MOL: Piața de carburanți din România ar putea crește ușor în 2015, dar este posibil și să stagneze
Piața de carburanți din România ar putea stagna sau crește ușor în acest an, susținută de factori precum avansul vânzărilor de mașini noi, a declarat Kinga Daradics, directorul general al MOL România.
“Suntem precauți, dar și optimiști în privința evoluției pieței în 2015. Credem că este posibilă o stagnare a vânzărilor de carburanți în volum, sau chiar o ușoară creștere. Este greu de făcut previziuni. Spre exemplu, anul trecut am văzut cum estimările despre piața carburanților vehiculate pe parcursul anului au variat de la minus 3% la minus 13%“, a afirmat Daradics într-o întâlnire cu presa.
MOL România face parte din grupul ungar de petrol și gaze MOL și activează pe piața românească a distribuției de carburanți din 1995.
Daradics a adăugat că piața ar putea fi impulsionată inclusiv de proiectele de infrastructură “doar dacă progresează și produc rezultate”.
La rândul său, Lars Haglund, vicepreședinte senior al diviziei de retail din MOL, a afirmat că grupul MOL vrea să ajungă între primii trei distribuitori de carburant pe fiecare piață în care activează, iar România este a treia cea mai importantă piață pentru grupul ungar.
“România este o piață cheie pentru MOL, între primele trei în care grupul ungar este prezent. Vrem să îmbunătățim rețeaua, piața românească are potențial de creștere. Vrem să continuăm să investim în România. Căutăm constant oportunități de extindere a rețelei, atât green-field, cât și achiziții de stații existente”, a spus Haglund.
MOL a investit în 2014 în România aproximativ 11 milioane de euro în deschiderea a 12 benzinării și va continua să investească pe piața locală.
Anul trecut, grupul ungar a cumpărat de Eni Italia peste 200 de benzinării în România, Cehia și Slovacia. Eni deținea în România 42 de stații de distribuție a carburanților care operau sub marca Agip.
MOL a anunțat luni că a finalizat achiziția celor 42 de benzinării cumpărate de la Eni, și a ajuns la o rețea de aproximativ 200 de unități de distribuție a carburanților în România. Tranzacția a fost perfectată în luna mai a anului trecut, iar MOL a ajuns să dețină aproximativ 2.000 de stații de distribuție a carburanților în 11 țări.
Daradics a precizat că rebrandingul stațiilor Agip va fi încheiat “probabil”până la sfârșitul acestui an.
La nivel de strategie internațională, grupul ungar se va concentra pe segmentul vânzării de produse non-fuel, pe care MOL îl vede crescând “agresiv” în următorii doi ani.
“Când vorbim de rețeaua de distribuție nu ne mai gândim că suntem o companie petrolieră, ci trebuie să gândim ca o companie de servicii sau ca un retailer. Non-fuel business va crește agresiv în următorii ani, va avea o creștere de două cifre”, a mai spus Haglund.