Ministerul Fondurilor Europene preia autoritățile de management pentru POSDRU și POS CCE
Ministerul Fondurilor Europene va prelua, din martie, activitatea și structurile autorităților de management aferente Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) și Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE).
Autoritatea de Management POSDRU va fi preluată de la Ministerul Muncii, iar Autoritatea de Management POS CCE, de la Ministerul Economiei.
Preluarea a fost aprobată în ședința de miercuri a Guvernului, prin ordonanță de urgență.
“Guvernul a aprobat transferul autorităților de management POSDRU și POS CCE la Ministerului Fondurilor Europene. Este simplificată astfel structura instituțională, fapt care reprezintă un pas important pentru reformarea întregului sistem de implementare. Reamintesc că în acest an trebuie să finalizăm reforma sistemului, să scăpăm de reminiscențele trecutului – problemele moștenite din anii 2009-2011, iar beneficiarii să fie ajutați să-și implementeze proiectele cât mai repede”, a declarat, într-un comunicat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro