Măsuri "de prudență": SUA au poziționat un distrugător capabil să intercepteze rachete în apropierea coastelor Coreei de Sud
Statele Unite au poziționat în apropierea coastelor Coreei de Sud un distrugător capabil să intercepteze rachete, a anunțat Washingtonul, care vrea astfel să își sublinieze susținerea pentru Seul în fața amenințărilor Phenianului.
USS Fitzgerald, care tocmai a participat la manevre militare, a fost trimis în sud-vestul peninsulei în loc să se întoarcă în portul de staționare din Japonia, a anunțat un oficial american luni, sub acoperirea anonimatului.
Această decizie, o inițiativă “de prudență”, permite oferirea “mai multor opțiuni în materie de apărarea antirachetă dacă acest lucru se va dovedi necesar”, a adăugat sursa citată.
Anterior, Statele Unite au anunțat că au mobilizat avioane de vânătoare invizibile pe radar F-22 în cadrul manevrelor americano-sud-coreene care au loc în prezent ca în fiecare an, dar pe fondul unor tensiuni puternice, de această dată.
Două avioane F-22 Raptor au ajuns duminică în Coreea de Sud pentru a participa la exercițiile anuale “Foal Eagle”, care ar urma să se încheie la 30 aprilie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro