Home Actualitate Mobexpert a produs comoda multifuncționa...
Actualitate

Mobexpert a produs comoda multifuncțională proiectată de studenta câștigătoare a competiției Inspodesign și o va vinde în curând în magazinele proprii

Compania Mobexpert a produs în una din fabricile sale prototipul comodei multifuncționale Mobtwist, proiectată de Ioana Vizitiu, studenta câștigătoare a primei ediții a concursului Inspodesign, piesa urmând să fie expusă în curând în magazinele retailerului. Ioana Vizitiu studiază la Facultatea…

Mobexpert a produs comoda multifuncțională proiectată de studenta câștigătoare a competiției Inspodesign și o va vinde în curând în magazinele proprii
Mobexpert a produs comoda multifuncțională proiectată de studenta câștigătoare a competiției Inspodesign și o va vinde în curând în magazinele proprii · Foto: Business Magazin

Compania Mobexpert a produs în una din fabricile sale prototipul comodei multifuncționale Mobtwist, proiectată de Ioana Vizitiu, studenta câștigătoare a primei ediții a concursului Inspodesign, piesa urmând să fie expusă în curând în magazinele retailerului.

Ioana Vizitiu studiază la Facultatea de Arte Vizuale și Design Iași.

„Ne dorim ca Mobexpert să fie un partener de încredere pentru tinerii creativi care vor să transforme ideile lor în produse reale. Proiectul Ioanei este un exemplu remarcabil de gândire funcțională și design adaptat nevoilor actuale ale clienților. Suntem mândri de rezultatul final și de colaborarea strânsă dintre echipa noastră de producție și Ioana,” a declarat Adelina Badea, CEO Mobexpert.

Competiția Inspodesign, inițiată de Mobexpert, s-a desfășurat la sfârșitul anului trecut, l-a ea fiind înscriși alți nouă studenți. Tema concursului a fost realizarea unui obiect de mobilier care să primească și o caracteristică nouă din punct de vedere funcțional, dincolo de utilizarea de bază.

Juriul a fost compus din Diana Marinescu, designer de produs mobilier în cadrul grupului Mobexpert, Anca Scutariu, designer de interior Mobexpert, Alexandra Buia, arhitect, fondator al Departamentului de Design Interior din cadrul Mobexpert, Bogdan Ioniță, asist. Dr. Designer UAIUM, și Florin Cobuz, arhitect, fondator Nod Makerspace și Atelierele de Printare și Machetare ale Universității de Arhitectură „Ion Mincu”. În urma departajării, axată pe criterii de creativitate, originalitate, estetică și fezabilitate, juriul a ales cele trei proiecte premiante.

 Comoda câștigătoare poate fi utilizată într-un living sau dormitor și eficientizează spațiul de locuit, adaptând-o la o a doua funcție, deoarece se poate transforma într-un spațiu de lucru sau de mâncat prin intermediul unei plăci rotative cu rulmenți și a unei roți incorporate în grosimea blatului. Ioana Vizitiu a primit, din partea Mobexpert , un premiu în valoare de 3000 de euro.

”Am fost lăudată de profesori și de prieteni, li s-a părut un produs bine realizat, un concept nou și speră ca și mine să ajungă departe. Prototipul realizat de Mobexpert este peste așteptările mele, arată mai bine decât randările mele făcute la concurs. Producția celor din fabrică a fost foarte profesională”, a declarat Ioana Vizitiu.

Proiectul INSPODESIGN a fost creat de agenția YOLO Media, cu sprijinul The Challenge Academy.

Grupul Mobexpert numără 26 de hipermagazine și magazine de dimensiuni mai mici, precum și un magazin online, șase fabrici de mobilă și 10 magazine Mobexpert Outlet în București (în zonele Pipera, Pantelimon, Militari), Suceava, Constanța, Brașov, Sibiu, Pitești, Timișoara și Oradea.

Grupul are 2.100 de angajați și o cifră de afaceri anuală de aproximativ 261 milioane euro.  

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună