Home Actualitate Mega Mall își rearanjează mixul de chiri...
Actualitate

Mega Mall își rearanjează mixul de chiriași: Lefties și Normal, printre brandurile vehiculate pentru spațiile eliberate de C&A

NEPI Rockcastle pregătește o reconfigurare a mixului de chiriași din Mega Mall, cel mai mare centru comercial al grupului din România. Potrivit unor surse din piață, informații neconfirmate oficial de proprietar, retailerul de fashion Lefties – parte din grupul Inditex…

Mega Mall își rearanjează mixul de chiriași: Lefties și Normal, printre brandurile vehiculate pentru spațiile eliberate de C&A
Mega Mall își rearanjează mixul de chiriași: Lefties și Normal, printre brandurile vehiculate pentru spațiile eliberate de C&A · Foto: Business Magazin

NEPI Rockcastle pregătește o reconfigurare a mixului de chiriași din Mega Mall, cel mai mare centru comercial al grupului din România. Potrivit unor surse din piață, informații neconfirmate oficial de proprietar, retailerul de fashion Lefties – parte din grupul Inditex – ar urma să intre pe spațiul ocupat până de curând de C&A, care se relochează într-o altă zonă a mall-ului. În discuție pentru noul mix ar mai fi și lanțul Normal.

C&A, unul dintre chiriașii istorici ai Mega Mall, își schimbă poziția în interiorul centrului comercial, iar pe suprafața rămasă liberă dezvoltatorul ar urma să aducă nume noi, în logica unei împrospătări periodice a mixului de chiriași prin care operatorii de mall caută să mențină interesul clienților și să răspundă tendințelor din retailul de fashion.

Surse din piață indică faptul că pe locul fostului magazin C&A ar urma să intre Lefties, brandul de fast fashion al grupului spaniol Inditex, poziționat ca un concurent direct al Primark. Tot pe surse, în noul mix de la Mega Mall este vehiculat și retailerul de produse pentru casă și lifestyle Normal. Niciuna dintre aceste mutări nu a fost confirmată oficial de NEPI Rockcastle, iar discuțiile s-ar afla, potrivit acelorași surse, în diverse stadii de negociere.

Mișcarea s-ar înscrie într-o expansiune mai amplă a brandului Lefties în cele mai mari centre comerciale din București. Conform acelorași surse, și în AFI Cotroceni Lefties ar urma să ocupe spațiul eliberat în urma relocării C&A – un tipar care, dacă se confirmă, ar arăta un apetit accelerat al brandului Inditex pentru suprafețele mari din Capitală.

Lefties nu este însă o noutate absolută pe piața locală. NEPI Rockcastle a fost cel care a adus în premieră brandul în România, la Craiova, odată cu deschiderea mall-ului Promenada din oraș, intrare urmată ulterior de extinderea rețelei în alte centre comerciale. Retailerul spaniol se numără, de altfel, printre cele mai recente nume aduse de grup pe piața locală, alături de Rituals, Sports Direct sau Wendy’s – ultimul deschizându-și în Mega Mall primul restaurant din afara Americii de Nord.

„Faptul că suntem prezenți în tot CEE și că avem conexiuni foarte puternice cu piața europeană ne permite să aducem cei mai noi retaileri în piață”, declara Marius Barbu, Chief Operating Officer al NEPI Rockcastle, într-o intervenție anterioară despre strategia de atragere de branduri noi. Pe lista numelor pe care grupul și-ar dori să le aducă în România se află și japonezii de la Uniqlo.

Reconfigurarea mixului din Mega Mall vine într-un moment în care comportamentul de consum al românilor s-a schimbat semnificativ. Clienții petrec în medie peste o oră în mall – cel mai mult din regiune, alături de Bulgaria –, iar fenomenul de window shopping s-a estompat aproape complet, vizitatorii venind mult mai targetați, după ce s-au informat în mediul online. În acest context, prezența unor branduri cu trafic ridicat precum cele din portofoliul Inditex devine un atu pentru operatorii de centre comerciale.

Mega Mall este în prezent cel mai mare activ al NEPI Rockcastle din România, urmând să cedeze prima poziție către Promenada din București după finalizarea extinderii de circa 300 de milioane de euro, programată pentru începutul lui 2027. La nivel de grup, NEPI Rockcastle a încheiat 2025 cu un venit operațional net (NOI) de 618 milioane de euro, în creștere cu 11,2% an pe an, și cu o rată de neocupare în retail de doar 1%, cea mai scăzută din piața europeană listată.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună