Home Panorama Monumentele care nu există
Panorama

Monumentele care nu există

În amintirea unui eveniment sau a unei personalități, oamenii ridică monumente prin orașe sau în diverse alte locuri, acestea devenind apoi destinații pentru localnici și turiști. Monumentele moderne însă, nici măcar nu trebuie să existe efectiv în locul ales, ele…

Monumentele care nu există
Monumentele care nu există · Foto: Business Magazin

În amintirea unui eveniment sau a unei personalități, oamenii ridică monumente prin orașe sau în diverse alte locuri, acestea devenind apoi destinații pentru localnici și turiști. Monumentele moderne însă, nici măcar nu trebuie să existe efectiv în locul ales, ele putând fi admirate doar de cei care știu cum să o facă. Un astfel de proiect monumental se desfășoară la Los Angeles, unde Muzeul de Artă al regiunii (LACMA) a invitat o serie de artiști să creeze monumente virtuale care au legătură cu locuri sau evenimente din metropola americană, scrie LA Times. Monumentele realizate de aceștia pot fi însă văzute doar cu ajutorul realității augmentate și doar prin aplicația de mesagerie multimedia Snapchat.

Proiectul a demarat cu o serie de cinci monumente, cărora li se vor mai adăuga în timp și altele. Printre cele realizate deja se numără „No Finish Line” de Glenn Kaino, care se poate vedea deasupra Los Angeles Memorial Coliseum și la  Earvin „Magic” Johnson Recreation Area și conține elemente care amintesc de traseul parcurs de concurenții din proba de maraton bărbați de la Olimpiada de Vară din 1932. Un alt monument, dedicat populației băștinașe din zonă, tovanga, „Portal for Tovangaar” al artistei Mercedes Dorame, este un portal albastru din care pornesc fire roșii spre cer, gândite ca o legătură între trecut, prezent și viitor.  Cel mai spectaculos este un monument dedicat micilor comercianți, care constă din căruțuri cu fructe care plutesc pe cer atârnate de umbreluțe în culorile curcubeului, un știulete de porumb bine uns cu praf de ardei iute și brânză, un sac de portocale și o tarabă cu trei înghețate mari, pe băț, intitulat “¡Vendedores Presente!” și realizat de artistul Ruben Ochoa.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună