Home Actualitate Mark Mobius: Piețele est-europene de fro...
Actualitate

Mark Mobius: Piețele est-europene de frontieră, precum România, oferă cele mai bune randamente

Piețele est-europene "de frontieră", precum România, oferă cele mai bune randamente, iar încetinirea creșterii economice de pe piețele mai dezvoltate din regiune, cum ar fi Polonia, a fost cauzată în principal de criza din zona euro, consideră Mark Mobius, președintele executiv al grupului Templeton.

Mark Mobius: Piețele est-europene de frontieră, precum România, oferă cele mai bune randamente
Mark Mobius: Piețele est-europene de frontieră, precum România, oferă cele mai bune randamente · Foto: Business Magazin

 “Piețele de frontieră, printre care se numără și unele țări precum România (…) Toate aceste țări sunt foarte interesante ca piețe de frontieră. Și, desigur, Africa, unde va fi multă acțiune datorită creșterii”, a declarat Mobius la Varșovia, citat de CNBC într-un articol ilustrat cu o fotografie cu un automobil Dacia 1310 berlină încărcat cu fân, pe o pajiște în Maramureș.

Investitorul a afirmat că creșterea a încetinit pe piețele mai dezvoltate din Europa de Est, precum Polonia, în principal din cauza efectului de contagiune din zona euro.

“În viitor, cred că toate aceste țări vor reveni foarte frumos. O mare parte din acest sentiment negativ față de economie și față de piețe a fost rezultatul a ceea ce se petrece în Europa de Vest. Pe măsură ce avansăm, cred că sentimentul se va schimba și, nu uitați, aceste țări încă trec printr-un proces destul de amplu de reformă, care încă nu a fost încheiat”, comentează executivul grupului Templeton, din care face parte și firma care administrează Fondul Proprietatea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună