Home Actualitate Mesajul liderului Bisericii Greco-Catoli...
Actualitate

Mesajul liderului Bisericii Greco-Catolice pentru Klaus Iohannis: Să conducă România în pace și unitate

Liderul Bisericii Greco-Catolice, cardinalul Lucian Mureșan, i-a transmis o scrisoare de felicitare în numele Bisericii Greco-Catolice președintelui ales, Klaus Iohannis, căruia îi urează să conducă țara în pace, "spre binele și bunăstarea tuturor cetățenilor săi".

“Înaintașii noștri au așteptat, după 1918, o Românie unită, în care toți românii, indiferent de etnie sau confesiune religioasă, să se bucure de drepturi egale. Alegerea Excelenței Voastre este un semn al idealului de acum o sută de ani, care nu uită că bunăstarea pornește de la omenie, de la respectul și îngăduința pentru celălalt, indiferent de confesiune sau etnie”, scrie cardinalul Lucian Mureșan, care consideră că ”prestanța instituțiilor României trebuie să aibă ca bază bunul simț și omenia față de ceilalți”.

Totodată, liderul Bisericii Greco-Catolice își manifestă speranța că președintele ales Klaus Iohannis va aduce “în agora românească exemplul de cinste, toleranță și bună conviețuire al Transilvaniei clasice”.

La final, cardinalul Lucian Muresan îi urează lui Iohannis să poată “conduce țara pe un drum al bunei înțelegeri și al «lucrului bine făcut»: pentru binele tuturor, în pace, unitate, libertate și prosperitate”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună