Mihai Albu, la BM Storytellers. Mascații au intrat peste mine în birou cu mitraliere. Te bagă în faliment imediat

Iată discursul lui Mihai Albu, în prezent șef peste un grup de companii deținute de fondul de investiții Mezzannin Management, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existență a revistei Business Magazin:

În 2008 eram președintele operațiunilor Inbev în Rusia, o afacere de peste 1 miliard de dolari, 11 fabrici, 6.500 de angajați, 6 fuse orare pe care lucram și frig. Începusem la sfârșitul lui 2007 noul mandat, abia fusesem numit, iar 2008 a fost singurul meu an plin acolo, un an când operațiunile noastre au fost în plin avânt. Deschideam fabrici în est, urmând consumul de bere. Consumul de bere din Rusia a început din partea de vest, Moscova, St. Petersburg, granița cu Ucraina și a penetrat de-a lungul anilor 2000 tot estul.

Am deschis fabrici la Irkutsk, pe malul lacului Baikal, pe unde trecea linia ferată transsiberiană, dar pe de altă parte închideam fabrici în vest, unde era supraproducție. A fost așadar un an și cu deschis, și cu închis de fabrici, cu ieșiri în export, în Asia Centrală, cu creștere, așa că nu aș numi 2008 un an de criză, ci mai degrabă un an de precriză. Unul dintre credo-urile de la Inbev din perioada respectivă era să fim în criză permanent. Dacă ești în criză permanent, nu poți fi surprins. Așa că noi eficientizam continuu, concediam oameni, reduceam costuri, armonizam fluxurile financiare, era parte din strategia noastră de lucru, lucruri pe care alții au început să le facă, în pripă, după 2009. Criza a fost o situație prin care noi am fost tangențial afectați: au fost afectați clienții și furnizorii noștri.

Rusia era în 2008 în continuă mișcare. Moscova în sine este o țară, cu o viață foarte intensă.

La începutul mandatului acolo, am stat câteva săptămâni în centru, până a fost gata casa noastră, și a fost minunat. Ajungeam pe jos la teatru, la balet, la magazine, Moscova este un loc minunat. Se construia foarte mult, oamenii din clasa medie (aveam 12 raportori direcți, dintre care 10 ruși) începeau să cunoască lumea, să acumuleze, nu atât bani, cât experiențe, private, nu de serviciu. Viața la Moscova e plină de culoare; dacă ai pasiuni, poți face orice. Terenuri de golf găsești câte vrei, lacuri amenajate pentru iahting la fel, pârtie de schi în mijlocul orașului deschisă tot timpul anului, să nu mai vorbim de Balșoi, de concerte, de restaurante. Problema cea mai mare este traficul. Au și faimosul târg al miliardarilor. E ceva imens, de unde poți cumpăra iahturi, avioane de mici dimensiuni, diamante de care vrei.

Unul dintre cele mai importante lucruri din viața rusului este că totul se întâmplă pe loc, ACUM. Dacă nu e acum, e foarte grav. Media de vârstă a bărbatului rus este de 50 de ani, așa că nu știe dacă mai apucă ziua de mâine, plus că în Rusia nu se știe dacă mâine o să mai aibă banii pe care îi are astăzi. Așa că dacă vrea orice, trebuie să cumpere pe loc. Dacă în Europa stai o lună la coadă pentru o mașină cu nu știu ce dotări, la Moscova parcul de BMW sau de Bentley e plin tot timpul cu mașini de toate culorile, cu toate combinațiile posibile de opțiuni. Dacă vine rusul și bifează opțiunile din listă, vânzătorii de mașini nu îi asamblează mașina, așa cum se face în restul Europei, ci merg și i-o arată în parcare.

Rusul își dorește o mână fermă. Taxează rapid orice șovăială. În mediul de afaceri, discuțiile trebuie să se tranșeze din una sau două întâlniri. Noi aveam fabrici în multe din orașele din vestul Rusiei, unde era toată industria și din care am închis o parte. Guvernatorii acelor regiuni erau foarte implicați în afaceri, scopul lor fiind să mențină locurile de muncă. Cu toți am reușit să închei discuțiile într-o singură întâlnire; eu mă așteptam ca ei să aibă o poziție fermă, ei se așteptau să am o poziție fermă, am fost bine sfătuit de consilierii mei ruși și m-am ridicat la standardele locului. Când te văd că ești decis, lucrurile merg perfect. Când mergeam și la partenerii de business, cum erau furnizorii, ei te așteptau cu mesaje clare: câți bani va câștiga, ce trebuie să facă și cât trebuie să investească. Să începi să discuți despre familie, vreme și alte politețuri era ciudat. Dacă te înțelegi, discuțiile se prelungesc și toate se încheie cu vodcă.

La sfârșitul anului 2008, când începuse criza, aceasta s-a manisfestat puternic prin lipsa de cash. Eram într-o situație foarte complicată, dar am început să prioritizăm; împreună cu directorul financiar, stăteam de două ori pe săptămână și le luam pe rând: energia electrică și calea ferată trebuia plătite la zi, că eram captivi, dar la ceilalți furnizori, de sticle, de capace, ajunsesem la niște relații de negociere directă; directorii acestor furnizori veneau la mine, escalaseră toate celelalte niveluri de comunicare din companie, pentru a mă privi în ochi ca să fie siguri că își vor încasa banii. Stilul ăsta de decizie luată la nivel foarte mare și foarte hotărât este specific Rusiei.

Am avut experiențe mai dure, dar nu în business, ci cu autoritățile. În perioada aceea, în Rusia au fost niște spectacole mediatice în lumea de business, cu afaceri mari care au dispărut de la o zi la alta. Fiscul lor te bagă în faliment imediat. În general este vorba de datorii neplătite, dar și de oligarhi care nu mai sunt în grații. Am avut și eu o întâmplare cu Fiscul rusesc, chiar în decembrie 2007, când am ajuns în Rusia. În Rusia sticlele de bere nu sunt returnabile. Iar rușii sunt foarte civilizați din punctul ăsta de vedere, ei beau berea, dar sticlele le așază frumos pe jos pe stradă, în jurul unui stâlp, nu le sparg, nu le aruncă. Și sunt firme mici, care au o curte mare și care plătesc oameni ai străzii sau copii să strângă sticlele, le sortează după producător, iar când au strâns în jur de 1 milion de sticle, te sună, îți fac un preț mai ieftin decât le-ai lua de la producătorul de sticlă și ți le vând pe factură. Unele dintre firmele acelea au dispărut peste noapte și nu au plătit taxele. Iar Fiscul rusesc ne-a trimis nouă, tuturor celor care cumpărasem de la ei, mascații.