Home Actualitate Măsurile de stimulare economică din zona...
Actualitate

Măsurile de stimulare economică din zona euro vor fi menținute,urmând să fie ajustate gradual

Miniștrii de Finanțe din zona euro au convenit să fie menținute măsurile de stimulare economică cât va fi necesar, urmând să fie ajustate în funcție de evoluția crizei pandemiei, a declarat președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, pledând pentru consolidarea rolului internațional…

Măsurile de stimulare economică din zona euro vor fi menținute,urmând să fie ajustate gradual
Măsurile de stimulare economică din zona euro vor fi menținute,urmând să fie ajustate gradual · Foto: Business Magazin

Miniștrii de Finanțe din zona euro au convenit să fie menținute măsurile de stimulare economică cât va fi necesar, urmând să fie ajustate în funcție de evoluția crizei pandemiei, a declarat președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, pledând pentru consolidarea rolului internațional al monedei euro.

Paschal Donohoe, ministrul irlandez de Finanțe și președintele Eurogrupului, a declarat luni seară, după o reuniune derulată prin videoconferință, că abordarea bugetară a zonei euro va fi stabilită “până în vară”, explicând că, pe măsură ce relansarea economică avansează, măsurile de stimulare vor deveni punctuale.

“Eurogrupul menține foarte activ implicarea în criza medicală și economică din zona euro. (…) Cu cât depășim mai rapid această pandemie, cu atât vom aborda mai rapid consecințele economice”, a declarat Paschal Donohoe, conform Consiliului Uniunii Europene.

“Sigur că relansarea graduală va fi susținută și consolidată de Fondul comun de relansare. (…) Dar situația rămâne gravă. Nivelul locurilor de muncă este sub limita la care am vrea să fie. (…) Este necesar să continuăm să protejăm cetățenii de această pandemie și să menținem politici de susținere economică atât cât va fi necesar. Există riscul inerent de retragere a susținerii prea devreme, în opoziție cu retragerea prea târziu. În contextul incertitudinii și provocărilor, există în continuare necesitatea coordonării eforturilor monetare și bugetare”, a subliniat președintele Eurogrupului.

“Când vom începe să ieșim din criza medicală, reacția noastră politică va trebui adaptată gradual. Vom vorbi despre acest lucru constant în următoarele luni”, a explicat Paschal Donohoe.

Președintele Eurogrupului a precizat că miniștrii de Finanțe din zona euro vor stabili în aprilie cum să gestioneze tranziția relansării economice, inclusiv prin stabilirea criteriilor de identificare a companiilor viabile și de alocare a asistenței financiare.

Paschal Donohoe a pledat pentru consolidarea rolului monedei euro pe plan internațional. “Obiectivul este reducerea dependenței de alte monede și consolidarea autonomiei în diverse situații. În același timp, intensificarea rolului internațional al monedei noastre implică și potențiale situații de schimb, pe care continuăm să le monitorizăm. Miniștrii de Finanțe au convenit că acțiunile de susținere a rolului internațional al euro trebuie să fie ample, să includă progrese în diverse domenii, uniunea economică și monetară, uniunea bancară, uniunea piețelor de capital și implementarea Programului Viitoarea Generație UE”, a subliniat Paschal Donohoe.

Uniunea Europeană a alocat mii de miliarde de euro pentru programe de stimulare economică, în contextul crizei asociate pandemiei. Printre măsurile de stimulare se numără susținerea lichidităților corporative, suspendarea plăților creditelor și taxelor, precum și subvenții salariale.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună