Home Cover story Mai mult decât cifre
Cover story

Mai mult decât cifre

Deși spune că nu s-a visat CEO, „așa cum fac alții”, Bogdan Ion a ajuns la conducerea EY în 2012. El povestește că nu crede în trăsăturile comune ce ar trebui să definească un lider și că auditul înseamnă mai mult decât cifre și analiza acestora.

Mai mult decât cifre
Mai mult decât cifre · Foto: Business Magazin

Chiar dacă se vede lucrând în consultanță și în continuare, Bogdan Ion visează la un master în istorie și vrea, la un moment dat, să deschidă o librărie unde să-și invite clienții la un pahar de vin.

Bogdan Ion a venit la EY România în 2006, pentru ca șase ani mai târziu să preia funcția de country manager. „Nu m-am așteptat ca asta să se întâmple, la acel moment a fost o surpriză pentru mine”, își amintește el. „În momentul în care am preluat funcția, în 2012, a trebuit într-un interval de aproximativ un an – unul dintre cei mai intenși din cariera mea profesională – să determin ce ar trebui să facem, care sunt investițiile, cum ar trebui să ne diferențiem și să creștem accelerat într-o piață aflată în contracție. Când piața crește, ea te mai și duce, dar având în vedere situația de atunci lucrurile au fost mai complicate. Acesta a fost contextul, iar cea mai importantă decizie pe care am luat-o cred că a fost cea legată de echipa de management, să mă gândesc care ar trebui să fie profilul și care sunt acei oameni.” 

Cine este Bogdan Ion? „O persoană de 46 de ani, cu doi copii, căsătorit, pasionat de sport, pasionat de antreprenoriat și de a sta de vorbă cu oameni care sunt pasionați de ceea ce fac”, se descrie country managerul EY România, care se află în fruntea companiei din Big 4 încă din anul 2012. „La facultate am fost prima generație de după revoluție, am început cursurile în 1989”, povestește el, spunând că a fost o perioadă extrem de interesantă. „Am terminat Cibernetica în 1995 și am obținut o bursă în Franța, unde am făcut un master în microeconomie aplicată, care este pe scurt matematică aplicată în economie. La momentul acela era o tentație extrem de mare de a continua să faci ceva în străinătate. Aș fi putut face un doctorat, dar am decis să mă întorc în țară – și a fost probabil una dintre cele mai bune decizii, dacă mă uit retrospectiv la cariera mea. Nu am vrut să merg spre doctorat, am încercat să fac ceva ce la acea vreme părea mai pragmatic.” 

Prin urmare, a urmat un curs de masterat la Université d’Orléans. „Experiența din Franța a fost una extraordinară, atât pe plan profesional cât și pe cel personal, pentru că am studiat într-un anumit sistem, economie planificată, iar acolo m-am dus și am făcut un master, deci a fost nevoie de o ajustare semnificativă. A trebuit să învăț extrem de mult, să îmi dau seama de diferențele între sisteme. A fost un efort să mă integrez în comunitate, chiar dacă nu mi-a luat mult; deci a fost și o experiență de viață, mi-am făcut prieteni pe care îi am și în momentul de față. Iar surpriza plăcută a fost că abilitățile de matematică m-au ajutat să fiu bine plasat între colegii mei. Începând cu 1996, după ce am făcut acest master, practic m-am recalificat, am învățat o altă profesie decât cea pe care o știam, intrând în consultanță. Mi-au folosit matematica și programarea pentru structură, dar la momentul respectiv nu erau prea multe variante, având în vedere că pentru mine opțiunea era zona privată. Mă interesa dinamica și să pot învăța cât mai mult.”

S-a întors în 1996 în România și a început să lucreze într-o bancă, dar nu a stat foarte mult în această poziție și a mers spre zona de consultanță, unde a petrecut patru ani într-o multinațională. A concluzionat că îi place, dar că ar vrea un mediu mai antreprenorial; așa că a plecat și s-a dus într-o firmă de consultanță internațională, dar de dimensiuni medii, unde a stat alți opt ani. „Acolo, alături de alți parteneri, am dus firma de la zero până pe locul șase sau șapte pe piața locală. A fost o experiență extraordinară.”

Cea mai dificilă decizie este legată de dimensiunea schimbării, explică Bogdan Ion, referindu-se la momentul în care a devenit country manager al EY. „Atunci când vrei să faci lucruri altfel sau să investești, te întrebi dacă ar fi o idee acceptată de către piață, dacă ai infrastructură, dacă ai oamenii necesari. Și atunci e o schimbare destul de mare. În primul an nu știu dacă am avut un weekend liber, mă tot gândeam care ar fi schimbările în echipă și care ar fi investițiile. Ca să dau un exemplu, noi mergem către clienții noștri cu un focus extrem de mare pe sectoare, și aici a fost o decizie extrem de importantă, respectiv care ar fi acel sector din România în care ar trebui să investim mult mai mult decât am făcut-o până la acel moment. Retrospectiv, cred că am concluzionat bine dintr-o perspectivă a succesiunii. Am ales sectorul energiei și al resurselor, unde avem poziția de lider.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună