Millennium Bank returnează posesorilor de carduri 3% din valoarea cumpărăturilor
Millennium Bank a lansat facilitatea Card cu Bani Înapoi, prin care returnează posesorilor de card de debit atașat contului de salariu 3% din valoarea cumpărăturilor efectuate în supermarketuri și benzinării.
Clienții primesc înapoi 3%, în limita a 100 de lei lunar, din valoarea cumpărăturilor de minimum 300 de lei. Suma minimă de 300 de lei poate fi cumulată dintr-un număr nelimitat de tranzacții la supermarketuri și benzinării din România. Bonusul este transferat în următoarea lună în contul de salariu.
“Decizia de a recompensa plățile efectuate la supermarketuri și benzinării este strâns legată de comportamentul clienților, statisticile noastre indicând că două din trei cumpărături achitate cu un card de debit în România sunt realizate la aceste categorii de comercianți”, a declarat Eliza Erhan, director de dezvoltare a produselor de retail la Millennium Bank.
Contul de salariu al Millennium Bank este disponibil în lei și are zero comision de administrare, zero comision pentru retragerile de numerar de la bancomatele Millennium Bank, precum și pentru două retrageri pe lună de la bancomatele altor bănci, zero comision de administrare pentru serviciile Internet Banking și Call Center și zero comision de administrare, în primul an, pentru cardul de debit atașat contului.
Millennium Bank, parte din grupul portughez Millennium bcp, avea la finele anului trecut active de 2,2 miliarde de lei (517 milioane de euro). În al doilea trimestru al anului în curs, banca a avut o pierdere de 3,7 milioane de euro, față de o pierdere de 5,7 milioane în aceeași perioadă a anului trecut.