Home Lideri Mihai Marcu
Lideri

Mihai Marcu

Mihai Marcu, MedLife

Mihai Marcu
Mihai Marcu · Foto: Business Magazin

Mihai Marcu a avut o moară, o brutărie, un bar, a lucrat în taximetrie și marochinărie. A făcut de toate, după cum el însuși spune. După un drum de zece ani prin domeniul bancar, Mihai Marcu a adus businessul pornit de către mama sa, MedLife, în fruntea operatorilor de servicii medicale private din România.

Mihai Marcu mărturisește că a fost atras mereu de tot ce înseamnă business, de finanțe. “Am lucrat prima oară în CreditBank și apoi în Robank până în 2004. Am plecat chiar de la zero, iar pe cartea mea de muncă scria la primul job lucrător bancar.” 

După ce a ajuns vicepreședinte de bancă, Mihai Marcu a constatat că își petrecea prea mult timp la birou și a decis să înceapă ceva pe cont propriu. Între timp, mama sa deschisese primul cabinet medical, prilej pentru el să dezvolte proiectul aflat la început. Așadar, au achiziționat clădirea din Grivița și, ulterior, au continuat deschiderea de noi cabinete. În 2004 a devenit tată, iar prioritatea bancherului a devenit mai mult ca oricând familia.

Medicul Mihaela Cristescu a deschis povestea MedLife in 1996, cand a parasit policlinica Titan din Capitala, si, din pasiunea pe care o avea pentru copii, a pus bazele primei clinici alaturi de alti trei fosti colegi din facultate. La acea vreme, clinica avea patru specialitati medicale: pediatrie, obstetrica-ginecologie, oftalmologie si medicina interna. Trei ani mai tarziu a fost infiintat primul laborator de analize MedLife, iar dezvoltarea in adevaratul sens al cuvantului a inceput din 2004, sub conducerea fiului ei, Mihai Marcu.

Spre deosebire de mediul bancar, în MedLife tot managementul s-a făcut după competența sa, iar libertatea era mult mai mare. După cum spune franc, un aport important al său a fost acela de a delega managerii și a le acorda competențe foarte mari. Iar conduita a fost bună, câtă vreme fondul de investiții deținut de gigantul financiar Société Générale a intrat la MedLife în 2009, preluând 36% din acțiuni pentru circa 20 de milioane de euro. Cât despre viitor, Mihai Marcu nu se vede neapărat dezlipit de afacerea sa, însă mărturisește că are planuri în educație și că se va ține departe de sfera politică: “Puteți să notați acolo trei lucruri: nu-mi plac telenovelele, manelele și politica”.

MedLife așteaptă în 2013 o cifră de afaceri de 72 mil. euro, iar în prima jumătate a acestui an afacerile s-au majorat cu 17%. Pe lângă familia Marcu (aceasta deține pachetul majo­ritar), din acționariatul com­paniei mai fac parte IFC (divizia de investiții private a Băncii Mondiale) și fondul de investiții SGAM.  Compania deține nouă clinici de mari dimensiuni, șase spitale, opt laboratoare, dar din cadrul rețelei mai fac parte și alte unități.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună