Marele plan
„Moartea este în mod sigur cea mai bună invenție a vieții. Este agentul de schimbare al vieții. Elimină vechiul pentru a face loc noului", le spunea Steve Jobs în 2005 absolvenților de la Stanford. Poate că avea dreptate, dar lumea pare mai săracă fără el. Cine va mai spune de acum celebrul „one more thing"?
M-a lăsat pe gânduri o întrebare pe care Bob Cringely a lansat-o într-un articol recent. A existat un “mare plan” pentru Apple? Au stabilit oare Steve Jobs și ofițerii săi că în 1997 vor face iMac, apoi vor face un iPod cu iTunes, apoi iPhone și iPad, iar apoi vor lega totul în iCloud? Privind retrospectiv, pare simplu. Dar din perspectiva anului 1997, când Jobs a revenit la Apple, se vedeau oare lucrurile la fel de clar? Dacă ar fi fost așa, ar fi existat o mulțime de companii mult mai bine plasate decât Apple (falimentar la acea vreme) care să parcurgă același traseu. Dar nu au făcut-o.
Eu cred mai degrabă că nu a existat un plan propriu-zis (un “roadmap” adică), ci doar o vedere de ansamblu, iar întâmplarea și valorificarea unor oportunități neprevăzute au jucat un rol important. Toată lumea vede Apple doar în perioada ascendentă și îi leagă succesul de conducerea lui Steve Jobs, uitând cu totul faptul că Jobs a avut câteva eșecuri majore. Poate tocmai din aceste eșecuri s-a născut “noul Jobs”. El însuși mărturisea că faptul că a fost concediat de la Apple a fost, până la urmă, un mare pas înainte pentru el, fiindcă a avut șansa s-o ia de la început, să reconsidere totul. Așa că merită poate să vedem ce s-a întâmplat înainte de succes.
Cum a ajuns Jobs să fie dat afară din compania pe care chiar el a fondat-o e o poveste lungă, dar rezumatul este că planurile lui Jobs pentru un BigMac și un Macintosh Office (de fapt un server de rețea) au mers prost și au fost costisitoare. În plus, stilul său arogant și lipsa de tact i-au erodat prestigiul, așa că în cele din urmă a fost marginalizat (chiar și la modul propriu) și a fost nevoit să plece în septembrie 1985. Însă nu a renunțat la ideea de a face un computer foarte puternic, iar piața pe care a mizat a fost cea a universităților. A adus cu el câțiva oameni de la Apple și a fondat o companie care s-a numit NeXT. Deși s-a pus problema ca Apple să investească în noua companie (pentru a atenua impactul negativ pe care plecarea lui Jobs ar fi provocat-o), conducerea Apple a ales soluția cea mai proastă: a intentat un proces. Rezultatul a fost că NeXT a devenit peste noapte foarte cunoscută, deși nu avea nici un produs și nici măcar ceva în dezvoltare. Primul computer NeXT avea să ajungă pe piață abia în 1989 și a avut parte de multe prezentări în presă, care însă s-au concentrat pe hardware. Prețul era însă prea mare și, deși farmecul lui Jobs a adus multe investiții (Ross Perot și Canon sunt cei mai importanți), vânzările au fost mult sub așteptări.
Computerul era impresionant și rivaliza cu stațiile produse de Sun, însă adevărata sa calitate era în software: un sistem de operare obiectual (NextStep), bazat pe un microkernel și cu fundamente Unix, oferind o interfață grafică elegantă și unelte de dezvoltare extrem de productive. Câteva unități au ajuns la CERN, iar Tim Berners-Lee a beneficiat din plin de stația sa NeXT, dezvoltând World Wide Web în mai puțin de un an. Însă Jobs a sesizat târziu (sau a refuzat să creadă) că afacerea în ansamblu e un eșec și că doar partea de software poate fi profitabilă, așa că abia în 1993 NeXT renunță la producția de hardware și se concentrează pe sistemul NextStep, pe care îl portează pe diverse platforme. Apoi decuplează partea de bază de mediul de dezvoltare și interfața grafică, aceasta din urmă putând să ruleze peste alte sisteme de operare. Vânzările merg bine, iar următoarea mișcare a fost o versiune care să ruleze în web, sub numele de WebObjects. Acesta a fost un alt succes și de aici începe ascensiunea.
La Apple lucrurile mergeau din rău în mai rău. Mac-urile au pierdut competițiile cu PC-urile bazate pe procesoare Intel și rulând Windows, iar compania avea nevoie disperată de un nou sistem de operare. Când proiectul intern (Copland) a eșuat, Apple a ales varianta să cumpere sau să licențieze unul, opțiunea principală fiind BeOS. Aici intervine Jobs, care nu a renunțat niciodată la Apple. Reușește să-l farmece pe șeful de atunci, Gil Amelio, convingându-l că Apple poate deveni cea mai puternică companie din lume și totul este să adopte NextStep. Apple face mișcarea câștigătoare: la sfârșitul lui 1996 cumpără NeXT și îl aduce înapoi pe Jobs. În 1997, pentru un salariu de un dolar pe an, Jobs acceptă funcția de CEO și începe restructurarea. Ajutorul primit de la Bill Gates salvează compania, iar noul sistem de operare MacOS X este lansat în 2001 și va sta la baza uluitoarei ascensiuni a Apple.
Și totuși, a existat marele plan? Peste câteva zile va apărea biografia și poate vom afla.