Morala perlelor de la bac

PERLĂ DE LA BACALAUREATUL 2014: ”Lapona Enigel era prea frumoasă în comparație cu Riga Crypto, care era mic, alb și chel„. Perlă de la evaluarea națională 2014: ”Genul liric se întâlnește cam peste tot în această poiezie, de aceea a menționa numai două trăsături din toată poiezie este o întrebare-capcană„. Abia s-au terminat râsetele stârnite de vehicularea pe net, ca în fiecare vară, a unor astfel de perle și a apărut un studiu al institutului de cercetare Bruegel care calculează că aproape 62% dintre locurile de muncă din România sunt în pericol să dispară din cauza automatizării activităților, rata fiind cea mai ridicată din UE, unde media se situează la 54%. Cel mai puțin expuse riscului de asalt al roboților sunt țările bogate din nordul și vestul Europei, din motivul simplu că automatizarea distruge în primul rând slujbele ieftine, cu nivel de calificare slab.

Acest studiu se corelează cu raportul din iulie al Băncii Mondiale pentru UE11 (Europa Centrală și de Est și țările baltice), care pune la loc de frunte printre frânele dezvoltării economice ale regiunii dubla problemă a șomajului mare în rândul tinerilor și a îmbătrânirii rapide a populației. ”Țările cu ponderi mari ale tinerilor între 15 și 24 de ani care nici nu muncesc, nici nu sunt cuprinși într-o formă de educație (NEET – Not in Education, Employment or Training) tind să fie aceleași unde populația scade cel mai mult, așa cum sunt Bulgaria, România, Croația și Ungaria„. Banca Mondială adaugă și că ”țările din est au dificultăți în a echipa tinerele generații cu abilitățile necesare – alfabetizare, științe, matematică„, conchizând că ”persistența unor ponderi mari ale șomajului în rândul tinerilor prezintă riscul creării unei generații pierdute pentru piața muncii„.

La sfârșitul anului trecut, ocuparea agregată în UE11 s-a situat la aproape 44 mil. persoane, cu 1,6 milioane sub vârful atins în 2008. Iar comparația cu membrii vechi ai Uniunii arată aici o diferență structurală importantă: în țările occidentale există programe de training sau educație vocațională care pot oferi refugiu și perspective tinerilor șomeri, în timp ce în țările din est astfel de ”plase de siguranță„ nu sunt dezvoltate, iar tinerii șomeri decad rapid la stadiul de NEET și, când reușesc să se angajeze, rămân cantonați în zona slujbelor prost plătite.

”Nu cred că România mai trebuie să se marketeze pe piață ca o destinație a salariilor mici, pentru că așa vom concura cu țări din Africa și Asia și într-o astfel de concurență vom pierde. Investitorii străini nu mai trebuie să vină aici fiindcă găsesc forță de muncă ieftină, ci fiindcă găsesc oameni bine pregătiți„, comentează Radu Crăciun, economistul-șef al BCR. El spune că în toate discuțiile pe care le-a avut recent în diverse orașe din țară cu oamenii de afaceri, laitmotivul a fost că aceștia nu găsesc angajați cu calificarea de care au nevoie.

”Forța de muncă produsă de sistemul de învățământ românesc tinde să fie ori supracalificată, ori subcalificată, lipsind calificarea medie. Aceasta este una din problemele României și poate chiar una dintre cauzele pentru care numărul de angajați nu crește. Iar aici nu se poate să nu avem în vedere importantul bazin de forță de muncă subeducată din zona rurală: foarte mulți dintre ei pot să devină oameni cu calificare medie, adică exact ceea ce lipsește mai mult la ora actuală de pe piață„, continuă economistul-șef al BCR. Calitatea și relevanța învățământului pentru mediul de afaceri sunt mai slabe inclusiv decât în alte țări din est: în top 500 universități la nivel mondial din punctul de vedere al relevanței învățământului pentru mediul de afaceri, Polonia are două universități, România nu are niciuna.

Așa a ajuns să se deplaseze centrul de greutate în diversele rapoarte și studii cu liste de priorități pe care instituțiile externe le recomandă periodic guvernelor din România, de la simpla flexibilizare a pieței muncii, văzută ca garanție a succesului în atragerea de investitori, cum era în primii ani după criză, spre strategii de ameliorare a ofertei de educație și calificare a forței de muncă, sau de la investițiile în infrastructură spre investițiile în educație. Această tendință e legată de faptul că guvernele europene, analiștii, investitorii și-au dat seama că ambițioasele obiective de competitivitate europeană sau măcar de reducere a șomajului nu pot fi atinse numai cu ieftiniri ale forței de muncă.

Raportul de recomandări ale Comisiei Europene 2014 pentru programul de convergență arată că România ”are un procent ridicat și în creștere de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (17,3% în 2013)„ și acuză insuficiența resurselor financiare și umane pentru ameliorarea calității învățământului, declinul puternic al învățământului profesional și tehnic, rata crescândă și printre cele mai ridicate din UE de părăsire timpurie a școlii, necorelările între competențele absolvenților de învățământ superior cu cerințele pieței, legătura slabă între companii și mediul universitar și participarea printre cele mai scăzute din UE la activități de învățare pe tot parcursul vieții.

Reacția aproape reflexă ar fi aici, pe lângă reamintirea mersului chinuit și păgubos a ceea ce s-a numit la noi reformă a educației, și blamarea guvernelor pentru că nu au respectat ținta de cheltuieli de 6% din PIB pentru învățământ, fixată prin Legea educației, iar alocarea de fonduri de la buget rămâne sub media UE (4,13% în 2011, față de media UE de 5,34%). ”Aș vrea să atrag însă atenția asupra ipocriziei foarte multor discuții care au loc în spațiul public când este vorba despre cheltuielile statului cu educația„, afirmă Radu Crăciun. ”Noi ne uităm la ponderea cheltuielilor raportată la PIB și o comparăm cu cât cheltuiesc alte țări raportat la PIB, dar nu poți să te compari la cheltuieli cu fruntașii Europei când este vorba de alocările pentru educație, sănătate sau apărare, iar când e vorba de veniturile raportate la PIB să fim printre ultimii în Europa. Deci dacă ne dorim să avem cheltuieli pentru educație raportate la PIB similare cu ale altor țări, trebuie să avem și venituri raportate la PIB comparabile cu ale altor țări. Până atunci, nu avem cum, matematic, să avem cheltuieli mai mari.„