Home Actualitate Un miliardar investește în presă în mijl...
Actualitate

Un miliardar investește în presă în mijlocul crizei: Moștenitorul imperiului Fiat Chyrsler pune pe masă 100 de milioane de euro pentru o participație în cel mai mare grup editorial din Italia,

John Elkann, președintele Fiat Chrysler și moștenitorul familiei de industriași miliardari Agnelli, a decis să își mențină pariul pe presa scrisă din Italia, în ciuda crizei economice, potrivit FT. Exor, un vehicul controlat de familia Agnelli, a încheiat joi tranzacția…

Un miliardar investește în presă în mijlocul crizei: Moștenitorul imperiului Fiat Chyrsler pune pe masă 100 de milioane de euro pentru o participație în cel mai mare grup editorial din Italia,
Un miliardar investește în presă în mijlocul crizei: Moștenitorul imperiului Fiat Chyrsler pune pe masă 100 de milioane de euro pentru o participație în cel mai mare grup editorial din Italia, · Foto: Business Magazin

John Elkann, președintele Fiat Chrysler și moștenitorul familiei de industriași miliardari Agnelli, a decis să își mențină pariul pe presa scrisă din Italia, în ciuda crizei economice, potrivit FT.

Exor, un vehicul controlat de familia Agnelli, a încheiat joi tranzacția de 102,4 milioane euro prin care preia o participație majoritară în GEDI, cel mai mare grup editorial din Italia – o tranzacție care a fost anunțată inițial în luna decembrie.

Vehiculul de investiții deține acum aproape 49% din grupul GEDI, față de o participație de 6% deținută anterior.

Tranzacția marchează sfârșitul unei perioade de 30 de ani în care familia De Bendetti s-a aflat la conducerea gurpului cu peste 1.000 de jurnaliști și mai multe publicații printre care cotidianul de stânga La Repubblica, ziarul centrist La Stampa, revista de investigații LăExpresso și trei posturi naționale de radio.

În piața media preluarea a fost percepută ca o dorință a lui John Elkann, 44 ani, de a se întoarce la un business cu care familia sa a fost asociată pentru mult timp.

Deși Exor a vândut La Stampa familiei De Benedetti în anul 2016, vehiculul controlat de familia Agnelli a devenit cel mai mare acționar al The Economist în 2015 – iar businessul de presă a fost o pasiunea a bunicului său, Gianni Agnelli.

Însă cei care îl cunosc pe Elkann spun că el a urmărit investiția strict din motive de business.

„Nu este un trofeu și nici o manifestare a nostalgiei, ci o investiție. Lui John îi place presa, dar nu ar fi investit dacă nu ar fi crezut că poate transforma compania într-un succes comercial”, a spus o persoană apropiată moștenitorul averii acumulate de dinastia Agnelli, citată de Financial Times.

Însă Elkann este optimist referitor la capacitatea businessului de a redeveni profitabil.

„Suntem conștienți că este o achiziție care vine în contrast cu situația cu care se confruntă industria presei. Cu toate acestea, noi credem că organizațiile de presă care oferă jurnalism de calitate vor continua să atragă cititori care plătesc pentru conținut, în ciuda provocărilor”, a scris Elkann într-o notă către acționari în luna martie

Cea mai mare publicație a grupului este ziarul La Repubblica, care are un tiraj de 200.000 și operează cu 360 de jurnaliști din nouă birouri locale. Luna trecută, website-ul publicației a înregistrat o medie de 26 milioane vizualizări pe zi și înregistra 160.000 de subscripții.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună