Mihai Stănescu, RoCoach: România în criză. Cum construim dezvoltare în timp ce stingem incendiile

Crizele nu mai vin pe rând. Se întrepătrund, se suprapun, se încurcă una în alta ca firele unui nod pe care nimeni nu mai are răbdare să-l desfacă. Avem un deficit bugetar periculos, o administrație sufocată de urgențe, un aparat public care se preface că jonglează cu reforme și o economie care funcționează mai degrabă prin inerție decât prin viziune. În tot acest context, dezvoltarea pare un moft. Un capitol dintr-o strategie națională uitată
printr-un sertar de minister. Și totuși, exact acum trebuie să începem reconstrucția. Pentru că „așteptăm să treacă furtuna” nu este o strategie, este o amânare a inevitabilului. Una dintre cele mai păguboase narațiuni din spațiul public românesc este că nu poți construi în timp ce gestionezi urgențe. Că întâi trebuie să „stingem incendiul” și abia apoi să visăm la spitale, autostrăzi, educație. Dar realitatea ne arată că rareori vine acel moment ideal de calm. Germania a început reconstrucția economică în plină ruină postbelică. Polonia a investit în digitalizarea administrației exact când făcea eforturi disperate să îndeplinească condițiile pentru aderarea la UE. Estonia a pornit e-guvernarea în timp ce ieșea din haosul post-sovietic. Ce aveau în comun? Convingerea că dezvoltarea nu e o consecință a stabilității, ci o cale de a o obține.

 În 1917, la Mărășești, când trupele române erau prost echipate, copleșite numeric și sub presiunea imensă a frontului au ales să nu abandoneze. În loc să se retragă, ofițerii au organizat școli de alfabetizare printre tranșee, șezători improvizate, chiar și mici ateliere de mecanică pentru soldații răniți. În toiul bătăliei, s-a semănat, la propriu, dezvoltare. Aceasta este lecția pe care trebuie să o aducem în prezent – nu așteptăm liniștea ca să ne construim viitorul.

De ce avem nevoie de leadership cu două mâini

România are tendința să creeze guverne care se ocupă ori de pompieri, ori de arhitecți. Nu și de unii, și de ceilalți. Dar în vremuri complicate, leadershipul eficient e cel care ține în aceeași mână și extinctorul, și planul de dezvoltare. Avem nevoie de lideri care să poată administra prezentul, dar să construiască pentru viitor. Este nevoie de un nou tip de guvernare: una care acceptă imperfecțiunea, dar nu abandonează ambiția. Care știe că fiecare leu investit într-o reformă structurală – educație, sănătate, infrastructură – este, de fapt, o investiție în reducerea riscurilor viitoare. Discuția actuală despre deficit și austeritate este necesară, dar deseori dezechilibrată. În loc să ne întrebăm doar ce mai tăiem, ar trebui să ne întrebăm și ce ne costă să nu facem nimic. De exemplu, lipsa programelor de prevenție în sănătate generează costuri duble în spitale. Lipsa formării și a urmăririi unor obiective clare în administrație produce blocaje și abuzuri care afectează competitivitatea economică. În același timp, nu toate reformele costă. Unele cer doar voință și coerență: debirocratizare reală, digitalizare accelerată, descentralizare funcțională. România pierde miliarde anual din ineficiență. În loc să creeze structuri complet noi, liderii pot valorifica rețelele informale și resursele existente pentru a răspunde noilor provocări. De exemplu, comunitățile locale pot fi implicate în proiecte de dezvoltare economică sau socială, utilizând infrastructura și cunoștințele deja existente. Această abordare reduce costurile și crește eficiența intervențiilor. Fiecare ciclu de criză arată același lucru: piețele se adaptează, tehnologia evoluează, dar oamenii rămași în urmă devin cel mai mare pasiv al unei societăți. România are un deficit structural de competențe, o forță de muncă îmbătrânită și un sistem educațional nealiniat la realitatea pieței. Nu există dezvoltare fără o reformă profundă în educație și formare profesională. Programele de reconversie, învățarea continuă, integrarea abilităților digitale trebuie tratate ca investiții strategice, nu ca proiecte-pilot. Țările care ies mai puternice din criză nu sunt cele care au suferit mai puțin, ci cele care au știut să învețe și să construiască în timp ce suferă. Și poate tocmai asta ne lipsește: nu o strategie perfectă, ci curajul de a pune prima cărămidă acum, nu „când o fi mai bine”.  

Carte de vizită Mihai Stănescu:

1. Mihai Stănescu este senior management advisor, executive coach și non-executive board member, cu peste 20.000 de ore de practică în leadership și strategie, dezvoltator al Organizational Transition Quotient (ORQ) și fondatorul RoCoach, prima companie de coaching din România;

2. De-a lungul carierei, a ghidat și consiliat sute de lideri din companii de retail, producție, energie și finanțe din România și Europa Centrală și de Est, sprijinindu-i în tranziții organizaționale complexe și contribuind la optimizarea leadershipului și creșterea agilității echipelor de management. RoCoach este prima companie de coaching din România și lider în coaching executiv, de echipă și organizațional;

3. De peste 20 de ani, este un partener de încredere pentru liderii și organizațiile aflate în tranziție, sprijinind peste 800 de clienți în clarificarea viziunii, îmbunătățirea performanței și transformarea culturii organizaționale. Cu o echipă de 12 facilitatori acreditați, RoCoach oferă soluții personalizate, adaptate provocărilor actuale, contribuind la dezvoltarea unui leadership eficient și a unor echipe aliniate strategic. Mai multe informații, pe coaching.ro.