Marfă. CFR Marfă și Transgaz
Licitația pentru 51% din acțiunile CFR Marfă și listarea la bursă a Transgaz sunt cele mai recente demersuri pentru privatizarea companiilor de stat și, practic, printre puținele implicări ale actualului Guvern în economie.
Anunțul pentru licitația de la CFR Marfă a fost publicat săptămâna trecută, iar dosarul de prezentare a companiei va fi disponibil de săptămâna viitoare. Documentele de participare pentru precalificarea la licitație trebuie să fie depuse până la 22 aprilie. Licitația va porni de la un preț de 798,05 milioane lei, iar câștigătorul va fi stabilit la jumătatea lunii iunie. Procedura va avea trei etape – precalificare, negociere pe bază de oferte preliminare și neangajante, respectiv licitație cu ofertă în plic.
Transporturile cer potențialilor investitori o serie de criterii de precalificare, precum “experiență relevantă în domeniul transportului de marfă și capabilități operaționale” și “capabilități financiare care să demonstreze posibilitatea preluării și dezvoltării afacerii”. Plicurile cu documentele de participare vor fi deschise la 23 aprilie. Acestea vor fi analizate până la 29 aprilie, când se va întocmi lista investitorilor precalificați să participe, în continuare, la licitație.
Dintre toate planurile de privatizare convenite cu FMI și întârziate până acum, Guvernul a ales să meargă înainte cu una care are avantajul că e spectaculoasă și nu implică scumpiri de tarife (cel puțin pentru moment): vânzarea la bursă a 15% din Transgaz, operațiune prevăzută pentru perioada 4-16 aprilie și care ar urma să aducă statului venituri între 70 și 90 mil. euro, la un preț de vânzare între un minim de 171 și un maxim de 230 de lei pe acțiune (de comparat cu 191,92 lei/acțiune, cât a fost la oferta publică inițială din decembrie 2007). Pentru anul în curs, piața așteaptă listarea a încă două companii-mamut, Nuclearelectrica și Romgaz.
Joia trecută, în prima zi de tranzacționare a Transgaz, acțiunile au coborât cu 6,28%, la 200 de lei, iar vineri au pierdut 0,55%. Consorțiul de intermediari ai ofertei este condus de Raiffeisen Capital & Investment, aceeași firmă care a condus și IPO din 2007.