței publicitare. În schimb, ziarele au tratat internetul ca pe un alt loc de publicat și au plătit scump pentru acest lucru.
Acest nou peisaj media a fost inundat de competitorii care au luat bucăți din veniturile ziarelor care se bucurau odată de un fel de monopol. Publisherii începători au redus veniturile din publicitate, care au reprezentat apa vie pentru aceste publicații. Apoi a apărut site-ul de anunțuri Craigslist, iar fluxurile de venituri din anunțuri de mica publicitate ale industriei știrilor au dispărut rapid.
Această schimbare nu s-a întâmplat peste noapte, însă pe măsură ce companiile de tehnologie au înlocuit lent rolul curatorial al ziarelor – pentru știri, da, dar și pentru acele conexiuni interumane de zi cu zi pe care le creau vechile mijloace de comunicare – veniturile au început să cadă, până când s-au prăbușit în timpul Marii Recesiuni. Între 2000 și 2008, veniturile din publicitate ale ziarelor au scăzut cu peste 60%. Companiile au redirecționat din ce în ce mai mulți bani în societățile media digitale care ar putea ajunge la audiențele cândva rezervate pentru oligopolul ziarului, dar la scară globală. Dacă sună familiar, este pentru că în esență este ceea ce fac Google și Facebook și nu este deloc surprinzător faptul că acești coloși ai internetului și tehnologiei sunt marii câștigători în acest nou mediu. Compania-mamă a Google, Alphabet, este cea mai mare companie media din lume în ceea ce privește veniturile; în urmă cu 21 de ani, Google nu exista. Unele dintre marile ziare americane au un secol de viață.
A treia forță a fost modul în care aceste companii au reacționat la efectele  primilor doi factori – reduceri devastatoare ale resurselor pentru știri care au accelerat dezastrul.
Producerea de știri este costisitoare, dar presate între realitatea audienței și pierderea de venituri pe de o parte și de obligațiile create de datorii, companiile de știri au tăiat resursele pentru sălile de știri. Aceste manevre au afectat reporterii, a căror muncă a adus valoroare ziarelor. Ceea ce a urmat a fost în întregime previzibil. Este ceea ce Phil Meyer de la Universitatea din Carolina de Nord a numit faimos „spirala morții“ pentru știri. Tăierile au dus la pierderea calității, iar acest lucru a îndepărtat cititorii. Mai puțini cititori a însemnat mai puține vânzări și abonamente, ceea ce a condus la mai puține venituri din publicitate și, prin urmare, mai multe tăieri din resursele dedicate știrilor. Este povestea ultimelor trei decenii de știri.
Prin urmare, internetul este doar o parte a poveștii. Decenii de deficit de investiții rare și costuri enorme ale datoriilor au lăsat aceste companii expuse și blocate într-un moment în care era nevoie de investiții, când dispozitivele mobile schimbau terenul de joc cu o viteză amețitoare. Costul pentru public este enorm. Ziarele urmăresc activitatea primăriilor, ținând socoteala tranzacțiilor și cheltuielilor din banii publici ca reprezentanți ai interesului public. Atunci când acel gardian – imperfect, cum poate fi uneori – dispare, cine va trage la răspundere interesele puternice?
Ceea ce funcționează pentru New York Times nu va putea fi, probabil, redus la scara organizațiilor de știri dintr-un oraș rural cu o singură intersecție din America de Vest.
S-au făcut mari eforturi pentru susținerea mass-mediei cu acoperire națională, cum ar fi New York Times sau Washington Post, iar a plăti pentru știri a devenit ceva normal. Dar criza este locală, ceea ce înseamnă că trebuie, de asemenea, gândit un plan de acțiune și cheltuieli la nivel local. Pentru majoritatea ziarelor mici și mijlocii împovărate cu datorii ar putea fi prea târziu să mai fie salvate. Ceva va apărea în locul lor, probabil ceva în direcția dată acum de site-uri independente promițătoare, construite pe suport crowdfunding sau finanțate de fundații, cum ar fi ProPublica, Nevada Independent sau Texas Tribune.
Vechile obiceiuri nu se mai întoarc. Implementarea unor paywalluri la nivel local în încercarea de a recrea monopolul audienței este nerealistă și va accelera dezastrul. Însă reconstruirea comunităților în jurul lucrurilor unice pe care  jurnalismul încă le face mai bine decât oricine – și numai asta – ar putea fi soluția.
După cum a remarcat profesorul Clay Shirky de la Universitatea din New York, „nimic nu va funcționa, dar s-ar putea ca totul să meargă”. Organizațiile de știri trebuie să reflecte un sentiment de încercare și eroare în urmărirea inovației, însă lumea mass-mediei care ar fi avut nevoie de ideile și modelele bune a apus.
BuzzFeed și HuffPost sunt încă companii inovatoare; concedierile de acolo care au făcut titlurile știrilor ar putea fi un semn că sunt condamnate – sau pur și simplu un ghiont ca să învețe cum să-și construiască audiența experimentând în același timp. Timpul va spune. Aceste companii au mai mult spațiu de manevră ca să-și dea seama de asta decât ziarele locale, care au fost tăiate până la os de atât de multe ori încât următoarea rundă de concedieri ar putea reprezenta moartea lor.
În calitate de cetățeni, trebuie să realizăm că viața noastră civică locală este fragilă dacă nu este păzită. N-o mai putem lăsa pe mâna organizațiilor de știri mioape; este de datoria noastră, de cetățeni, să ne asigurăm că interesele puternice sunt urmărite de actori independenți care verifică ceea ce au auzit înainte de a raporta. S-ar putea să nu reușim să salvăm ziare, dar trebuie să ne asigurăm că ceea ce le înlocuiește reflectă valorile care fac jurnalismul valoros și distinct într-o lume plină de opțiuni media. Sănătatea democrației depinde de acest lucru.