Home Actualitate Meteo: Arşiţă dogoritoare, dar şi furtun...
Actualitate

Meteo: Arşiţă dogoritoare, dar şi furtuni în mare parte din ţară. Care sunt zonele afectate?

Sâmbătă, vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte din ţară. Cu toate acestea, se anunţă şi ploi sau vilejii.  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a emis, sâmbătă, o avertizare de Cod Galben de caniculă, cu disconfort termic…

Meteo: Arşiţă dogoritoare, dar şi furtuni în mare parte din ţară. Care sunt zonele afectate?
Meteo: Arşiţă dogoritoare, dar şi furtuni în mare parte din ţară. Care sunt zonele afectate? · Foto: Business Magazin

Sâmbătă, vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte din ţară. Cu toate acestea, se anunţă şi ploi sau vilejii. 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a emis, sâmbătă, o avertizare de Cod Galben de caniculă, cu disconfort termic ridicat, valabil în Banat, Oltenia, Dobrogea, dar şi cea mai mare parte a Munteniei. Indicele de temperatură-umezeală în aceste zone va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile vor fi cuprinse între 34 - 37 de grade. Avertizarea este valabilă până la ora 21:00.

În cea mai mare parte a Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei, dar şi în nordul Dobrogei va fi vânt puternic, cu rafale de 50 - 70 de km/h. Intensificări intensificări ale vântului vor fi local şi în vestul şi sud-vestul teritoriului, iar la rafală se vor atinge viteze de 40 - 45 km/h şi izolat de peste 50 - 55 km/h, potrivit ANM. Avertizarea de Cod Galben este valabilă până sâmbătă seară, la ora 23:00.

În jumătatea de vest a Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei, local la munte, vor fi ploi torenţiale în cantităţi mari, dar şi vijelii.

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică, cu rafale de vânt ce vor atinge 50 - 70 de km/h, iar izolat, chiar şi 80 de km/h, pe arii restrânse. Va ploua cu tunete şi fulgere, şi izolat, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm).

În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, va ploua cam 15 - 20/mp, iar la munte, în arii restrânse, va ploua 30 - 50 l/mp, potrivit ANM.

Meteorologii precizează că fenomenele de instabilitate atmosferică se vor manifesta şi pe arii restrânse, în restul Olteniei, Munteniei şi Transilvaniei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună