Marius Vintilă: „Nu sunt mulțumit de supermarketuri. Înghesuie sub mii de metri pătrați de acoperiș de tablă mii de produse, dintre cele mai periculoase și mai inutile.

Pe Facebook, Marius Vintilă a scris: „Nu sunt mulțumit de supermarketuri. Înghesuie sub mii de metri pătrați de acoperiș de tablă mii de produse, dintre cele mai periculoase și mai inutile.

Pe care le aduc de la mii de kilometri distanță, siluind conceptul de economie de resurse în numele profitului trimestrial. Orchestrează, cu alte cuvinte, o industrie alimentară în care producătorul și produsul nu mai au nici o legătură cu țăranul și cu marfa lui de acum 50-70 de ani.

Producătorul este o companie care lucrează pentru investitor, care investitor poate fi chiar (nu rîdeți!) Mitsubishi sau Goldman Sachs sau orice alt gigant care are chef la un moment dat să scoată bani din orice merge (sursa: Stefano Liberti, “Stăpînii hranei”).

Iar industria alimentară face încă profit. Mare. Inutil să spun că mi-ar plăcea să îmi fac cumpărăturile la o piață de producător, din care mai există foarte puține, unde numărul mic de produse e compensat cu vîrf și îndesat de calitatea lor. Greu.

Dar de curînd am avut totuși surpriza să mă bucur de un produs al unui supermarket: documentarul “România neîmblînzită”.

Deși făcut în stilul lor, al supermarketurilor, cu resurse aproape exclusiv de afară (stilul tradițional al coproducțiilor româno-străine, actorii lor și caii noștri – aici, și urșii), deși textul abundă de clișeele cu care Teleenciclopedia ne-a adormit în sîmbetele cînd după ea nu urma decît cîte o producție Mosfilm, documentarul mi se pare absolut valabil ca prim pas în domeniu.

E drept, la final așteptam să înceapă filmul cu Belmondo sau Sandokan sau ceva asemănător, dar vă rog să înțelegeți, mi s-a activat reflexul căpătat în anii ’70, cînd verile erau luungi, biletul la film 1 leu și 50 de bani, iar “completările”, documentare de cîte 10 minute despre deltă sau Carpați, erau făcute de Sahia Film cu oameni relativ competenți pentru vremurile alea. Dar, cum ziceam, updatarea e valabilă.

Cel puțin pentru publicul de supermarket, din categoria celor care comentează cu voce tare “uite rîsul” la cadrele cu rîși, respectiv “uite somnul” la cadrele cu morun.

Însă la total general, să spunem că, din fericire, filmul are o singură problemă majoră: aceea că dintre toate afișele care i s-au făcut (de ai noștri, probabil), nici unul nu se apropie măcar de cadrele absolut spectaculoase, luate, montate și puse pe muzică de echipa de producție.

Un produs de calitate al unui supermarket. Între timp, National Geographic, care prin tradiție se ocupă cu imaginile documentare din lumea animalelor, a decis că evenimentul lunii este totuși, nunta prințului Harry. Co’ect! Cînd am intrat sîmbătă în cabana Postăvarul, altitudine 1600 și ceva, rula nunta lu’ ‘arry. De altfel, e de înțeles. La Postăvarul ursul se vede pe geam în fiecare seară, live, mai rare sunt live-rile cu maimuțe.

Acuma, sigur că între nunțile diverselor sălbăticiuni, de la cea fără contact a somonului sau banala împreunare leonină, și ritualul de împerechere al unor primate de rang înalt e doar o diferență de nuanță care se referă strict la audiență.

Șocant ar fi să vedem că NG începe să vîndă, la concurență cu supermarketurile, băuturi carbogazoase. Ah, dar stai, era acum cîțiva ani o serie cu mari întreprinderi, printre care Cola, Ferrari, Lamborghini. Nu, nu era despre căluț sau despre taur. Hmm…oare cînd bagă șlapi la National Geographic?”