Home Actualitate Lupta giganților din tech pentru suprema...
Actualitate

Lupta giganților din tech pentru supremație în AI: Meta a lansat cel mai recent model al său de inteligență artificială - Llama 3 - cu planuri de a îl aduce în prim plan pe WhatsApp, Instagram și alte aplicații. „Credem că Meta AI este acum cel mai inteligent asistent AI pe care îl puteți utiliza gratuit”

Meta a lansat pentru început două versiuni ale modelului, inclusiv un model cu 8 miliarde de parametri și un altul cu 70 de miliarde de parametri. Parametrii sunt termenul pentru variabilele dintr-un sistem de inteligență artificială care este folosit pentru a măsura dimensiunea și capacitățile unui model. Compania a declarat că cea mai mică versiune a Llama 3 este la fel de puternică precum cea…

Lupta giganților din tech pentru supremație în AI: Meta a lansat cel mai recent model al său de inteligență artificială - Llama 3 - cu planuri de a îl aduce în prim plan pe WhatsApp, Instagram și alte aplicații. „Credem că Meta AI este acum cel mai inteligent asistent AI pe care îl puteți utiliza gratuit”
Lupta giganților din tech pentru supremație în AI: Meta a lansat cel mai recent model al său de inteligență artificială - Llama 3 - cu planuri de a îl aduce în prim plan pe WhatsApp, Instagram și alte aplicații. „Credem că Meta AI este acum cel mai inteligent asistent AI pe care îl puteți utiliza gratuit” · Foto: Business Magazin

Meta a lansat joi Llama 3, cea mai recentă ediție a modelului de Large Language Model al companiei, disponibil publicului, în timp ce bătălia pentru inteligența artificială din Silicon Valley continuă să se intensifice.

Noile capacități de inteligență artificială ale companiei vor fi folosite pentru a actualiza instrumentul Meta AI, care va fi acum prezent în mod mai proeminent în aplicațiile sale. De asemenea, acestea vor fi integrate în funcțiile de căutare ale principalelor sale platforme, care includ Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger. Instrumentul actualizat va putea, de asemenea, să sintetizeze date aflte la un link oferit de utilizator. De asemenea, Meta AI va fi acum disponibil și pe internet, la meta.ai.

„Datorită ultimelor noastre progrese cu Meta Llama 3, credem că Meta AI este acum cel mai inteligent asistent de inteligență artificială pe care îl puteți utiliza gratuit – și este disponibil în mai multe țări în aplicațiile noastre pentru a vă ajuta să planificați cina în funcție de ce aveți în frigider, să studiați pentru examen și multe altele”, au spus reprezentanții Meta.

Meta a lansat pentru început două versiuni ale modelului, inclusiv un model cu 8 miliarde de parametri și un altul cu 70 de miliarde de parametri. Parametrii sunt termenul pentru variabilele dintr-un sistem de inteligență artificială care este folosit pentru a măsura dimensiunea și capacitățile unui model. Compania a declarat că cea mai mică versiune a Llama 3 este la fel de puternică precum cea mai mare versiune a predecesorului său. De asemenea, compania va folosi modelul Llama 3 pentru a-și moderniza chatbot-ul Meta AI assistant.

“Pe baza criteriilor de referință pe care le analizăm astăzi, acesta va fi cel mai inteligent și mai performant model de acest tip disponibil în mod gratuit”, a declarat Chris Cox, Chief Product Officer al companiei, conform Wall Street Journal.
Meta a declarat că va lansa mai multe modele Llama 3 în următoarele luni, cu capacități suplimentare, inclusiv capacitatea de a conversa în mai multe limbi. Compania lucrează la un model și mai mare, de 400 de miliarde de parametri, pe care îl va lansa după ce compania îi va finaliza trainingul, a declarat Cox. OpenAI nu a dezvăluit dimensiunea GPT-4, dar a fost estimată la 1,5 trilioane de parametri.

Funcția de generare de imagini a Meta AI, denumită Emu, va fi, de asemenea, îmbunătățită pentru a produce mai rapid rezultate de o calitate superioară și pentru a le arăta utilizatorilor rezultate în avanpremieră pe măsură ce aceștia își tastează interogarea.
OpenAI a dat startul cursei de inteligență artificială din Silicon Valley la sfârșitul anului 2022, când a lansat inovatorul chatbot ChatGPT. De atunci, mai multe companii, atât startup-uri, cât și titani tehnologici consacrați, au intrat în luptă.

Un “Large Language Model” (LLM), cum este ChatGPT, este un model de inteligență artificială dezvoltat pentru a înțelege și a genera limbaj uman într-o manieră coerentă și relevantă. Aceste modele sunt antrenate pe baze de date extinse de text pentru a capta nuanțele limbii și pentru a putea răspunde la întrebări, participa la conversații, scrie texte și executa diverse alte sarcini legate de limbaj.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună