Home Actualitate Microsoft, proces de 1 miliard de lire s...
Actualitate

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienții firmelor rivale

Microsoft se confruntă cu un proces de peste 1 miliard de lire sterline în Marea Britanie, fiind acuzată că suprataxează utilizatorii de servere Windows pe platformele rivale de cloud, precum Amazon Web Services, Google Cloud Platform și Alibaba Cloud, informează CNBC.

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienții firmelor rivale
Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienții firmelor rivale · Foto: Business Magazin

Plângerea susține că Microsoft oferă un preț mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcți precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluții alternative de cloud computing.

Reclamanta Maria Luisa Stasi, avocat specializat în dreptul concurenței, solicită despăgubiri de peste 1 miliard de lire sterline pentru întreprinderile afectate.

„Mai simplu spus, Microsoft pedepsește întreprinderile și organizațiile din Marea Britanie pentru că folosesc Google, Amazon și Alibaba pentru cloud computing, obligându-le să plătească mai mulți bani pentru Windows Server”, a declarat Stasi.

„În acest fel, Microsoft încearcă să forțeze clienții să utilizeze serviciul său de cloud computing Azure și să restricționeze concurența în acest sector”, a mai spus ea.

Ea a adăugat că procesul „urmărește să conteste comportamentul anticoncurențial al Microsoft, să o împingă să dezvăluie exact cât de mult au fost penalizate ilegal companiile din Marea Britanie și să returneze banii organizațiilor care au fost suprataxate în mod incorect”.

Mii de întreprinderi și organizații britanice sunt reprezentate în proces, care este o acțiune colectivă „opt-out”. Acest lucru înseamnă că orice companie potențial afectată este automat luată în considerare și poate primi despăgubiri în cazul în care Microsoft pierde procesul.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună