Medvedev: Rusia va pedepsi Visa și MasterCard pentru participarea la sancțiunile impuse de SUA
Premierul rus Dimitri Medvedev a avertizat, marți, companiile americane Visa și MasterCard că vor fi pedepsite pentru participarea la sancțiunile impuse de Statele Unite unor bănci și persoane din Rusia, considerate apropiate Kremlinului.
În urma sancțiunilor aplicate de SUA Rusiei ca urmare a anexării regiunii ucrainene Crimeea în martie, Visa și MasterCard au oprit serviciile de plăți pentru mai multe instituții de credit din Rusia, inclusiv Bank Rossia, controlată de un miliardar apropiat președintelui rus Vladimir Putin.
Autoritățile de la Moscova au anunțat ulterior că Rusia își va crea propriul sistem de plăți electronice.
Implicarea operatorilor de plăți electronice în sancțiunile împotriva Rusiei “nu va rămâne nepedepsită”, a declarat Medvedev într-un discurs în Duma, camera inferioară a parlamentului de la Moscova.
“Este fără îndoială o încălcare a acordurilor existente. Trebuie să facem ceea ce este necesar pentru a-i aduce la realitate pe operatorii străini în cauză. (…) Trebuie să răspundă în cadrul actualului sistem de relații internaționale”, a spus Medvedev, fără să specifice natura măsurilor avute în vedere.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro