Magnificele reflexii în bălți

Povestea, spusă la Gala Woman in Power, are mult mai multe amănunte, pline de un farmec aparte, și o veți putea citi în curând în revistă. Am zâmbit în întunericul sălii, ascultând-o, alături de sutele de invitați, și m-am gândit cât de multă nevoie avem de astfel de oameni sinceri, neafectați de clișee, îndrăzneți, perseverenți. Care să creeze afaceri și locuri de muncă și povești care să inspire și să iște, la rândul lor, alte povești de succes.

Fac acum o paralelă. Nu sunt un utilizator prea convins de Facebook, îi găsesc și utilități, dar și o sumedenie de neajunsuri. Printre paginile care îmi alimentează wall-ul se numără și câteva din zona artei. În general trimit creații ale tinerilor artiști, mulți ruși și chinezi; unii îmi par talentați, nimic de zic, alții buni tehnicieni, extrem de migăloși. {i capătă o grămadă de “like” și lumea comentează banalități de genul “superb” sau “magnific”, deși nu-i nimic magnific sau superb. Dar tablourile lor nu au niciun pic de suflet! Nu există emoție sau credința sau vreun fel de fior, ci doar repetări obsesive a câtorva idei cu priză la public: fete tinere, mai mult sau mai puțin dezgolite, în varii poziții languroase, dar și o sumedenie de peisaje citadine, toate musai cu ploaie și clădiri și plimbăreți care se reflectă în caldarâmul umed. Un fel de “Bulevard al Capucinilor” al lui Monet, ud și multiplicat la nesfârșit, cam în felul în care agregatorii de știri repetă și repetă la nesfârșit aceleași noutăți pe internet.

Acest tip de abordare este, într-un fel, corectă, pentru că îți permite, ca artist tânăr, să câștigi ceva bănuți vânzând orașe plouate și fete dezgolite; dar, dacă vrei să devii un nume, îți trebuie ceva mai mult decât reflecții de felinare și pietoni în ploaie. Comparația dintre acest tip de abordare artistică și antreprenoriat este firească, în context: doamna de mai sus este maestrul, ce dovedește putere, determinare și personalitate, iar epigonii sunt multitudinea de companii copiate la nesfârșit, de la covrigării la site-uri preluate după americani, neadaptate cultural, puțin folositoare, sortite eșecului.

Tabloul pe care vi-l propun, “San Francesco nel deserto” al pictorului renascentist venețian Giovanni Bellini (1430 – 1516), este o mostră de artă și tehnică artistică. Reprezintă momentul în care Sfântul Francisc din Assisi, în extaz, a primit stigmatele. Totul redat detaliat, cu bun-simț și cu emoție: semnele din palme sunt niște puncte discrete de sânge, Sfântul Francisc este scăldat într-o lumină strălucitoare, iar privirea sa este pierdută și singurele reflecții pe care artistul le-a dorit cred că sunt doar cele din ochii privitorului.

Dacă mai emoționează pe cineva așa ceva și dacă nu cumva superbele și magnificele reflexii în bălți au învins.