Mihai Chirica, despre Educație: Cititul în ghioc a crescut foarte mult în România
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a spus că România se află pe ultimile poziții din Europa în ceea ce privește educația, spunând că în ultima vreme cititul în ghioc a devenit mai popular. Declarația a fost făcută în cadrul discursului de la deschiderea anului universitar la USAMV Iași.
La deschiderea anului universitar de la USAMV Iași, primarul Mihai Chirica a spus, luni, că este optimist, având în vedere rezultatele foarte bune obținute de universitate, dar și pesimist, când vine vorba de educația românilor.
„Pesimism real, bazat pe cifrele reci, sintetice ale unei analize statistice asupra locului în care se află România în ceea ce privește cititul cărților. Probabil că dintre cititul în general, cititul în ghioc și alte mijloace de chiromanție au crescut foarte mult în România. Așa este, domnule președinte al Senatului (Senatul universității – n.r.), așa este starea națiunii în momentul de față, și aș completa, în același analize statistice pe care le-am scos din studiile Eurostat, dar și din analizele făcute de noi, România în continuare se află pe ultimile poziții în ceea ce privește educația”, a declarat Mihai Chirica.
Primarul Iașului a continuat, explicând că este revoltat de fiecare dată când trebuie să le amintească celor care conduc țara despre aceste statistici.
„România este țara cu cel mai mare absenteism școlar din Europa. România este țara cu cel mai mic procent de absolvenți de studii superioare, România este țara cu cel mai mare abandon școlar. România a devenit din păcate țara pe ultimul loc în statistica europeană în ceea ce privește activitatea de cercetare și inovare. A reușit să ne depășească și Ucraina, care a făcut cercetare și inovare în stare de război. Toate lucrurile acestea sunt semnale de alarmă puternice, profunde, care vorbesc despre o țară care se dezintegrează ușor dar sigur datorită faptului că elementul, liantul unei națiuni îl reprezintă educația. Acesta este motivul pentru care am spus public și am să repet mereu: România este cel mai mare furnizor de forță de muncă din Europa și din lume slab pregătită, care vulnerabilizează această forță de muncă și o face perdantă într-o competiție cu alți muncitori din Europa sau din lume. Acesta este motivul pentru care elitele s-au subțiat ca număr într-o manieră atât de evidentă încât decalajul celor care ne fac cinste și marea masă a celor cu care nu ne mândrim devine foarte mare”, a mai spus Chirica în discursul său.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro