Micii comercianți pun la bătaie ultimele arme pentru a face față exploziei hipermarketurilor

“Nu văd încotro mergem. Nu mai poate fi vorba de profit. Câștig un salariu, la fel cum și dumneavoastră câștigați un salariu. În cinci ani, nu cred că vom mai fi aici“, spune Denisa, proprietara unui magazin în centrul Bucureștiului. Chiria mică și faptul că lucrează ea însăși cu familia în magazin au ajutat-o să nu închidă. Problemele au început când un Mega Image a răsărit la nici 50 de metri de magazinul său. Într-o lună vânzările au scăzut cu un sfert. În șase luni, cu jumătate. Argumentul principal pe care clienții l-au găsit la concurență îl spune tot ea: prețul mai mic.

„Am ajuns la concluzia că trebuie să cumpăr Coca-Cola de la raft de la concurenții mei ca să pot să o vând la un preț normal. Prețul lor e mai bun chiar decât cel al distribuitorului Coca-Cola. Și atunci cum să mai reziști?“, se întreabă retoric Denisa. De doi ani de zile a discutat împreună cu familia care ar putea fi planul B. Însă nu l-au găsit. Mai întâi au încercat să găsească prețuri mai mici la alți furnizori, însă puterea de negociere a marilor retaileri îi face să nu fie la fel de competitivi. „Am zis să încercăm un magazin de haine pentru copii mici. Au și niște prieteni un astfel de magazin și nu a mers. Apoi ne-am gândit la o covrigărie. Dar pentru asta e nevoie de un vad bun, ceea ce noi nu avem. Încă nu știm ce să facem.“

Firește, vecinii și clienții fideli încă îi preferă magazinul, însă mai degrabă pentru cumpărături de mică valoare, precum cafea, țigări sau răcoritoare. O soluție găsită de alți patroni de magazin, însă una costisitoare, a fost cea a vânzării pe datorie. Maria, proprietara unui magazin situat la parterului unui bloc de pe strada Năsăud din București, face asta de cinci ani. „Nimeni nu poate să vândă așa, chiar dacă au cele mai bune prețuri. Îmi cunosc toată clientela, iar de cei care nu îmi dau bani am scăpat de câțiva ani. Cine plătește la timp primește și pe caiet“, povestește negustoarea. De aceea are și prețuri mai piperate, dar clientul le acceptă ca pe un soi de dobândă.

E una dintre variantele care se practică de multă vreme în rândul micilor comercianți, dar care a devenit un factor de diferențiere mai ales pe timp de criză. Există însă și comercianți care au ajuns să aibă de încasat sume importante, așa că au încetat asemenea practici. „Stocul meu de marfă e de 4.000 de lei, iar de încasat de la clienți am 3.500-4.000 de lei, de aceea o să mă opresc“, spune Aurel, proprietarul unui magazin din Bolintin Vale.

Unii dintre marii retaileri, precum Metro sau Selgros, ai căror clienți erau tocmai micile magazine și chioșcuri, au dezvoltat în ultimii ani și sisteme de franciză menite să îmbine unul dintre punctele forte ale comerțului tradițional, adică apropierea dintre proprietar și client, cu avantajele comerțului modern: o imagine unitară, organizare modernă a magazinului, dar și aspecte care le lipsesc comercianților, precum marketing, promovare și instruire pentru angajați.

Măsura vine după ce din 160.000 de magazine de proximitate au mai rămas 80.000 la nivel național. Lansat în urmă cu doi ani de către Metro, programul La Doi Pași a atras circa 1.000 de magazine francizate, potrivit celor mai recente date disponibile. Magazinele deschise în franciză de Metro Cash & Carry au în medie 70 de metri pătrați, însă suprafața poate varia între 40 și 200 mp, pentru a putea permite funcționarea după un regim de autoservire. Remodelarea unui magazin după conceptul stabilit de Metro Cash & Carry costă în medie 5.000 de euro, însemnând amenajarea spațiului cu echipamente noi și cheltuieli de marketing. Compania impune prețurile maximale și un număr minim de produse achiziționate de la retailer.