Ministrul Sănătății regretă o parte din măsurile de relaxare: Ne-am grăbit
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru crede că politicienii s-au grăbit cu unele măsuri de relaxare și dacă situația ar mai fi fost ținută sub control strict două săptămâni, România ar fi fost într-o altă situație, la baza pantei în ceea ce…
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru crede că politicienii s-au grăbit cu unele măsuri de relaxare și dacă situația ar mai fi fost ținută sub control strict două săptămâni, România ar fi fost într-o altă situație, la baza pantei în ceea ce privește evoluția COVID-19.
„Dacă mai menținea măcar două săptămâni (…) acum poate eram la baza pantei. Ne-am grăbit, cred, să recomandăm politic anumite idei care s-au perpetuat”, a declarat, luni, la Galați, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Acesta a afirmat că a fost bagatelizat efortul depus timp de trei luni și oamenii manifestă neîncredere în privința existenței virusului.
„Poate că noi suntem subiectivi, dar cei din exteriorul țării noastre nu sunt subiectivi și vor lua decizii în privința noastră”, a mai spus Tătaru.
Întrebat la cine se referă atunci când afirmă că „ne-am grăbit”, Tătaru a spus că se referă „la o parte a eșicherului politic care a ținut sa acapareze un punctaj politic tocmai pe sănătatea românilor, pe suferința oamenilor, pe cei peste 1.800 de decedați sau pe un corp medical, care, acum, să vă spun sincer, îl văd deznădăjduit, după o muncă ce nu spun că nu a fost apreciată, dar în acest moment chiar se calcă pe acea muncă forțând un pic și efortul, și răbdarea lor”.
Întrebat dacă Guvernul s-a grăbit cu măsurile de relaxare, ministrul Sănătății a spus că „măsurile de relaxare au fost măsuri asumate, cu creșterea numărului de cazuri, în condițiile în care se respectau niște norme”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro