Mariana Constantinescu Brădescu: Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în pandemie este că adaptarea la orice ne pune viața în cale și multă empatie
Managing Partner • PIATRAONLINE Cifră de afaceri (2020) : 34,4 mil. lei • Profit (2020): 3 mil. lei • Număr de angajați: 40 Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în pandemie este: Adaptare la orice ne pune…
Managing Partner • PIATRAONLINE
Cifră de afaceri (2020) : 34,4 mil. lei • Profit (2020): 3 mil. lei • Număr de angajați: 40
Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în pandemie este:
Adaptare la orice ne pune viața în cale și multă empatie.
Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:
Să trăiesc mai mult în prezent.
Cum mi-am menținut colegii motivați în ultimul an:
Am avut proiecte clare cu scopuri foarte bine definite și un mediu de lucru în care să avem parte și de momente de relaxare. Cred că inclusiv faptul că am fost toată echipa prezentă la birou a ajutat: acea cafea băută cu un coleg sau orice interacțiune, poveste, glumă făcute în echipa, te ajută.
Work from home sau de la birou:
De la birou, categoric! Pentru că avem nevoie de interacțiune atât cu echipa cât și cu partenerii, clienții etc.
Locul din care îmi iau energia necesară depășirii unei crize:
Aici cu siguranță am avut de suferit pentru că erau vacanțele în cazul meu; alte metode de relaxare pentru mine erau: spa-ul și experiența culinară, încă două activități care sunt destul de rare, dar aștept cu nerăbdare să îmi pot recupera aceste pasiuni; până atunci, cititul, un film bun și meditație, o pasiune descoperită de curând.
Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:
Fetița mea pentru că se adaptează excepțional la orice a fost expusă în această perioadă.
Putere vs. feminitate:
Pot coexista și îmi place să cred că le stăpânesc pe amândouă.